Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis o sesizare Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în legătură cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cu senatorul social-democrat Dan Şova, privind contracte ale cabinetelor de avocatură ale celor doi parlamentari cu complexurile energetice de stat Rovinari şi Turceni.
”Este un atac pur politic făcut de domnul Blejnar (șeful ANAF – n.r.), care nu vrea altceva decât să-şi acopere problemele de natură pur penală. Este făcut împotriva unor contracte pe care eu le-am avut înainte de a fi în viaţa politică. Sunt contracte foarte bune, prin care companiile de stat au avut doar de profitat, iar cei care astăzi încearcă să calce în picioare imaginea mea sau a altcuiva vor răspunde”, a declarat senatorul Şova.