luni

22 iulie, 2024

Razvan Diaconu

Doar 53% din totalul persoanelor diagnosticate pozitiv cu infecția SARS-CoV-2 prin testele RT-PCR au fost detectate și prin teste rapide. Luând în calcul faptul că peste 66% dintre testele raportate oficial sunt teste rapide, iar testarea la nivel...
8 octombrie, 2021
Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat vineri că preşedintele nu poate să propună imediat, ca premier, aceeaşi persoană care a fost demisă prin moţiune de cenzură, existând o decizie a Curţii în acest sens. ”Este...
8 octombrie, 2021
Biroul Executiv Naţional al PNL a decis joi seara, în unanimitate, ca partidul să îl propună pe Florin Cîțu pentru un nou mandat de prim-ministru la consultările de la Controceni. Decizia urmează să fie validată luni dimineața, într-o...
8 octombrie, 2021
Ungaria a oferit României ajutor pentru tratarea pacienţilor Covid-19, a anunţat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. În acest moment se desfățoară discuţii între cele două țări cu privire la paşii concreţi ce urmează să fie întreprinşi,...
7 octombrie, 2021
Fostul ministru al Proiectelor Europene Cristian Ghinea a avertizat joi, la Digi24, că actualul guvern trebuie să facă pașii necesari pentru pregătirea tehnică a implementării PNRR, pași care pot fi făcuți până în 31 decembrie. După această dată, spune Cristian Ghinea,...
7 octombrie, 2021
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, la Cernavodă, că prima rundă de consultări politice pentru formarea unui nou guvern va fi organizată luni, săptămâna viitoare. În declarațiile sale, Klaus Iohannis a atacat din nou USR și a lansat...
7 octombrie, 2021
Purtarea măștii de protecție pe stradă și în toate spațiile publice deschise redevine obligatorie, în localitățile unde incidența Covid-10 depășește 6 cazuri la 1.000 de locuitori, rata cumulată pentru 14 zile. Măsura este instituită printr-un Ordin comun semnat...
6 octombrie, 2021
Parlamentul European a cerut miercuri interzicerea utilizării de către poliție a tehnologiei de recunoaștere facială în locurile publice și în operațiuni de poliție predictivă, o practică controversată care utilizează Inteligența Artificială pentru depistarea unor potențiali infractori. Într-o rezoluție...
6 octombrie, 2021
Președintele Klaus Iohannis nu este convins că partidele pot găsi rapid o soluție la criza guvernamentală, iar în acest context afirmă că guvernul interimar va rămâne în funcție ”până când se găsește o soluție” pentru că ”țara trebuie...
6 octombrie, 2021
Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a plecat intempestiv marţi la Moscova, cu puţin timp înaintea suspendării din funcţie şi reţinerii pentru 72 de ore a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, într-un dosar penal, ameninţând cu...
6 octombrie, 2021
Registrul Auto Român (RAR) nu consideră anvelopele proiectate pentru toate anotimpurile („all seasons”) drept anvelope de iarnă, potrivit unei informări a organizaţiei de protecţie a consumatorilor InfoCons, citată de Agerpres. „Anvelopele de tipul all-seasons nu sunt o variantă...
6 octombrie, 2021
Autoritățile române au alocat 5,97 miliarde de euro – adică 20,5% din valoarea totală- pentru proiectele de digitalizare conținute de Planul național de Relansare și Reziliență, inegal împărțite între cei 6 piloni și cele 15 componente ale ale...
6 octombrie, 2021
Un grup de 45 de ţări, între care Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi membrii Uniunii Europene, au cerut marţi Rusiei, prin intermediul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, să ofere explicaţii după otrăvirea lui Aleksei Navalnîi în 2020....
6 octombrie, 2021
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo (foto), a fost reținut marți după-masă chiar în clădirea Procuraturii Generale, scrie Deschide.md. Procuratura Anticorupție a început urmărirea penală împotriva sa, iar Alexandr Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore....
5 octombrie, 2021
41 de deputați și senatori PNL susțin că Ludovic Orban este „cea mai potrivită persoană, capabilă să negocieze refacerea coaliției de guvernare și să conducă Guvernul în calitate de prim-ministru”. Solicitarea apare la scurt timp după căderea Guvernului...
5 octombrie, 2021
Trei cercetători – Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi – au fost recompensaţi marţi cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2021 pentru „contribuţii extraordinare aduse înţelegerii sistemelor fizice complexe” și prognozării comportamentului acestora pe termen lung....
5 octombrie, 2021
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca, și noul manager al Spitalului Județean Sibiu, Daniel Chelcea, avertizează că incendii precum cel de la Constanța se pot întâmpla în orice altă secție de ATI pentru Covid din țară, din...
4 octombrie, 2021
Dacian Cioloș a câștigat turul al doilea al alegerilor interne din USR PLUS, Congresul de sâmbătă urmând să valideze alegerea acestuia în funcția de președinte al partidului. Cioloș urmează să renunțe la poziția de șef al grupului politic...
1 octombrie, 2021
În Capitală se va institui carantina de noapte pe tot parcursul săptămânii, iar masca redevine obligatorie în toate spațiile publice, deschise sau închise, după ce incidență Covid anunțată vineri de Direcția de Sănătate Publică București a urcat la...
1 octombrie, 2021
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012, anunță Politico. Pedeapasa urmează să fie ispăşită în arest la...
30 septembrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: