vineri

29 martie, 2024

2 octombrie, 2017

Pentru a avea „o ţară ca afară” este nevoie în primul rând de universităţi ca afară, care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea, a spus președintele Klaus Iohannis în discursul ținut luni, la Constanța, la deschiderea anului universitar. 

Aşa cum se ştie, universităţile nu pregătesc doar buni profesionişti – fie ei angajaţi sau antreprenori. Ele au rolul de a forma buni cetăţeni şi de a contribui la dezvoltarea statului de drept pe baze sustenabile. De foarte multe ori auzim sintagma «vrem o ţară ca afară». Se poate! Dar, pentru a avea «o ţară ca afară» avem nevoie în primul rând de universităţi ca afară. Universităţi care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea în toate activităţile lor”, a afirmat Iohannis.

El a amintit că România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană din punctul de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au terminat studii superioare, a precizat că acest lucru nu trebuie să încurajeze existenţa unor universităţi cu grave probleme de management educaţional doar de dragul statisticii.


Șeful statului s-a referit și la problemele de credibilitate din sistem, provocate de numeroasele scandaluri cu plagiate ale unor cadre didactice și amânarea unor măsuri ce ar putea limita nerespectarea normelor academice:

  • „Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul, această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat”.
  • „Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional, punându-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile cu succes. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor, din dorinţa de a proteja reputaţia personală a unui număr de indivizi care şi-au dorit o carieră sau un titlu academic pentru care nu au fost realmente pregătiţi.  Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe picior de egalitate cu unul din Europa de Vest”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: