formă a eficienţei economice care reflectă relaţia dintre factorii de producţie utilizaţi şi volumul rezultatelor obţinute. R. exprimă capacitatea,
eficienţa unui factor de producţie în procesul de obţinere a bunurilor economice. De exemplu, un motor electric are un randament de 90%, ceea ce înseamnă că, plecând de la 100 de unităţi de energie electrică, el produce 90 de unităţi de energie motrică; un lucrător produce 10 unităţi de produs într-o oră, ceea ce reprezintă randamentul muncii; pe un hectar de teren se obţin 30q de grâu, deci randamentul terenului este de 30q/ha. Dacă pentru început s-a folosit termenul de r. al muncii, în prezent se preferă şi se foloseşte termenul de productivitate a muncii. Frecvent se folosesc termenii de r. al factorului natural, r. al capitalului. R. factoriale sau r. de substi- tuire reflectă cum se modifică rezultatul (outputul) când se combină un factor variabil cu o cantitate dată dintr-un factor fix. R. factoriale pot fi: crescătoare, atunci când efectul este din ce în ce mai mare prin utilizarea unei unităţi suplimentare de factor variabil, ceilalţi rămânând constanţi; descrescătoare, situaţie în care utilizarea unei unităţi în plus din factorul variabil determină, de la un anumit punct, scăderea efectului economic, menţinându-se condiţia ca ceilalţi factori să fie constanţi. R. factoriale se află într-o strânsă legătură în legea randamentelor nepropor- ţionale (v. Combinarea factorilor de producţie, Eficienţa economică).
