denumire generică dată diferenţei pozitive dintre venitul obţinut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic şi costul lor, considerată ca expresie a eficienţei economice. De fapt, p. se prezintă ca un excedent de venit obţinut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic peste costul acestora. Dacă diferenţa este negativă, el are o altă denumire şi o altă semnificaţie. P. este perceput în mod general ca rezultat al unei acţiuni sau activităţi economice. Există însă puncte de vedere diferite cu privire la costul luat în calcul pentru determinarea sa: a) concepţia oficial-legisla- tivă sau juridică şi uneori statistică; astfel calculat el indică modul cum costul contabil serveşte la stabilirea diferenţei faţă de venitul obţinut din vânzarea bunurilor. Cea mai importantă problemă aici este determinarea corectă sau legală a costului şi a mă- rimii profitului care constituie “materia impozabilă”; b) concepţia ştiinţifică, potrivit căreia trebuie să se ia în calcul costul total, de opţiune sau de oportunitate, care de regulă este mai mare decât costul contabil, pentru că include tot ceea ce presupune realizarea activităţii economice a unui agent. Cel mai important aspect aici îl constituie faptul că p. astfel stabilit este mai mic şi diminuează veniturile bugetului de stat. Există de asemenea deosebiri de păreri în ceea ce priveşte natura p., acesta fiind considerat: a) venit cuvenit – o recompensă pentru aportul agenţilor economici la progresul tehnico-economic, la economisirea resurselor, la satisfacerea unor trebuinţe sociale etc.; b) remuneraţie a capitalului sau, mai precis, a proprietarilor capitalului pentru contribuţia la existenţa şi la progresul societăţii prin intermediul capitalului lor; c) plusvaloare sau parte a valorii nou create de muncitori, însuşită în mod gratuit de proprietarii capitalului, specifică în mod deosebit lui K. Marx; d) remuneraţie pentru un factor ascuns; e) amestec de elemente eterogene – salarii, rente, câştiguri specifice aduse prin inovaţii, promovarea produselor noi etc. – care se pulverizează, dispare prin distribuirea lor în favoarea celor ce deţin factorii
care le generează. P. este considerat expresia sintetică a eficienţei activităţii oricărei unităţi economice; mărimea sa este determinată în acest sens. De aceea obiectivul major al unităţilor economice îl formează maximizarea p. Mărimea p. variază de la o unitate economică la alta şi în timp, fapt relevat îndeosebi prin masa şi rata p. (v. Cost, cost oportun, Beneficiu, Rata profitului).
