cursdeguvernare

sâmbătă

19 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Stiri

Premierul Ludovic Orban și guvernatorul BNR Mugur Isărescu au discutat despre evoluția îngrijorătoarea a deficitelor și au decis coordonarea politicilor fiscale și a celor monetare, a declarat prim-ministrul în urma întâlnirii de vineri, de la sediul băncii centrale....
8 noiembrie, 2019
Banca Naţională a României (BNR) şi Guvernul vor avea consultări privind măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, dar corecţiile nu trebuie să fie brutale ca să nu afecteze evoluția economiei, potrivit declaraţiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea...
8 noiembrie, 2019
Executivul de la Chișinău, condus de Maia Sandu, riscă să pice la numai cinci luni după ce au preluat guvernarea, după ce partenerii lor, socialiștii din formațiunea PSRM, condusă de președintele Igor Dodon, au înregistrat vineri moțiunea de...
8 noiembrie, 2019
Nouă state membre UE au cerut Comisiei Europene impunerea unei taxe pentru transportul aerian la nivelul blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Într-o scrisoare adresată lui Frans Timmermans, noul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru pactul ecologic european,...
8 noiembrie, 2019
Investitorii străini controlează 53% din capitalurile proprii pozitive ale companiilor de software din România, în timp ce ponderea investiţiilor locale a cunoscut un avans anual de aproximativ 5 puncte procentuale, ajungând astfel la 47% în 2018, potrivit unui...
8 noiembrie, 2019
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că deficitul bugetar la zece luni este, ”în realitate”, mult mai mare de 2,8% din PIB, acesta fiind mascat de o serie de artificii bugetare, cum ar fi întârzierea rambursărilor de TVA...
8 noiembrie, 2019
Sub 50% din românii intervievați în cadrul studiului Decoding Global Trends in Upskilling and Reskilling (realizat de BestJobs şi Boston Consulting Group), cred că progresul tehnologic și globalizarea le vor afecta serios locurile de muncă. Procentul încadrează România...
8 noiembrie, 2019
Ministerul Finanţelor a lansat, marţi, noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, la nici o lună de la cea mai recentă serie de emisiuni. Dobânda la emisiunea cu scadenţa la un an este...
8 noiembrie, 2019
Investitorii au mai puţină încredere în capacitatea de plată a datoriei de către Italia decât în cea a Greciei și, ca urmare, randamentele titlurilor de stat italiene au urcat peste cele ale Greciei, pentru prima dată în mai...
8 noiembrie, 2019
Președintele Viktor Orban a anunțat, într-o conferință organizată joi la Budapesta, după întâlnirea cu președintele Turciei, disponibilitatea Ungariei de a participa la reconstruirea ”zonei de securitate” din nordul Siriei. La rândul său, Recep Tayyip Erdogan a reluat amenințarea...
8 noiembrie, 2019
Trei grupuri de imigranţi au fost relocate în Germania, România și Lituania, scrie Rador, care preia un articol din publicația britanică The Independent. Migranții au fost salvați de forțele armate din Malta, în trei ocazii separate. Prima operațiune...
8 noiembrie, 2019
Candidatul la prezidențiale Viorel Cataramă nu a fost agent sau colaborator al Securității ca poliție politică, conform unei decizii de joi a Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS). La dosar se află însă 12 note informative,...
7 noiembrie, 2019
Noul guvern instalat la Palatul Victoria a început demiterile din ministere, anunțate de premierul Ludovic Orban încă de la preluarea mandatului. 32 de secretari de stat, trei subsecretari de stat şi trei consilieri de stat au fost eliberați...
7 noiembrie, 2019
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu (foto), este candidatul României pentru un loc în Boardul Administrativ al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER), conform unui document al Consiliului UE. Instituția se ocupă de reglementarea în domeniu și oferă...
7 noiembrie, 2019
Legea prin care este amânat termenul limită (februarie 2020) până la care platformele de risharing (Uber, Bolt, Taxify) erau obligate să se autorizese, a fost promulgată, anunță Amdinsitrația Prezidențială. Reglementarea prorogă prevederile OUG adoptată de Guvernul Dăncilă la...
7 noiembrie, 2019
„Suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, într-un interviu apărut în The Economist și citat de Agerpres, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei. Angela Merkel a...
7 noiembrie, 2019
CursDeGuvernare.ro: Afirmați în programul dvs. de guvernare că în următorii 10 ani, România trebuie să devină parte indispensabilă a nucleului Uniunii Europene, precum și un actor regional important. Am fost ultimul stat membru al UE care nu a...
7 noiembrie, 2019
În loc de execedentul de 2,9 miliarde lei la Fondul de Pensii, prognozat anul acesta în Bugetul asigurărilor sociale, Guvernul Viorica Dăncilă lasă în urmă un deficit oficial de 2,203 miliarde de lei, după primele trei trimestre. Concret,...
7 noiembrie, 2019
China și SUA au ajuns la un acord de eliminare treptată a tarifelor comerciale impuse, fără a anunța și un calendar în consecință, potrivit Ministerului chinez al Comerțului. Un acord comercial preliminar ar urma să includă angajamentul SUA...
7 noiembrie, 2019
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că susţine introducerea unei taxe pentru autoturismele aflate la prima înmatriculare, o taxă a cărei valoare să fie stabilită în funcție de gradul de poluare al autovehicului. „Cred că ea trebuie să...
7 noiembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: