Video / Iancu Guda, economist și Producător “Banii în mișcare” @Digi24: ”Aruncăm bani pe subvenții, fără să condiționăm fermierul să se dezvolte și să fie responsabil”

7 februarie, 2024

”Ce mi se pare grav în ce Privește producția – agricultura: de 30 de ani, în România, am cheltuit pentru subvenții în agricultură, vreo 22 de miliarde de euro. Am cheltuit, nu am investit. Avem cea mai mare suprafață arabilă, raportat la suprafața țării, cu cel mai fertil teren. Și avem cea mai slabă productivitate pe hectar. Eu vă garantez un lucru: Ceva facem prost. Nu se poate să ai acești indicatori și să ai cea mai slabă productivitate din Europa”, a afirmat economistul Iancu Guda la conferința CDG: „România producătoare în noua paradigmă economică: probleme, finanțarea dezvoltării, intrarea în viitor”

Cele mai importante declarații:

Cred că trebuie să ne concentrăm foarte clar pe valoarea adăugată, nu doar pe rulaje, creștere nominală. Cifra cheie la care mă uit este cât PIB generăm din rulajele pe care le facem din cifra de afaceri obținută. Dacă mă uit pe această metrică, în ultimii 15 ani am bătut pasul pe loc.
Aș dori să remarc un episod care a fost în perioada în care s-a împins foarte mult creșterea bazată pe salarii – 2017 și 2018 -, când am avut un sprint. Raportul dintre PIB și cifra de afaceri a sărit la 66% și această creștere bruscă a salariului, într-o perioadă scurtă de timp, a avut un efect de creștere imediată, dar n-a avut tracțiune pe termen lung. N-a fost un maraton, pentru că imediat ulterior a început să scadă. Ne-a crescut atât de mult consumul și oferta locală domestică din România nu a fost elastică. Deci, a crede că putem crește o economie doar pe bază de salariu, ne demonstrează realitatea, nu este o creștere sustenabilă. Am plătit prin deficite mai mari, prin inflație mai mare și prin competitivitate, care s-a întors la 59%.
Și mai avem o problemă, middle income trap, unde se află majoritatea țărilor europene dezvoltate cu mentalitate foarte socială de dezvoltare, doar de a crește salariul. Aceste țări au ajuns acum într-o capcană a middle income trap, care generează inflație și dezechilibre pentru sistemul social de pensii.
Deci, trebuie să ne găsim avantajele competitive, să investim, doar așa putem să susținem salarii mai mari. Altfel, nu o să creștem, doar că din pix avem, în ghilimele, bunăstare.
O altă constatare este referitoare la industrie. Am ales așa: două generatoare masive în deficitul comercial – industria fabricare substanțe și produse chimice și industria alimentară. Am adăugat băuturi, mașini, echipamente, industria extractivă. La mașini suntem ok, exportăm cu Dacia. La industria extractivă, metalurgică, lemn, fabricare lemnului și produse textile. Dacă aduni toate activele fixe (am dat la o parte toate extremele, anomaliile și ciudățeniile, care sunt excepție, au o pondere sub 1%), în 2010 aveam 171 de miliarde de lei active fixe, iar în 2022 avem active fixe de 230 de miliarde de lei. Dacă vă uitați, este o creștere cu doar 30%, în condițiile în care inflația singură a fost de 80%.
De asemenea, ponderea activelor fixe ale industriei în total active România SRL a scăzut de la 27% la 21%. Văd în presă articole că România conduce în topul european ca pondere a industriei în economie… parcă nu știm pe ce lume trăim. Realitatea este că nu suntem o țară industrială cu valoare adăugată, competitivitate. Trebuie să vedem adevărul în față cu aceste cifre.
Sunt câteva sectoare care se laudă că sunt cei mai mari angajatori, cum sunt construcțiile. Ei au avut facilități, nu au plătit CASS. E foarte ușor să atragi forță de muncă, atunci când joci după alte reguli.
S-a spus mai devreme, și domnul ministru Oprea a punctat, să avem egalitate de șanse. Înțeleg că am sprijinit IT-ul 15 -20 de ani cu impozit zero pe venituri. Dar, până când? Poți să-i stimulezi o perioadă, dar dacă 20 de ani le oferi aceste facilități se obișnuiesc cu acest lucru.
Și aici aș da un alt exemplu, care mi se pare și mai grav, agricultura. De 30 de ani, în România, am cheltuit pentru subvenții în agricultură, vreo 22 de miliarde de euro. Am cheltuit, nu am investit. Avem cea mai mare suprafață arabilă, raportat la suprafața țării, cu cel mai fertil teren. Și avem cea mai slabă productivitate pe hectar. Eu vă garantez un lucru: Ceva facem prost. Nu se poate să ai acești indicatori și să ai cea mai slabă productivitate din Europa.
Cred că știu ce facem prost: aruncăm bani pe subvenții, fără să condiționăm fermierul să se dezvolte, să comaseze suprafețele, să gândească businessul la nivel de supermarket, nu la nivel de chioșc. Acum protestează, dar m-am uitat pe financiarele lor din ultimii cinci ani și am văzut că 9 din 10 fermieri și-au dat dividende, au făcut profit mediu de 20%. Este un profit extraordinar și 9 din 10 au făcut profit și și-au dat dividende. Când vine un an prost – că e secetă, că e Ucraina – ei eis în stradă și vor subvenție. Acesta nu este business, nu este antreprenoriat pur, competitiv. Statul trebuie să vină și să spună: Te subvenționez dacă meriți. Ce înseamnă a merita? Ție îți pasă de afacerea ta? De ce să-mi pese mie, stat? Este adevărat că toți studenții mănâncă ieftin la cantină, însă doar cei buni primesc burse. Și atunci, meriți? Ia să vedem.. ai ieșit din zona de confort? Ce suprafață ai? 94% din fermierii români au suprafață exploatată sub cinci hectare. Cea mai granulată agricultură din Europa. Cum să fim competitivi, dacă 2 din 100 de fermieri au tractor? Dar de ce să aibă tractor, dacă au doar 3-4 hectare? Nu se justifică. Și, atunci, cum îi stimulăm? Îți dau subvenție doar dacă ai o suprafață minimă. Sau, dacă procent din profit este reinvestit? De ce să-ți dau eu subvenție dacă tu nu ai profit reinvestit? Adică, vulnerabilitatea se antrenează în vreme bună. Reziliența se antrenează în vreme bună. Nu pot să dau dividende și apoi într-o perioadă de secetă să cer subvenție. Îți dau subvenție, dar nu mai mult de 10% din capitalul propriu. Cât profit ai investit tu, în medie, pe ultimii trei ani? 1 leu? Îți dau subvenție 0,1 lei. De ce, dacă tu, antreprenor, ai investit un leu în afacerea ta, eu să-ți dau trei lei? De ce să vitregim alte sectoare de subvenții în tehnologizare și robotizare, ce pot aduce valoare adăugată, și să dăm fermierului care face profit net de 20%?
Eu înțeleg că este o industrie subvenționată la nivel european, dar în România avem 10% suprafață arabilă irigată. Nu ar trebui să condiționăm subvențiile de competitivitate și o parte din bani să-i ducem în irigații, adică în lucruri care și produc multiplicatori? Eu, dacă aș fi fermier în stilul ăsta – fac profit, iau toți banii prin dividend; nu fac profit, ies în stradă și țip – pot să o duc foarte bine.
De aceea, în România, agricultura și construcțiile, pentru că au avut facilități, în doi ani dublează banii – construiesc cu 1.000 de euro și vând cu 2.000 de euro. Și noi vorbim de fabrici, utilaje și echipamente… Păi, dacă dublez banii în doi ani?
Toate aceste excepții, facilități, au creat modul de a gândi subvenția. În loc să folosim S-ul de la Stimulare, folosim S-ul de la Subvenționare. Nu mai suntem în anii 90. În mileniu III, nu mai putem să gândim ca în Evul mediu, să ieșim pe câmp cu popa și să ne rugăm să plouă, ca să avem agricultură cu rezultat bun.
Toată această gândire a statului, modul în care sunt gândite subvențiile în România, nu produce responsabilizare, stimulare a investițiilor. Dacă nu învățăm ceva și nu schimbăm greșelile trecutului, se va întâmpla fix la fel și în continuare – fermierul român din anul 2030 o să fac profit șapte ani la rând și o să scoată profitul prin dividende, și trei ani o să iasă în stradă și o să vrea subvenții.
Despre modificările de taxe. S-a spus că în 2024 nu o să avem creștere de taxe, după șapte ani în care s-au făcut 545 de modificări de taxe și ne-am întors unde eram în 2015: venituri raportate la PIB – 28 și ceva la sută. Aici mi-e teamă că veniturile sunt prea optimiste – pentru o creștere cu 13%, ar trebui ca PIB-ul să crească real cu 3,4%, inflație de 6, deci nominal cu 9,4 – să avem și toate taxele modificate, conformare totală. Chiar credeți că atunci când cresc taxele avem conformare totală? Vă arăt niște cifre și constat: în România, când s-au crescut taxele, nouă din 10 sectoare unde s-au crescut taxele au avut o colectare mai slabă din cifra de afaceri, care mă interesează. Cât business ai făcut, câte taxe ai plătit? În 9 din 10 cazuri, când taxele au crescut încasarea efectivă a scăzut. Dacă noi vrem să ne păcălim și să credem că o creștere de taxe, fără să facem alte lucruri, înseamnă o colectare mai bună, înseamnă că nu vrem să privim realitatea din economia românească, de la firul ierbii.
Mi-e teamă că în semestrul 2, dacă avem un deficit mai mare, cu acele venituri optimiste, unii vor începe să uite promisiunea cu nu creștem taxe în 2024 și se vor lega tot de niște excepții și că vor să dea egalitate de șanse. Cu patru luni de alegeri, mi-e teamă că de cheltuieli nu se vor atinge, deși sunt atâtea elemente de risispă. O să dau doar un exemplu: ANAF. Avem taxe declarate și necolectate – TVA, contribuții, tot, tot, tot – de 72 de miliarde de lei. Și toate modificările fiscale vor să aducă 16 miliarde. O parte din modificări au fost juste – eliminarea unor excepții, cu scăderi de TVA în HORECA, care duduia și stimula consumul într-o zonă în care, oricum, se consuma în draci -, dar 72 de miliarde de lei… Înainte să creștem taxele, însă, de ce nu ne preocupăm de colectarea mai eficientă a celor declarate? Astea 72 de miliarde de lei sunt taxe declarate și necolectate, nu economie subterană, nedeclarată.
Topul 1.000 de restanțieri la stat au 58 de miliarde de lei. De ce statul nu are posibilitatea să-și vândă creanța la masa credală cu discount? Majoritatea acestor companii sunt insolvență. Credeți că vine vreun fond de investiții și cumpără creanțe de la masa credală? Decât să stea cu 72 de miliarde necolectate, statul ar putea renunța la 10%, 20% și dă lege, și la a doua strigare la executare, nu din prima, îmi cesionez creanța. Sunt convins că sunt companii cu potențial care pot fi restructurate, eficientizate, de către fonduri de investiții cu know-how care pot schimba managementul și au portofolii de clienți internaționali și portofolii complementare care vor veni să investească, să preia controlul la acele companii. Dacă statul scapă de acele creanțe cu un discount de 20%. Pentru că nu o să încaseze 50, ci 50 de miliarde. Și este triplu față de toate taxele majorate anul trecut. Ar fi fantastic. N-am pierdut 20%, ci am câștigat 80% din bani și nu mai destabilizăm mediul de afaceri. Fără să renunțăm la ideea de a elimina acele excepții fiscale cu care nu am fost niciodată de acord. Sunt doar câteva elemente cheie, constate pe ultimii 15 ani, dar mai sunt multe altele.

Întrebări

Tiberiu Petrică, CEO Flaro: Și noi, în industrie, am observat o creștere a presiunii economice prin wage-led growth. A pus foarte mare presiune, având în vedere faptul că moneda națională a rămas relativ stabilă. Când ne uităm la exchange rate nu avem nicio supapă de scăpare – practic, toate aceste creșteri de salarii s-au dus în costuri.

Ionuț Guda: La export ați pierdut din competitivitate. Adică polonezii v-au bătut nominal cu 10% în ultimii trei ani, fără să facă nimic.

Tiberiu Petrică: Exact. Doar din aceste politici economice. Acest lucru se vede și în industrie și pune foarte mare presiune pe noi. Trebuie să facem ceva, altfel nu vom fi competitivi.

Iancu Guda: Nu mă surprinde, sunt cifre, nu sunt percepții. Mai e un aspect, apropo de creșterea salariului minim. Într-o țară cu taxe mai mici pe capital și mai mari pe muncă, în comparație cu mediile europene, care stimulează și plata la negru sau gri cu diferența în plic, nefiscalizată. Și faptul că am avut în ultimii 15 ani 22 de majorări ale salariului minim pe economie, peste capacitatea mediului de afaceri de a le susține, dovadă faptul că ponderea salariului minim în cel mediu s-a dus de la 22% la 46%, deci s-a dublat în 15 ani, ceea ce a dus la o presiune de resetare a grilei de salarizare, inclusiv în unele domenii unde, în vecinătatea salariului minim, cred că sunt angajați cărora nu li s-au crescut salariile, ci li s-a spus că diferența li se dă în plic. Asta este realitatea și așa ajungem la o societate polarizată din trei perspective. Business – avem 1.000 de companii care au jumătate din România (cifră de afaceri, taxe și angajați nu ca număr, ci ca anvelopă salarială, pentru că plătesc mai bine). Bravo lor! P problema este unde se află restul? Pentru că în 2010 aveam fix 20.950 de companii cu cifra de afaceri peste un milion de euro, acum avem 38.000. Lumea spune că s-au dublat. Da, dar polonezii au populație dublă și au de patru ori mai multe ori mai multe companii cu cifră de afaceri peste un milion de euro – 120.000 de companii. Cum scalăm și cum stimulăm ca aceste afaceri să devină mai mari de un milion de euro? Cu impozit pe dividend extrem de scăzut? Nu cred. Avem polarizare și regional și social – top 20% cei mai bogați români sunt de 10 ori mai bogați decât top 20% cei mai săraci. Polarizarea asta a societății și a mediului de afaceri – și regională, că Vasluiul are 7.800 euro PIB pe cap de locuitor, iar Bucureștiul are 38.000 – este o polarizare pe care nu o găsești nicăieri în Europa. Peste tot sunt discrepanțe, dar intensitatea cu care se întâmplă în România este record.

De ce ar decide un IMM să investească în producție, câtă vreme rentabilitatea din comerț sau din HORECA pare, cel puțin statistic, mai mare.

Răspuns: Când mă duc la conferințe, aceasta este întrebarea din sală: în ce domeniu investesc cel mai puțin și fac randamentul cel mai mare? Asta este întrebare de investitor, nu de antreprenor. Eu le zic: stomatologie și veterinar. Au randamentul pe capital de 60%. Și întreb: câți doctori veterinari și stomatologi avem în sală. Nu se ridică nimeni. Spun: mergeți la bursă și cumpărați acțiuni la clinici medicale veterinare, stomatologice, și investiți în acele companii. Asta nu e întrebare de antreprenor. Dacă vrei să te apuci de treabă, trebuie să o faci acolo unde îți place, unde ești pasionat. Este o mentalitate nesănătoasă dacă mă gândesc unde investesc minim și fac randament maxim. Extraordinar de bună pentru un capitalist investitor în piața de capital la bursă. Pentru un antreprenor, sigur că nu investești pentru a pierde banii, dar există și alte elemente care ar trebui să ne preocupe.