duminică

28 iulie, 2024

Adrian N Ionescu

Turcia nu va ratifica Acordul pentru Climă de la Paris, dacă nu sunt respectate promisiunile care i-au fost făcute, ceea ce ar fi foarte probabil să se întâmple pentru că și SUA se retrag, a anunțat preşedintele turc...
9 iulie, 2017
Prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a venit în Mosul ca să-i felicite pe soldații armatei țăriii sale pentru victoria împotriva ISIS, care a pierdut al doilea cel mai mare oraș al țării, la trei ani după cucerirea acestuia de...
9 iulie, 2017
Comunicatul comun al celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii (G20) reunite la Hamburg este gata la mai multe capitole, printre care cel privind comerțul internațional, dar nu și la cel privind schimbările climatice. Liderii G20 s-au...
8 iulie, 2017
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, a declarat  după discuțiile de vineri cu premierul Mihai Tudose, că este mulţumit de activitatea instituţiei pe care o conduce, având în vedere subdimensionarea și bugetul acesteia, potrivit Agerpres....
8 iulie, 2017
Prima întâlnire dintre președinții SUA și Rusiei nu s-a finalizat decât cu un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei, acesta fiind singurul rezultat concret după o întâlnire care a durat mai mult de două ore. Întâlnirea...
8 iulie, 2017
Mai multe condiții dificil de îndeplinit sau improbabile trebuie satisfăcute, astfel încât avansul accelerat al salariului minim pe economie să contribuie la progres economic pe termen mediu și lung, potrivit unui studiu al lui Inacu Guda, președintele Asociației Analiștilor...
6 iulie, 2017
Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 9,5%, până la 3.250 lei, în primul trimestru din 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce cheltuielile medii de 2.761 lei/lună au sporit cu...
6 iulie, 2017
Consiliul de supraveghere al Hidroelectrica l-a numit pe fostul secretar de stat Bogdan Nicolae Badea în funcția de președinte al Directoratului companiei, ai cărui noi membri vor fi Marian Bratu şi Mihai-Val Zdru, potrivit unui comunicat al Hidroelectrica,...
6 iulie, 2017
Airbus a încheiat un acord cu China Aviation Supplies Holding Company (CAS) pentru vânzarea a 140 de avioane în valoare totală de 22,8 miliarde de dolari, după prețul de listă, potrivit Reuters. „Este una dintre cele mai mari...
5 iulie, 2017
Asigurările auto obligatorii (RCA) urmează să fie încheiate după sistemul bonus-malus, format din categoria de bază, 8 clase de bonus, prin care ar trebui să se încurajeze conduita preventivă pe şosele a şoferilor şi 8 clase de malus,...
5 iulie, 2017
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat o creştere medie de peste 10,8% a valorii celor mai mari companii listate, în primul semestru din 2017, potrivit indicelui  de referinţă BET. A fost conservat, astfel, un avans de două...
5 iulie, 2017
Comisia Europeană (CE) a aprobat planul autorităților italiene de a acorda un ajutor de stat de 5,4 miliarde de euro pentru recapitalizarea celei de a treia cea mai mare bancă din peninsulă, Monte dei Paschi di Siena, potrivit...
4 iulie, 2017
Diferențele mari dintre dobânzile la credite şi cele la depozitele bancare „au rămas o trăsătură definitorie a modelului de funcționare a sectorului bancar autohton” şi în 2016, iar Banca Naţională a României (BNR) pune fenomenul „în special” pe...
4 iulie, 2017
Gradul poverii fiscale rezultat din introducerea impozitului pe cifra de afaceri va creşte pentru 53% din companiile din România, iar soluţiile posibile pentru ca acestea să facă faţă sunt „dificil de realizat” şi / sau le vor înrăutăţi...
3 iulie, 2017
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, menţinerea reperelor de politică monetară, dar a lăsat să se înțeleagă că BNR este „pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune”, în cazul în care...
3 iulie, 2017
Băncile și celelalte instituții financiare din Marea Britanie vor cheltui circa 15 miliarde de euro pentru relocarea afacerilor cu expunere în UE „fără UK” (UE27), pentru a asigura continuitatea operațiunilor după  un Brexit dur, potrivit unui studiu al...
3 iulie, 2017
The Competition Council conducted unannounced inspections at Gaz Sud S.A. and its workplaces in Bucharest, Ilfov, Ialomita and Brasov within an investigation of a possible abuse of a dominant position. According to a press release issued by the...
2 iulie, 2017
Despite the recent fiscal relaxation, the biggest problem for Romanian companies remains the (high and unpredictable) taxation and not the access to financing, according to the June edition of the National Bank of Romania (BNR) Survey on the...
2 iulie, 2017
Fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilon II) au obţinut o rată de rentabilitate medie de peste 5% în luna mai 2017, în termeni anualizaţi, potrivit datelor celor mai recente ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). În România...
1 iulie, 2017
Asociaţiile administratorilor de investiţii din România se grăbesc să remarce susţinerea publică subită a noului guvern faţă de sistemul actual de pensii din România, după ce noul prim ministru şi liderul partidului de guvernămât au infirmat declaraţiile noului ministru...
30 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: