luni

29 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Pieţele financiare ca şi marii bancheri, inclusiv din băncile centrale ale lumii, arată o îngrijorare tot mai mare privind impactul epidemiei coronavirus asupra economiei Chinei, a doua cea mai mare din lume şi, în consecinţă, asupra economiei globale....
30 ianuarie, 2020
Conducerea CSM s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a pleda în fața acestuia în favoarea menținerii pensiilor speciale ale magistraților. Întrevederea, despre care Administrația Prezidențială nu a transmis nimic, deocamdată, a avut loc...
30 ianuarie, 2020
Avocatul Poporului le cere guvernanților să trimită Parlamentului propunerea de liberalizare a programelor naționale de sănătate, pentru a fi dezbătute prin procedură legislativă obișnuită. Ținând cont de impactul economic și social, posibila implicare a spitalelor private în derularea...
30 ianuarie, 2020
„Lipsa unei educaţii de calitate devine o ameninţare pentru dezvoltarea României”, țară ce se confruntă, în epoca Inteligenţei Artificiale, cu o problemă endemică de analfabetism funcţional, a declarat președintele Klaus Iohannis, miercuri, la lansarea celei de-a doua etape...
29 ianuarie, 2020
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, a trimis o scrisoare deschisă adresată societății și presei, în care se arată revoltată de decizia Parlamentului de a elimina pensiile speciale ale magistraților, decizie pe care o califică...
29 ianuarie, 2020
Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PPE / PNL), vicelider al Grupului PPE responsabil pentru bugete, a fost ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic propus de Comisia Europeană. Aceste plan ar urma să genereze investiții de 1.000 de...
29 ianuarie, 2020
Personalul auxiliar de specialitate din instanțe așteaptă votul de miercuri al parlamentarilor pe proiectul de eliminare a pensiilor speciale, după care Adunarea Generală va decide eventuala continuare a protestelor, au declarat reprezentanții grefierilor, marți, la ieșirea de la...
28 ianuarie, 2020
Ordinul Arhitecților din România solicită ”deblocarea de urgență” a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial și în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Procedura a fost oprită ”în mod nedemn și nejustificat în 2018”,...
28 ianuarie, 2020
România are multe institute și puțin cercetători, consideră conducerea Universității Babeș-Bolyai, care solicită autorităților să discute cu universitățile și institutele proiectele majore vizate pentru finanțare din bani europeni. De asemenea, atrage atenția UBB, este necesară o viziune echilibrată...
28 ianuarie, 2020
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reluarea de la zero a unuia dintre dosarele Microsoft, în care sunt inculpați Dinu Pescariu, Gabriel Sandu, Călin Tatomir (fost director general Microsoft România) și Claudiu Florică. Motivul, conform Mediafax,...
28 ianuarie, 2020
UPDATE: Ministerul Sănătății a transmis un comunicat în care califică drept “eronate” informațiile din presă privind “declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache la adresa persoanelor cu tulburări din spectrul autist”. “Este regretabil că declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache privind...
28 ianuarie, 2020
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat că vrea să schimbe filozofia investițiilor publice: în loc ca banii să fie acordați în mai multe locuri, ei vor fi direcționați către unul sau două mari proiecte. Ministrul finanțelor a...
28 ianuarie, 2020
Piaţa ambalajelor din România este de aproximativ 890 milioane euro, dar numai 15% sunt realizate din materiale biodegradabile, scrie Agerpres. „Analizată global, piaţa ambalajelor este estimată la aproximativ 890 milioane euro, din care momentan mai puţin de 15%...
27 ianuarie, 2020
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a solicitat luni sprijinul Direcției de Sănătate Publică Constanţa pentru „împiedicarea punerii pe piaţă, în vederea comercializării, a produselor care intră în contact direct cu consumatorii din România (jucării, cosmetice, articole textile,...
27 ianuarie, 2020
Daniel Dragoş Tănăsoiu (foto), fost secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), este noul şef al Corpului de control al prim-ministrului. Fost membru al Partidului Democrat, el a ocupat în ultimul deceniu o serie...
27 ianuarie, 2020
Piața europeană a bateriilor va ajunge la 250 de miliarde de euro până în 2025, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič. ”Alianța Europeană a Bateriilor este un element-cheie al viziunii noastre pe termen lung...
27 ianuarie, 2020
Grefierii protestează în toată țara, luni și marți, față de posibila eliminare a pensiei de serviciu, așa cum prevede un proiect pe care Guvernul Ludovic Orban dorește să-și asume răspunderea. Personalul auxiliar din justiție – format din grefieri,...
27 ianuarie, 2020
Ambasada americană din Bagdad, capitala Irakului, a fost lovită duminică de trei rachete, cel puțin o persoană fiind rănită, anunță The Guardian. Atacul de duminică seara asupra ambasadei SUA, situate în Zona Verde, marchează o escaladare periculoasă a...
27 ianuarie, 2020
Spitalele și clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate, comform unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică. Pacienții tratați prin acest programe naționale vor putea alege din lista furnizorilor de servicii...
26 ianuarie, 2020
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, după reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Zagreb, că este necesară instituirea unui standard unic pentru evaluarea sistemului judiciar și a statului de drept. Altfel, a atras...
26 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: