vineri

29 martie, 2024

8 noiembrie, 2019

Nouă state membre UE au cerut Comisiei Europene impunerea unei taxe pentru transportul aerian la nivelul blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare adresată lui Frans Timmermans, noul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru pactul ecologic european, miniștrii de Finanțe din Germania, Franța, Olanda, Suedia și alte cinci state membre UE au cerut „o formă de taxă pentru transportul aerian”, fără a da detalii suplimentare.

O astfel de taxă „unde poluatorii plătesc un preț mai corect pentru folosirea transportului aerian” este necesară pentru combaterea schimbărilor climatice. În prezent transporturile sunt singurul sector european unde emisiile sunt în creștere.


„Comparativ cu cele mai multe mijloace de transport, aviația nu este suficient evaluată”, susțin oficialii celor nouă state membre UE.

Unul dintre aceste angajamentele Comisiei Europene a fost acela de a crește la 50% sau chiar 55%, dacă este posibil, nivelul stabilit pentru 2030 de reducere a emisiilor poluante în UE, care este de 40%.

În iulie, Guvernul francez a decis să introducă o eco-taxă companiilor aeriene, iar banii vor fi utilizași pentru a îmbunătăți infrastructura feroviară. Din 2020, companiile aeriene vor introduce o taxă cuprinsă între 1,50 şi 18 euro în biletele de avion, pentru aparatele ce decolează din Franța, dar nu și pentru cele care aterizează în Hexagon. Taxa ar trebui să aducă statului 180 de milioane de euro, iar banii ar urma să fie investiți în trenurile regionale.

Şi Suedia a introdus anul trecut o taxă pentru transportul aerian, iar Olanda intenționează să adopte una asemănătoare în 2020, dacă nu se ajunge până atunci la un acord la nivelul UE.


Luna trecută, Guvernul german a aprobat un proiect de lege prin care se vor scumpi călătoriile cu avionul și ieftini cele de tren, în cadrul unui plan radical menit să implementeze obiectivele reducerii emisiilor de CO2 pentru anul 2030.

Obiectivul acestei măsuri este să determine cetățenii să folosească preponderent trenul, în locul autoturismului personal sau al avionului.

De asemenea, executivul de la Berlin s-a angajat să publice în fiecare an, începând cu 2025, țintele globale de reducere a emisiilor poluante şi să mențină obiectivul neutralității climatice (zero emisii) pentru anul 2050.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: