Piaţa ambalajelor din România este de aproximativ 890 milioane euro, dar numai 15% sunt realizate din materiale biodegradabile, scrie Agerpres.
„Analizată global, piaţa ambalajelor este estimată la aproximativ 890 milioane euro, din care momentan mai puţin de 15% o reprezintă ambalajelor biodegradabile compostabile. Nu am un raport oficial al Institutului de Statistică, însă estimările principalilor procesatori din piaţă consideră că un cuantum global al ambalajelor importate ar fi de aproximativ 37%”, a declarat Tiberiu Stoian, director general al Fabricii de ambalaje Exonia.
Anul trecut s-a stabilit plicarea unei garanții pentru ambalajele reutilizabile și introducerea unor indicatori de performanță atât pentru societățile de salubrizare, cât și pentru stațiile de sortare. Începând cu 31 martie, garanția pentru ambalajele reutilizabile este de 0,5 lei/ambalaj, iar după 31 martie 2022, această garanție se va aplica și ambalajelor nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri destinate anumitor tipuri de băuturi.
Comisia Europeană analizează posibilitatea interzicerii ambalajelor din plastic şi stabilirea de noi cerinţe pentru producători.
“Cu siguranţă vrem să extindem regulile privitoare la obiectele de plastic de unică folosinţă şi în prezent analizăm în ce direcţie este posibilă această extindere. Un pas important ar fi, de exemplu, interzicerea ambalajelor din plastic sau utilizarea plasticului reciclat“, a declarat luna aceasta comisarul pentru Mediu, Oceane şi Pescuit, Virginijus Sinkevicius, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt.