vineri

29 martie, 2024

2 octombrie, 2017

Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu noi vom decide unilateral să părăsim negocierile care oricum trenează, a declarat duminică, în Parlament, președintele Recep Tayyip Erdogan.

”Nu vom fi noi cei care renunțăm. Ca să fiu sincer, nu mai avem nevoie să fim membri ai UE”, a spus Recep Erdogan, citat de Reuters.

Negocierile de aderare a Turciei la UE durează de 12 ani, acestea fiind în prezent blocate, UE fiind deosebit de critică la adresa măsurilor adoptate de Ankara după tentativa de vovitură de stat de anul trecut. Ca urmare a deciziilor oficiale, zeci de mii de persoane, inclusiv profesori și jurnaliști, au fost reținute de poliție.


Guvernul de la Ankara afirmă că UE nu a aprociat corect gravitatea amenințărilor la care a fost supusă Turcia și nici nu a răspuns solicitrărilor de a extrăda persoanele bănuite că au complotat împotriva regimului Ergogan și care au reușit să plece în Occident.

”UE ne-a dezamăgit în lupta noastră împotriva terorismului”, a spus duminică președintele Erdogan, care a mai sugerat că UE are nevoie de Turcia.

”Dacă UE vrea să avanseze, atunci există o singură cale pentru progres. Iar pentru asta trebuie să primească Turcia în Uniune și să demareze acțiuni culturale și economice”, declară Recep Tayyip Erdogan.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat în cadrul dezbaterilor electorale de luna trecută că îi este clar că Turcia nu va adera la UE iar negocierile trebuie oprite, în ciuda faptului că Ankara este un aliat crucial pentru NATO.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: