„Lipsa unei educaţii de calitate devine o ameninţare pentru dezvoltarea României”, țară ce se confruntă, în epoca Inteligenţei Artificiale, cu o problemă endemică de analfabetism funcţional, a declarat președintele Klaus Iohannis, miercuri, la lansarea celei de-a doua etape a Programului România Educată.
Programul a fost inițiat la scurt timp după preluarea de către Klaus Iohannis a primului său mandat de președinte. La acel moment, analfabetismul funcțional în rândul elevilor români era – conform testelor PISA din 2015 – de aproximativ 39%.
Prima etapă a Programului s-a încheiat în 2018, cu prezentarea unui set de propuneri de măsuri ce ar trebui să ducă la atingerea, peste 12 ani, a următoarelor ținte:
- clasarea în primele 30 de poziții la testele PISA (de evaluare a cunoștințelor elevilor de 15 ani; la ultima evaluare, din 2015, se afla pe locul 48 din 72 state)
- rata de promovare de cel puţin 80% a testării de la finalul educaţiei gimnaziale
- rata de promovare a Bacalaureatului de cel puțin “75% din totalul colectivităţii”, nu al celor care se prezintă la examen
- cel puţin 30% dintre copiii de 0-3 ani să fie incluşi în educaţia ante-preşcolară
- cel puţin 95% dintre copiii de 3-5 ani să fie incluşi în educaţia preşcolară
În anul prezentării măsurilor, 2018, analfabetismul funcțional măsurat de testele PISA în rândul elevilor români de 15 ani urcase la ponderea-record de 44%.
Discursul de miercuri al președintelui Iohannis:
Rezultatele PISA, publicate în urmă cu mai puțin de două luni, reprezintă unul dintre argumentele de netăgăduit pentru urgența soluțiilor rapide și temeinice. Lipsa unei educații de calitate, care să fie accesibilă pentru toți copiii din țara noastră, devine o amenințare pentru dezvoltarea României pe termen lung.
Pentru a le asigura cetățenilor noștri nivelul de trai pe care și-l doresc, drumul pe care trebuie să ne angajăm în următoarele decenii este cel al unei economii bazate pe cunoaștere.
În aceste condiții, nu putem, în epoca inteligenței artificiale, să avem o problemă endemică de analfabetism funcțional în rândul populației noastre. Și nici nu putem, în contextul unei îmbătrâniri și așa pronunțate a populației, să lăsăm sute de mii de tineri nepregătiți pentru rigorile unei economii globalizate și aflate în schimbare continuă, dar și ale unei societăți care, dacă nu se va dezvolta sustenabil, va înceta pur și simplu să mai existe în forma actuală.
Documentele lansate astăzi sunt foarte importante, fiindcă le oferă decidenților din educație o serie de repere utile în vederea ameliorării calității procesului educațional. Avem nevoie de noi abordări în selecția și formarea cadrelor didactice, dar și în transformarea managementului școlar din muncă de administrație în leadership și inițiativă. În egală măsură, este esențială o reducere a inechității încă din primii ani petrecuți de copii în grădinițele și școlile din România.
În același timp, trebuie să acceptăm că nu avem la dispoziție resurse financiare nelimitate. Nu putem rezolva toate problemele din educație peste noapte, indiferent cât de mult ne-am dori acest lucru.
Eforturile noastre de a îmbunătăți calitatea educației vor trebui să fie orientate cu precădere spre sectoarele care au fost neglijate în trecut sau care au potențialul de a genera beneficii indirecte și în alte zone din educație.
Un prim exemplu este educația profesională, ajunsă în urmă cu doar un deceniu în pragul desființării complete. În prezent, ca urmare a modernizării economiei românești și a importanței crescute a muncii calificate, învățământul profesional, și mai ales cel dual, reprezintă o importantă șansă pentru mii de tineri români.
Eforturile de a dezvolta un management școlar de calitate și de a forma cadre didactice cât mai bine pregătite trebuie să țină cont și de nevoile specifice acestei forme de educație, adesea tratată ca o rudă săracă a filierei teoretice.
O altă hibă a învățământului românesc este lipsa sectorului educațional dedicat meseriilor cu nivel înalt de calificare. Educația profesională este încă la noi asociată cu terminarea studiilor după 11 clase.
Mai mult, deși există posibilitatea legală pentru a avea programe în regim dual pentru nivelurile 4 și 5 de calificare, ea nu a fost niciodată transformată în realitate, în ciuda nevoii evidente din economie. Diversitatea economiei moderne necesită din ce în ce mai mult extinderea acestei alternative educaționale, pentru a permite formarea de specialiști și tehnicieni înalt calificați. Învățământul profesional de nivel terțiar în regim dual este absolut necesar și nu poate fi suplinit de educația teoretică din programele universitare actuale.
Trebuie, de asemenea, să admitem că unele forme de educație sunt cvasi-inexistente sau sunt puternic subreprezentate în România și să schimbăm această situație. Spre exemplu, educația ante-preșcolară este inexistentă sau grav subdimensionată în foarte multe localități din România.
În aproape întreaga Uniune Europeană sunt create condiții pentru ca părinții să poată reveni la parcursul lor profesional, pe când în România reîntoarcerea la muncă presupune adesea dificultăți suplimentare în a găsi un loc într-o creșă. De aici derivă o serie de alte probleme sociale care au impact major în viața familiilor din țara noastră.
Tot în categoria chestiunilor pe care nu le mai putem amâna este introducerea unei specializări distincte privind pregătirea cadrelor didactice, în condițiile în care România se află printre puținele țări cărora le lipsește o astfel de ramură în sistemul de educație.
Câteva ore de metodică și pedagogie și un nivel redus de practică oferit studenților nu pot substitui o educație direcționată strict către formarea profesorilor. Profesia didactică nu este și nu trebuie să fie o alternativă secundară pentru absolvenții de facultate, ci o alegere principală.
Evident, lista provocărilor cu care ne confruntăm în zona educației este mai lungă, mult mai lungă de atât, dar sunt convins că dialogul pe care îl inițiez astăzi va contribui la o reformă comprehensivă a educației. La urma urmei, orice obiective am avea pentru sistemul de educație, este clar că ele nu pot fi atinse fără cadre didactice bine pregătite, fără manageri capabili de a genera schimbare la nivelul școlii, fără găsirea de opțiuni de educare și îngrijire a copiilor mai mici de 3 ani și, în general, fără un efort concertat de reducere a inechităților din școala românească.
