INS / Prețurile producției industriale au crescut în august cu 4,1%
Prețurile producției industriale au crescut cu 4,1% în luna august, față de aceeași perioadă din anul anterior, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS),

Confederaţia Europeană a Sindicatelor solicită intervenția Comisiei Europene pentru stoparea intenției Guvernului Mihai Tudose de a transfera toate contribuțiile sociale în sarcina angajaţilor. Luca Visentini,
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să adune leu cu leu bani la buget, precizând că certificatele de Trezorerie, ale căror emisiunile au fost deja anunțate
„Este exclusă posibilitatea refuzului de atașare a opiniei separate/concurente la decizia pe care o privește, precum și posibilitatea refuzului de publicare a opiniei în Monitorul
Cel puţin 59 de persoane au fost ucise, iar alte peste 500 au fost spitalizate în urma unui atac armat comis la Las Vegas, în
Aproximativ 1.700 de judecători și procurori au semnat luni un apel al Forumului Judecătorilor din România prin care îi cer ministrului Justiției, Tudorel Toader, să
CNAIR a semnat luni, în prezența ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, contractul de realizare a lotului 5 din autostrada Comarnic Brașov. E vorba de 6,3 km
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut în septembrie cu 1,635 miliarde de lei (-4,67%) până la nivelul de 33,320 miliarde euro, faţă de
Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, are avizată din această săptămână o nouă structură organizatorică ”al cărei rol este acela de accelerare
Cercetătorii americani Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat premiul Nobel pentru Medicină pe 2017. Potrivit anunțului făcut luni de Comitetul
Pentru a avea „o ţară ca afară” este nevoie în primul rând de universităţi ca afară, care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea, a spus
Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu noi vom decide unilateral să părăsim negocierile care oricum trenează, a declarat duminică,
Comisia Europeană a prezentat evaluările privind ofertele de găzduire a Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM), notând mai multe lipsuri ale ofertei Bucureştiului. Comisia Europeană a
Viktor Orban și-a petrecut weekendul în Cluj-Napoca, unde a convenit cu UDMR, în numele partidului său, FIDESZ, „asupra unor proiecte pe termen scurt, mediu și
Referendum de-o neobișnuită, dar previzibilă violență în Catalonia. Între 500 și 700 de persoane ar fi avut nevoie de asistență medicală după ciocnirile dintre forțele
De la 1 octombrie au intrat în vigoare mai multe scumpiri, la carburanţi, gaze naturale şi energie electrică. Acestea vor declanșa creșteri de prețuri în lanț
Economia României nu se poate dezvolta în condiţiile în care jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat şi nu în mediul privat,
România are cel mai scăzut nivel al creditării din UE, dar multe firme au ajuns în situația de a nu se putea împrumuta, pentru că reglementările
UPDATE 16.40: Referendumul din Catalonia a degenerat în confruntări violente între forțele de ordine și protestatari. Departamentul catalan pentru sănătate afirmă că mai multe sute de persoane
Începând cu 1 octombrie 2017, autorizaţiile de securitate la incendiu devin obligatorii și nu se va mai aplica termenul de graţie acordat pentru intrarea în