1 octombrie, 2017

De la 1 octombrie au intrat în vigoare mai multe scumpiri, la carburanţi, gaze naturale şi energie electrică.

Acestea vor declanșa creșteri de prețuri în lanț în restul economiei, în perioada în care se scumpesc și creditele, ca urmare a creșterii dobânzilor interbancare

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat o creştere a preţului energiei electrice pentru consumatorii casnici cu 0,03 lei/kWh, de la 1 octombrie. Asta înseamnă o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh, potrivit preşedintelui ANRE, Niculae Havrileţ, citat de Agerpres.


Și preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului. Comitetul de reglementare al reglementatorului nu a aprobat încă această decizie, care ar urma să fie în săptămâna viitoare, potrivit vicepreşedintelui ANRE, Emil Calotă.

Astfel, numai scumpirile la gaze naturale și electricitate, de peste 5%, vor dubla brusc inflația.

Dat fiind că ponderea cumulată a acestor produse energetice în coşul de consum utilizat la calculul indicelui preţurilor de consum se apropie de zece procente, efectul va fi o creştere bruscă a indicelui prețurilor de consum cu aproximativ 0,5%, potrivit economiștilor consultați de Cursdeguvernare.

Nivelul inflaţiei anuale comunicat de INS de la începtul anului şi până la finele lunii august a fost deja de 0,52%.

(Citiți și: Scumpirile de la gaze naturale şi electricitate vor dubla brusc inflaţia consemnată de la începtul anului)


Tot de duminică a intrat în vigoare a doua majorare a accizei la carburanți, de  16 bani pe litru. Rețelele de distribuție au crescut prețurile în consecință. Liderul pieţei, OMV Petrom, a majorat preţurile atât la benzină, cât şi la motorină cu 5 bani pe litru în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Doar în industria alimentară, toate aceste scumpiri „înseamnă pentru producători 2-3% (în plus) în mod direct, iar la raft s-ar putea ca preţul să fie cu 5-6% mai mare”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele federaţiilor sindicale din industria alimentară, citat de Agerpres.

Creditele

Și creditele se vor scumpi, pentru că rata medie a dobânzii interbancare ROBOR la 3 luni a atins, vineri, nivelul cel mai mare din ianuarie 2015 încoace (1,58%) până în prezent.

ROBOR la 3 luni este acum mai mult decât dublu faţă de nivelul din urmă cu un an şi cu 78% mai mare decât la începutul anului 2017.

De ROBOR depind dobânzile la majoritatea creditelor în lei, calculate după dobânda variabilă a pieței, iar perspectivele sunt de continuare a creșterii.

(Citiți și: ROBOR: Cea mai rapidă creștere din ultimii trei ani. Băncile şi-au ajustat așteptările şi, brusc, ritmul tranzacţiilor pe piaţă)

Pe de o parte deciziile guvernamentale au sporit presiunile inflaționiste, iar Banca Națională va fi nevoită să crescă, mai devreme sau mai târziu, dobânda de politică monetară.

Pe de altă parte, dobânda de refeerință a BNR (1,75%) este în continuare mai mare decât dobânda de pe piață, iar băncile profită de ecart pentru a-și spori propriile dobânzi, în tranzacțiile bilaterale, costul suplimentar urmând să fie transmis mai departe în credite.

Preţurile de consum în luna august 2017, comparativ cu luna august 2016, au crescut cu 1,2%, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 1,6% la 1,9%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, de la 3,1% la 3,2% pentru finalul anului 2018, şi a estimat un nivel de 3,5% pentru iunie 2019.

Totodată, tot de la 1 octombrie, plata defalcată a TVA va deveni opţională pentru firme. Conform unei ordonanțe intrate în vigoare, TVA defalcat va deveni oligatoriu de la 1 ianuarie 2018 și abia atunci va afecta prețurile, din cauza blocajelor pe care procedurile le vor pricinui în trezoreriile companiilor.

Deocamdată este puțin probabil ca, până la sfârșitul anului, să fie respinsă prevederea respectivă, deși Comisia de buget finanțe a Senatului a decis altceva: split TVA să fie obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, potrivit deciziei unei comisii parlamentare

Ultimul cuvânt va aparține Camerei Deputaților.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: