Principalele obiective ale mandatului său la Justiţie sunt asigurarea bunului mers al activităţii curente la Minister şi demararea unui dialog cu toţi cei care au un cuvânt de spus în problema modificării codurilor penale, a declarat sâmbătă dimineața Ana Birchall.
Vineri, ea a spus că a înțeles mesajul transmis de cetățeni și preocupările exprimate de partenerii externi ai României, și a promis că mandatul său va fi unul bazat pe dialog.
Ana Birchall a ajuns la Ministerul Justiției sâmbătă dimineața și a anunțat că va demara negocierile chiar luni, când dorește să aibă întâlniri cu reprezentanții CSM, DNA și DIICOT.
„Nu o să comentez punctual pe niciun proiect de lege până nu o să mă consult cu toată lumea (…) Ne dorim o bună funcţionare a justiţiei în România, apărarea drepturilor omului, lupta împotriva corupţiei. Aveţi promisiunea mea că nu o să fac nimic care să împiedce acest lucru. Suntem într-o perioadă de evaluare a priorităţilor care trebuie puse în aplicare în perioada următoare. Să ne uităm foarte serios la infrastructura din instanţe. Atât cât o să pot să fac eu în această perioadă, aveţi cuvântul meu că o să fac cu bună credinţă, profesionalism, exigenţă”, a spus, sâmbătă dimineaţă, Ana Birchall.
Ea a precizat că a venit la Minster, sâmbătă dimineaţă, pentru a studia documente şi că nu va lua nicio decizie până nu va discuta cu toţi cei care au un cuvânt de spus în justiţie:
„Sunt un om deschis. Nu am o agendă ascunsă. Am luat în considerare, am ascultat, am înţeles vocea tuturor celor care s-au exprimat în spaţiul public. Mi se pare absolut firesc să demarez acest proces de dialog. Cu toţii trebuie să ne aşezăm la aceeaşi masă, fără patimă, fără a folosi temele în interes politic”, a mai declarat Birchall.
Ana Birchall a fost numită joi ministru interimar la Justiție, după ce Florin Iordache, inițiatorul controversatei OUG 13, și-a dat demisia.
Protestele împotriva modificărilor legislației penale, modificări operate de Florin Iordache și care îi salvau pe politciienii corupți, continuă însă, mitinguri fiind anunțate pentru acest weekend în București și înmai multe orașe.