miercuri

24 aprilie, 2024

10 septembrie, 2022

Charles al III-lea a fost proclamat sâmbătă rege al Marii Britanii în cadrul reuniunii Consiliului de Succesiune. Ceremonia a fost transmisă în direct de BBC, o premieră pentru Marea Britanie.

Regele nu a asistat la prima parte a Consiliului de Succesiune, dar după proclamație va face o declarație și va semna un jurământ scris prin care se angajează să protejeze Biserica și să continue guvernarea.

Parlamentul urmează să se reunească într-o ședință specială, în care membrii legislativului depun jurământul de loialitate față de noul suveran.


Proclamația, citită de grefierul consiliului:

Întrucât i-a plăcut lui Dumnezeu atotputernic să cheme la mila lui pe regretata noastră doamnă suverană Regina Elisabeta a II-a de binecuvântată și glorioasă memorie, coroana Marii Britanii și Irlandei de Nord i-a revenit prințului Charles, Philip Arthur George, în mod exclusiv și de drept.

Prin urmare, noi, domnii spirituali și temporali ai acestui tărâm și membri ai Camerei Comunelor, împreună cu alți membri ai consiliului privat al defuntei sale Maiestăți și reprezentanți ai tărâmurilor și teritoriilor, consilieri, cetățeni ai Londrei și alții, cu o singură voce și consimțământ de limbă și de inimă proclamăm că prințul Charles Philip Arthur George este acum, prin moartea regretatului nostru suveran de memorie fericită, singurul nostru domnitor legal și fericit.

Charles al III-lea, prin harul Dumnezeului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și al celorlalte tărâmuri și teritorii ale sale, Rege, șeful comunității, apărător al credinței, căruia îi recunoaștem toată credința și ascultarea cu umilă afecțiune, să fie binecuvântat cu ani lungi și fericiți pentru a domni peste noi. Doamne, salvează-l pe Rege”


Proclamația a fost semnată Camilla, Regina consoartă, de William, Prinț de Wales, și de membri Consiliului de Succesiune.

Declarația Regelui Charles al III-lea

Regele a intrat apoi în sala Consiliului de Succesiune unde a făcut o declarație și a rostit un jurământ de credință:

”Doamnelor şi domnilor, îmi revine datoria plină de tristeţe să vă anunţ moartea mult iubitei mele mame, Regina. Ştiu cât de multă compasiune aveţi pentru mine atât voi, cât şi întregul popor – şi cred că pot să cred că şi întreaga lume – în urma acestei pierderi ireparabile pe care am suferit-o cu toţii.

Pentru mine este o mare consolare să ştiu că această compasiune exprimată de atât de mulţi oameni faţă de sora mea şi de fraţii mei şi că această afecţiune şi sprijin copleşitor vor fi extinse către întreaga noastră familie după această pierdere.

Pentru întreaga noastră familie, precum şi pentru acest regat şi pentru familia extinsă de naţiuni din care facem parte, mama mea a oferit un exemplu de iubire pentru toată viaţa şi de serviciu public altruist. Domnia mamei mele a fost fără precedent ca durată, dedicare şi devotament. Chiar şi acum când suntem în doliu, îi mulţumim pentru această viaţă de credinţă. Sunt profund conştient de această importantă moştenire şi de îndatoririle şi responsabilităţile serioase care, de acum, îmi revin mie.

Asumându-mi aceste responsabilităţi, mă voi strădui să urmez acest exemplu care mă inspiră pentru a susţine guvernul constituţional şi să aduc pace, armonie şi prosperitate pentru oamenii care trăiesc în aceste insule, în ţările din commonwealth şi în teritoriile din lumea întreagă.

În acest scop, ştiu că voi fi susţinut prin afecţiunea şi loialitatea oamenilor al căror suveran am fost numit şi că în exercitarea acestor îndatoriri voi fi sfătuit de consiliul parlamentarilor aleşi de ei. În tot acest proces, sunt profund încurajat şi de sprijinul constant pe care mi-l oferă iubita mea soţie.

Profit de această ocazie pentru a confirma dorinţa şi intenţia mea de a continua tradiţia de încredinţare a veniturilor ereditare către Guvern, în beneficiul nostru al tuturor.

În îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredinţată, căreia îi voi dedica tot restul vieţii mele, mă rog pentru a cere călăuzire şi ajutor din partea Dumnezeului Atotputernic.”

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: