7 septembrie, 2011

Curtea Constituţională de la Karlsruhe a validat miercuri participarea Germaniei la ajutorul financiar acordat Greciei în 2010 şi la crearea Instrumentului European de Stabilitate Financiară (EFSF)m dar instanţa germană a cerut şi un rol sporit al Parlamentului în luarea unor astfel de angajamente.

Judecătorii constituţionali germani au precizat că puterea bugetară trebuie să rămână în mâinile legislativului şi că acesta ar trebui să îşi dea acordul pentru orice măsură de ajutor de mare importanţă asumată de Germania, care are cele mai mari contribuţii la planurile de salvare europene.

Guvernul avea obligaţia de a obţine undă verde prealabilă din partea comisiei pentru buget a Bundestagului, au stabilit judecătorii.


Ei au avertizat că Berlinul nu va putea ratifica acorduri cu ”consecinţe greu previzibile”.

Un grup de economişti euro-sceptici şi un deputat conservator ceruseră Curţii de la Karlsruhe condamnarea în bloc a angajamentelor Cabinetului Merkel.

Comisia Europeană a salutat decizia judecătorilor constituţionali de respingere a acestei cereri.

”Comisia a luat notă cu satisfacţie de decizia Curţii Constituţionale (din Germania) privind legalitatea asistenţei financiare pentru Grecia. Depinde de guvernul şi parlamentul din Germania să ia în considerare această decizie”, a spus o reprezentantă a CE, Pia Ahrenkilde Hansen.


În mai 2010, Parlamentul Germaniei a apobat participarea ţării la ajutorul financiar pentru Grecia şi la sprijinirea Instrumentului European de Stabilitate Financiară cu garanţii de 147 de miliarde de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: