23 iulie, 2011

Tranzacţionarea pachetului de 9,84 % din compania OMV Petrom a fost suspendată, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti, statul nereuşind să adune subscripţii de cel puţin 80% din acest pachet, aşa cum îşi propusese.

”Oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile SC OMV PETROM SA, efectuată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie s-a încheiat, astăzi, 22 iulie, a.c., la ora 12. Subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80 la sută, necesar pentru a închide oferta”, a anunţat vineri Ministerul Economiei.

Guvernul susţine, însă, că este hotărât ”să-şi respecte programul de privatizare asumat şi convenit cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană”, urmând să monitorizeze evoluţia pieţelor şi să decidă ulterior momentul prielnic pentru reluarea procesului de vânzare a pachetului de 9,84% din OMV Petrom SA, a menţionat sursa citată.


Vineri, tranzacţionarea acţiunilor OMV Petrom au fost suspendată, ultimul preţ al unei acţiuni fiind de 0,3762 lei, în scădere cu 1,9%, după ce Executivul stabilise un preț minim de vânzare de 0,3708 lei pe acțiune și un preț maxim de 0,46 de lei.

Ministerul Economiei mai susţine că eşecul tranzacţionării nu presupune că au fost ratate toate ţintele propuse inişial.

”Faptul că gradul de subscriere la pachetul de acţiuni OMV PETROM SA nu a ajuns la nivelul dorit nu înseamnă că anumite ţinte nu au fost atinse, menţionează MECMA. Credem că semnalul dat investitorilor, acela că Guvernul României îşi respectă programul şi privatizează transparent şi pe bursă, dar nu la orice preţ, a fost unul foarte important şi recepţionat pozitiv”, a precizat MECMA.

Ministerul Economiei va continua programul de privatizare a companiilor aflate în subordinea sa prin metode transparente, încurajând creşterea vizibilităţii pieţei bursiere din România, se mai arată în comunicat.


Oferta publică secundară s-a derulat în perioada 11 – 22 iulie, iar preţul maxim stabilit este de 0,46 lei/acţiune.

Statul şi-a propus să obţină până la 610 milioane euro pentru cele 8,84% din acţiunle Petrom, iar oferta ar fi fost considerată încheiată cu succes dacă s-ar fi cumpărat peste 80% din acţiunile scoase la vânzare.

Din cele 5,57 miliarde acţiuni, care au făcut obiectul ofertei, 85% au fost destinate investitorilor instituţionali, iar restul de 15% – micilor investitori. Subscrierea a fost realizată prin intermediul caselor de brokeraj BT Securities, EFG Eurobank Securities, Romcapital şi cec Bank.

Săptămâna trecută, un oficial al Ministerului Economiei, sub rezeva anonimatului, a declarat pentru cursdeguverare.ro că momentul pentru vânzarea acţiunilor Petrom este unul nefericit, din cauza contextului internaţional care a condus la scăderea valorii acţiunilor.

De altfel, vineri, premierul Emil Boc a sublniat că România nu este atât de disperată încât să vândă acţiunile Petrom la orice preţ.

”Aşteptăm rezultatul comisiei de privatizare, dar România nu este disperată în momentul de faţă să vândă la orice preţ şi oricum. Am stabilit un preţ minim, vedem care este situaţia. Avantajul ţării este însă că nu avem o situaţie disperată astfel încât să vindem la orice preţ şi în orice condiţii”, a comentat Boc, vineri la Realitatea TV.

La rândul său, ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, vineri, pentru NewsIn, că oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile SC OMV Petrom SA va fi reluată ”într-o perioadă mai propice”, cel mai probabil în primul trimestru al anului 2012.

”Perioada aceasta a fost destul de dificilă pe plan internaţional. Aţi văzut ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în Grecia, Spania, Italia. Noi, împreună cu consultanţii, vom analiza o perioadă propice pentru a relua vânzarea acţiunilor Petrom, care va fi cel mai probabil în trimestrul I al anului viitor. Situaţia nu este urgentă pentru noi, nu ne grăbim să vindem. Am ţinut la preţ. Vom relua procesul, pentru că am pus un preţ minim sub care noi nu vrem să vindem”, a declarat Ariton, pentru NewsIn, citat de Realitatea.net.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: