Trei cercetători – Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi – au fost recompensaţi marţi cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2021 pentru „contribuţii extraordinare aduse înţelegerii sistemelor fizice complexe” și prognozării comportamentului acestora pe termen lung.
Giorgio Parisi va primi jumătate din acest premiu, pentru „descoperirea interacţiunii dintre dereglări şi fluctuaţii din sistemele fizice, de la scară atomică la scară planetară”.
Syukuro Manabe şi Klaus Hasselmann vor împărţi cealaltă jumătate a premiului, fiind recompensaţi pentru „modelul fizic al climei Pământului, cuantificând variabilele şi prezicând în mod fiabil încălzirea globală”, potrivit comunicatului oficial publicat de Comitetul Nobel.
Syukuro Manabe este profesor la Princeton University, SUA, Klaus Hasselmann – la Max Planck Institute for Meteorology, Hamburg, Germania, şi Giorgio Parisi – la Sapienza University din Roma, Italia.
„Descoperirile recunoscute anul acesta demonstrează că toate cunoștințele noastre despre climă au o bază științifică solidă, fundamentată pe o analiză riguroasă a observațiilor. Laureații din acest an au contribuit cu toții la obținerea unei perspective profunde asupra proprietăților și evoluției sistemelor fizice complexe ”, a declarat Thors Hans Hansson, președintele Comitetului Nobel pentru fizică, citat în comunicat.
Unul dintre sistemele complexe de o importanță vitală pentru omenire este climatul Pământului. Syukuro Manabe a demonstrat cum nivelurile crescute de dioxid de carbon din atmosferă duc la creșterea temperaturilor la suprafața Pământului.
În anii 1960, el a a dezvoltat modele fizice ale climatului Pământului, iar cercetările sale au pus bazele dezvoltării modelelor climatice actuale.
Aproximativ zece ani mai târziu, Klaus Hasselmann a creat un model care leagă vremea și clima, răspunzând la întrebarea de ce modelele climatice pot fi fiabile, în pofida vremii schimbătoare și haotice?
De asemenea, el a dezvoltat metode pentru identificarea amprentelor pe care atât fenomenele naturale, cât și activitățile umane le imprimă în climă. Metodele sale au fost folosite pentru a demonstra că temperatura crescută în atmosferă este provocată de emisiile de dioxid de carbon generate de om.
În jurul anului 1980, Giorgio Parisi a descoperit tipare ascunse în materiale complexe dezordonate. Descoperirile sale se numără printre cele mai importante contribuții la teoria sistemelor complexe. Acestea fac posibilă înțelegerea și descrierea multor materiale și fenomene aparent complet aleatorii, nu numai în fizică, ci și în alte domenii foarte diferite, cum ar fi matematica, biologia, neuroștiința și învățarea automată (machine learning).
