miercuri

24 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov și unul  dintre cei mai importanți lideri PNL (este secretar general interimar și șeful organizației Ilfov), a fost audiat vineri la DNA, fiind suspectat de șantaj și luare de mită. După ce...
17 februarie, 2017
Cel târziu la jumătatea săptămânii viitoare va fi numit noul ministru al Justiției, iar acesta va fi din afara lumii politice, a anunțat premierul Sorin Grindeanu joi, La Bruxelles, la conferința de presă organizată cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene,...
16 februarie, 2017
Guvernul a adoptat în ședința de joi un Memorandum pentru Programul “Primul centru de agrement“.  Pentru demararea efectivă a acestui program va fi însă nevoie de aprobarea lui printr-un act normativ. Prin programul “Primul centru de agrement“ statul...
16 februarie, 2017
Laura Codruța Kovesi a anunțat joi că DNA va face o contestație în anulare la decizia Curții de Apel din Alba Iulia care a suspendat o pedeapsă pronunțată pentru abuz în serviciu invocând o hotărâre a Curții Constituționale...
16 februarie, 2017
Procurorul anticorupție Mircea Negulescu (foto), de la Serviciul Teritorial Ploiești, a demisionat din DNA după ce România TV a apărut o înregistrare audio în care spune despre procurorul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești...
15 februarie, 2017
Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu, este audiată la DNA, ca martor, în Dosarul privind modul în care a fost elaborată OUG 13. Acest caz a fost deschis după o sesizare a trei membri ai asociației Inițiativa...
15 februarie, 2017
Directorul Secret Service, serviciul care asigură paza şi protecţia personalităţilor politice americane, a anunţat marţi că se retrage din funcție, anunţă NBC News care citează un tweet al instituției. Potrivit CNN, în SUA au circulat informaţii potrivit cărora...
15 februarie, 2017
Este o situaţie specială pentru aproape 100 de medicamente, care ar putea fi retrase de pe piaţă, după ce, în ultimii ani, 2.000 de produse au dispărut deja, fiind înlocuite cu altele mai scumpe, de aceea companiile din...
14 februarie, 2017
UPDATE. Aspectele prezentate în spațiul public în legătură cu legalitatea bonusurilor încasate de ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, în timp ce era director al Companiei Naționale Poșta Română, sunt bazate pe un raport al Curții de Conturi nefinalizat, aflat...
14 februarie, 2017
Senatul a aprobat marți, cu 118 voturi pentru și niciunul împotrivă, Legea pentru adoptarea OUG 14, care abrogă OUG 13 de modificare a codurilor penale. Senatorii au refuzat însă discutarea și respingerea OUG 13, cea care dezincrimina neglijența...
14 februarie, 2017
Curtea de Arbitraj de la Paris a decis că ENEL trebuie să achite statului român 401 milioane de euro într-un proces demarat în 2014 în legătură cu achiziția unui pachet din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud. Suma decisă...
14 februarie, 2017
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat săptămâna trecută o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare, constatând dezincriminarea faptei de abuz în serviciu ca urmare a deciziei CCR din 15 iunie 2016.  Nu este vorba despre...
13 februarie, 2017
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) cer ANI să verifice averea fostului președinte Traian Băsescu, scrie Mediafax. Solicitarea vine într-un dosar în care este anchetată posibila acuzație de fals în...
13 februarie, 2017
Neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bica, de la Spitalul Colentina, acuză noua conducere a unității că a blocat programul normal al intervențiilor chirurgicale prin interzicerea orelor suplimentare. Managerul spitalului spune că nu are bază legală pentru plata muncii...
13 februarie, 2017
În condițiile în care programul de guvernare PSD se bazeaza pe o creștere de 1,4% PIB, față de 0,6% în anul 2016, a contribuției industriei la formarea Produsului Intern Brut în 2017, reprezentanți ai unor companii industriale românesti,...
13 februarie, 2017
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni o invitație premierului Sorin Grindeanu la o discuție, la care să participe și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, pe marginea legilor Bugetului de Stat și Bugetului Asigurărilor Sociale, primite de șeful statului...
13 februarie, 2017
President Klaus Iohannis assured on Tuesday that he does not intend to change in any way the result of the parliamentary elections, asking instead for PSD to govern responsibly. PSD has also the responsibility, says the head of...
12 februarie, 2017
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) confirmă într-un răspuns transmis News.ro  existența unui dosar penal privind o posibilă finanţarea ilegală a USR. Dosarul a fost deschis la începutul acestui an și s-a început...
11 februarie, 2017
Ieftinirea cu 35% a medicamentelor care și-au pierdut patentul ar putea duce la dispariţia de pe piaţă a unor tratamente importante, atrag atenția asociațiile de pacienți și producătorii de medicamente. Guvernul a pus în dezbatere o nouă formă...
11 februarie, 2017
Principalele obiective ale mandatului său la Justiţie sunt asigurarea bunului mers al activităţii curente la Minister şi demararea unui dialog cu toţi cei care au un cuvânt de spus în problema modificării codurilor penale, a declarat sâmbătă dimineața...
11 februarie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: