cursdeguvernare

duminică

29 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Stiri

Agenția de evaluare financiară FTSE Russell menține România pe lista de așteptare pentru promovarea la statutul de piață emergentă și, implicit, în categoria inferioară a piețelor de frontieră, potrivit raportului anual al companiei. România este departe de progresul...
30 septembrie, 2017
Peste cinci milioane de pensii vor fi recalculate în baza noii legi a pensiilor, al cărei proiect a fost finalizat, potrivit declarațiilor preşedintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, citat de Agerpres. Specialiştii din Guvern urmează să stabilească impactul financiar...
30 septembrie, 2017
Nouă din zece angajați ai Agenției Europene a Medicamentului (EMA) au declarat în cadrul unui sondaj că ar prefera să-și dea demisia decât să fie relocați în România, Varșovia sau Sofia. Ministrul român al Sănătății a declarat vineri...
30 septembrie, 2017
Fluxul net de investiţii străine directe (ISD) a ajuns la nivelul de 4.517 de milioane de euro în anul 2016, cel mai mare din 2008 încoace, potrivit rezultatelor cercetării statistice ale Băncii Naţionale a României (BNR) şi Institutului Naţional...
29 septembrie, 2017
Peter Altmaier (foto), șeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, urmează să devină ministru interimar al Finanțelor după ce Wolfgang Schaeuble va părăsi postul, anunță Sueddeutsche Zeitung. Actualul ministru german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, va fi nominalizat...
29 septembrie, 2017
Convocată oficial la Sucevița pentru o analiză a activității guvernamentale și a relațiilor dintre executiv și Parlament, şedinţa CEX a PSD oferit pretext pentru ca președintele Liviu Dragnea să sugereze DNA să cerceteze decizii judecătorești. Exemplul oferit de...
29 septembrie, 2017
Patronatul Investitorilor Autohtoni a solicitat vineri membrii Camerei Deputaților, cameră decizională în cazul aprobării deciziei guvernamentale de modificare a regulilor privind TVA, să consulte reprezentanții mediului de afaceri din circumscripțiile lor electorale, pentru a constata veridicitatea și oportunitatea...
29 septembrie, 2017
Acţionarii producătorului de energie Nuclearelectrica (SNN) au aprobat demararea Fazei 1 de aplicare a strategiei de retehnologizare a Unităţii 1 a centralei nuclear-electrice de la Cernavodă, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Strategia prevede...
29 septembrie, 2017
Consiliul Concurenţei a anunțat vineri că a efectuat inspecţii inopinate la sediile societăţilor de asigurare Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Generali România Asigurare Reasigurare SA, precum şi la sediul companiei Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare. Inspecţiile Consiliului...
29 septembrie, 2017
Există democrații consolidate care nu au structuri de genul Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat joi ministrul Tudorel Toader, întrebat care ar fi modelul ce ar apăra Inspecția Judiciară de imixtiunile politicului. Ministrul Justiției a explicat la Antena...
29 septembrie, 2017
Uniunea Europeană lansează vineri o platformă online interactivă în care vor putea fi consultate toate informațiile în vigoare privind diferitele regimuri de sancţiuni aplicate ţărilor terţe. Platforma, denumită „EU Sanctions Map”, este dedicată companiilor europene care intenţionează să...
29 septembrie, 2017
Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu (foto), a denunțat-o pe Gabriela Firea că i-ar fi cerut, prin intermediari, bani pentru campanie, scrie Tolo.ro În susținerea afirmațiilor denunțătorului, prietena acestuia ar fi depus la DNA mai multe înregistrări...
29 septembrie, 2017
Comisia Europeană monitorizează independența reală a autorităților de reglementare din statele membre și va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceasta este respectată, a avertizat joi comisarul european pentru Politici Climatice și Energie, Miguel Arias Canete...
28 septembrie, 2017
Fondurile pentru investițiile Primăriei Municipiului București în infrastructură sunt reduse cu 175 de milioane de lei, potrivit rectificării de buget aprobate joi cu 32 voturi „pentru” şi 14 voturi „împotrivă”. În deschiderea ședinței, care a avut peste 100...
28 septembrie, 2017
Guvernul va decide ca sarcina publicării manualelor școlare să fie asumată de către Ministerul Educației Naționale, prin Editura Didactică și Pedagogică, a declarat joi ministrul Liviu Pop, confirmând astfel intenția statului de prelua monopolul pe această piață. Reamintim că...
28 septembrie, 2017
Statele membre UE au pierdut în total, în 2015, aproximativ de 152 de miliarde de euro în venituri din taxa pe valoare adăugată (TVA), arată un studiu publicat joi de Comisia Europeană. Potrivit analizei, în termeni procentuali, cel...
28 septembrie, 2017
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a declarat joi că președintele Klaus Iohannis a luat act de avizul CSM în cazul legilor Justiției, subliniind că Guvernul și Parlamentul nu au cum să ignore acest semnal. ”Președintele...
28 septembrie, 2017
Proiectul propus de ministrul Tudorel Toader pentru reformarea sistemului judiciar a fost respins joi de CSM, cu 10 voturi împotriva acestor măsuri și opt pentru. Avizul este însă consultativ, așa încât Ministerul Justiției poate ignora opinia specialiștilor. Ministrul...
28 septembrie, 2017
Managerii din industria prelucrătoare sunt mai optimişti decât erau în urmă cu trei luni, privind creşterea volumului producţiei, potrivit rezultatele anchetei conjucturale a Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi, pentru perioada septembrie – noiembrie. Diferenţa dintre managerii oprimişti...
28 septembrie, 2017
Patriarhul Chiril I al Moscovei ar putea sosi la Bucureşti în perioada 26 – 28 octombrie. Conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a fost invitat să participe la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului...
28 septembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: