cursdeguvernare

vineri

18 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Vladimir Ionescu

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat joi în Parlament că „depinde de Grecia dacă poate îndeplini condiţiile necesare pentru a face parte din uniunea monetară”, relatează Reuters citat de Mediafax. Liderii din zona euro au respins...
8 septembrie, 2011
Guvernul şi FMI au căzut de acord asupra a patru dintre companiile de stat româneşti care vor avea management privat. Potrivit unor surse citate de Mediafax, este vorba de Hidroelectrica, Oltchim, Tarom şi CFR Marfă. Lista completă urmează...
8 septembrie, 2011
„UDMR este o formaţiune compatibilă cu mai multe ideologii şi cu mai multe partide, dar numai şi numai pe bază de programe. Când am făcut o coaliţie, atunci întotdeauna am avut un program, am avut scopuri pe care...
8 septembrie, 2011
Programele de masterat și doctorat desfășurate de universitățile din România vor fi acreditare și clasificare ținând cont și de șansele pe care le oferă absolvenților pe piața muncii, a decis miercuri Guvernul, printr-o ordonanță de urgență. Agenţia Română...
7 septembrie, 2011
Curtea Constituţională de la Karlsruhe a validat miercuri participarea Germaniei la ajutorul financiar acordat Greciei în 2010 şi la crearea Instrumentului European de Stabilitate Financiară (EFSF)m dar instanţa germană a cerut şi un rol sporit al Parlamentului în...
7 septembrie, 2011
România a pierdut 10 poziţii în topul mondial al competitivităţii, potrivit „Raportului Competitivităţii Globale 2011-2012”, publicat, miercuri, de Forumul Economic Mondial (WEF). În ediţia din acest an, România ocupă locul 77, în scădere cu zece poziţii faţă de...
7 septembrie, 2011
Guvernul italian s-a angajat marţi să majoreze TVA şi să propună introducerea în Constituţie a unui amendament care să prevadă obligativitatea unui buget echilibrat, în timp ce sute de mii de oameni au protestat faţă de planul iniţial...
6 septembrie, 2011
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a prezentat marţi într-o conferinţă de presă prima clasificare a universităţilor româneşti după criterii europene. Potrivit noii clasificări, universităţile sunt împărţite în trei grupe: Universităţi de cercetare avansată şi educaţie Universităţi de educaţie şi...
6 septembrie, 2011
Un proiect de regulament publicat pe site-ul BNR restrânge dur condiţiile acordării atât a creditelor ipotecare, cât mai ales a creditelor de consum. Banca Naţională are în vedere limitarea maturităţilor la creditele de consum la cel mult cinci...
6 septembrie, 2011
„Cu efect imediat, banca nu va mai accepta o rată euro/franc de sub minimul de 1,2 franci. Banca Naţională va impune acest curs minim cu determinare totală şi este pregătită să cumpere valută în catităţi nelimitate”, se arată...
6 septembrie, 2011
Produsul Intern Brut pe cel de-al doilea trimestrul al anului 2011 a fost cu 1,4% mai mare decât cel din perioada similară a anului 2010 – arată cifrele date publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi...
6 septembrie, 2011
Ţările europene vor continua să le susţină pe cele mai slabe dintre ele, a afirmat luni ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, estimând că această strategie este desigur riscantă, dar fără o alternativă viabilă, relatează AFP. „Ţările membre...
6 septembrie, 2011
Coaliţia de guvernare a decis luni să susţină în Camera Deputaţilor proiectul legii privind taxa de solidaritate aplicată persoanelor fizice cu averi mai mari de 450.000 de euro. Iniţiatorii susţin că în cei trei ani, bugetul va câştiga...
6 septembrie, 2011
Liderii coaliţiei de guvernare s-au înţeles, luni, pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, în anul, 2012, potrivit unor surse politice. Data pentru organizarea alegerilor nu a fost, însă, stabilită, dar prevederile constituţionale obligă coaliţia să amâne alegerile...
5 septembrie, 2011
Ministerul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, își menține opinia negativă privind aderarea României şi a Bulgariei la spațiul Schengen, relatează agenția bulgară Novinite,citată de Mediafax. „În prezent, Sofia şi Bucureştiul încă nu sunt pregătite să adere la Acordul...
4 septembrie, 2011
Aproape 84% dintre elevii care s-au înscris la sesiunea a doua a bacalaureatului au picat la examen, relatează Mediafax. Doar 17.778 din cei 109.595 de candidaţi au luat examenul, conform datelor de la Ministerul Educaţiei. Cea mai redusă...
4 septembrie, 2011
Un bărbat pe nume Viorel Rînghilescu, președinte al unei formațiuni politice neparlamentare – Partidul Democrat – a cerut Tribunalului București dizolvarea principalului partid de guvernare, Partidul Democrat Liberal, pe motiv că PDL nu a înregistrat în instanță, în...
3 septembrie, 2011
Grecia şi-a revizuit în scădere ţinta de creştere economică, produsul intern brut al ţării urmând să se contracte cu 5% în anul 2011, în loc de scăderea de 3,5% estimată iniţial, au raportat, vineri, oficialii eleni, în discuţiile...
2 septembrie, 2011
Guvernul a aprobat miercvuri modificările Codului Fiscal, iar premierul Emil Boc spune că acestea vor sprijini, din anul 2012, mediul de afaceri. Boc a renunțat, pe ultima sută de metri, și la taxarea întreagă a contractelor pe drepturi...
1 septembrie, 2011
Un grup de foste ţări comuniste din Uniunea Europeană a făcut apel la Comisia Europeană să acţioneze fără discriminare faţă de noile state membre în cadrul viitoarei sale revizuiri a Politicii Agricole Comune /PAC/, potrivit unor informaţii apărute...
31 august, 2011

Coaliţia a decis să treacă legea taxării averilor mari. Analiştii: O măsură de la solidaritate la populism

Coaliţia de guvernare a decis luni să susţină în Camera Deputaţilor proiectul legii privind taxa de solidaritate aplicată persoanelor fizice cu averi mai mari de 450.000 de euro. Iniţiatorii susţin că în cei trei ani, bugetul va câştiga 9 miliarde de euro, bani care ar urma să fie folosiţi pentru protejarea ”în condiţii de criză a celor mai defavorizate categorii, în primul rând a pensionarilor”, potrivit expunerii de motive.

Coaliţia a decis să treacă legea taxării averilor mari. Analiştii: O măsură de la solidaritate la populism

Coaliţia de guvernare a decis luni să susţină în Camera Deputaţilor proiectul legii privind taxa de solidaritate aplicată persoanelor fizice cu averi mai mari de 450.000 de euro. Iniţiatorii susţin că în cei trei ani, bugetul va câştiga 9 miliarde de euro, bani care ar urma să fie folosiţi pentru protejarea ”în condiţii de criză a celor mai defavorizate categorii, în primul rând a pensionarilor”, potrivit expunerii de motive.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: