In articolul de săptămâna trecută am prezentat soluția cea mai eficientă de combatere a fraudei de TVA în B2B: taxarea inversă. Soluția are atât de multe avantaje, încât nu putem să nu ne întrebăm de ce nu este folosită, mai ales că ea este cunoscută de foarte mult timp.
Raspunsul ține de frauda în retail, frauda care poate și ea să fie, în principal, de două tipuri.
Primul tip de fraudă este și cel cu care ne întâlnim astăzi cel mai des în viața reală: vânzări nefiscalizate. Mă refer aici în principal la horeca (restaurante, hoteluri), servicii (de la frizerie la cabinetul medical), dar ți vânzări de bunuri, în special mărunțișuri, de către magazine mici – problema fiind în mare măsură rezolvată în cazul marilor lanțuri de retail.
Rezolvarea acestei probleme se poate face acționând în mai multe planuri simultan:
- informatizarea ANAF. Bulgaria a implementat un sistem informatic care permite fiscului să facă analize de risc în timp real și să trimită inspectorii în control acolo unde există suspiciuni că veniturile nu ar fi înregistrate. Acest lucru este posibil datorită faptului că toate casele de marcat fiscale din Bulgaria sunt conectate cu sistemul informatic al fiscului și transmit date în legatură cu vânzările. Atunci când vânzările scad sub un anumit nivel, apare suspiciunea de fraudă, ceea ce declanșează controlul.
- stimularea plătilor electronice. Acest lucru poate fi relativ ușor făcut stimulând cumpărătorii să facă cât mai puține plați cash. Cum facem acest lucru? Simplu, dând înapoi o mică parte din TVA plătit, dar numai pentru plățile efectuate cu cardul. Măsura are imensul avantaj că ar putea fi implementată automat, fără să implice costuri birocratice. Unele bănci deja rulează programe de fidelizare prin care un procent din totalul cumpărăturilor plătite cu cardul emis de banca respectivă este rambursat clientului lunar.
- interzicerea oricăror forme de bonuri nefiscale (note de plată, bon nefiscal, proformă, etc) coroborate cu înasprirea sancțiunilor pentru încasarea oricăror sume fără emiterea bonului fiscal.
- introducerea unor politici de KYC la înregistrarea companiilor în registrul comerțului, în special în cazul celor care primesc cod de TVA.
- o campanie națională de educație cu privire la importanța bonului fiscal. Este extrem de important ca oamenii să înteleagă că scăderea evaziunii este în interesul nostru direct. Numai așa putem avea impozite mai mici, servicii mai bune din partea statului, dar și salarii mai mari. Evident, această afirmație este valabilă numai dacă sumele strânse la buget nu vor fi risipite de corupție și lipsa de eficiență în cheltuirea banului public.
Prima măsură este singura ceva mai complicată și care implică costuri semnificative de implementare. Ultima implică și ea unele costuri, dar așa cum se găsesc fonduri pentru a se face campanii publicitare în legatură cu diverse proiecte finanțate din POSDRU, se vor găsi ți pentru o campanie în legatură cu importanța bonului fiscal. Toate celelalte pot fi implementate usor și fără costuri, numai caănu a existat niciodată voința politică serioasă de a se combate eficient acest cancer numit evaziune.
Cel de al doilea tip de fraudă ține de mascarea unei tranzacții B2C sub una B2B în așa fel încât să se beneficieze de regimul de taxare inversă la achiziția de bunuri și servicii care sunt destinate uzului personal al acționarilor, directorilor, etc. Acest fenomen un trebuie neglijat, mai ales că România are experiențe recente în acest domeniu. Mă refer la explozia numărului de microîntreprinderi în perioada 2001 – 2007, microîntreprinderi folosite nu numai pentru salarii, dar și pentru achiziționare de case, autovehicule sau chiar pentru achizițiile curente (în felul acesta nu s-a plătit nici impozit pe dividend și nici nu se mai aștepta până la încheierea anului financiar ca să se ridice dividende care să poata fi folosite în scop personal). După 2007 am asistat și la o creștere masivă a numărului de freelanceri, ceea ce arată că riscul există și trebuie luat în serios.
Cum se poate rezolva și această problemă? Tot acționând în câteva direcții simultan:
- Informatizarea ANAF. Această soluție este în capul listei și în secțiunea anterioară din simplul motiv că este chiar extrem de important ca analiza de risc să poată fi făcută de inspectori în timp real, fără deplasare pe teren.
- Scoaterea din sfera măsurilor de taxare inverse a unităților de retail (excepție făcând unitățile de tip cash&carry sau piețele de gross).
- Inăsprirea sancțiunilor pentru cei care abuzează de sistem pentru a face astfel de achiziții coroborată cu o campanie de informare cu privire la riscurile la care se expun cei care încalcă legea.
- Măsuri de tipul KYC, la fel ca mai sus.
In mod evident pot fi și alte soluții, iar găsirea lor ține atât de experiența celor care scriu legislația cât și de calitatea procesului de consultări publice.
Sistemul poate fi asanat, în beneficiul nostru, al plătitorilor de taxe. Taxarea inversa erga omnes coroborată cu măsurile de combatere a fraudei în retail prezentate mai sus ar ajuta ca gradul de colectare să ajungă la un nivel rezonabil.
Acum ANAF-ul nostru colectează doar puțin peste jumatate din TVA-ul care ar trebui colectat (54% in 2011, conform Consiliului Fiscal), ceea ce este criminal de puțin. Spre comparatie, Bulgaria colecteaza 71% – diferența provenind doar dintr-o mai bună administrare.
Tinând cont că nici fiscul bulgăresc nu este unul extrem de eficient, că mai au și ei probleme de corupție, randamentul de 71% poate fi relativ ușor atins și de Romania. Sunt convins însa că randamentul poate fi crescut ușor la peste 85% dacă măsurile de taxare inversă ar fi aplicate erga omnes și dacă ar fi completate de măsurile descrise mai sus de combatere a fraudei în retail.
Un randament de, sa zicem 85%, ar da cu totul alte perspective construcției bugetare, chiar și dacă vorbim doar de TVA. Diferența ar însemna nu mai puțin de 28 miliarde de lei, adica 6,2 miliarde de euro, adică aproape dublul țintei de deficit pe 2012.
Dacă începem să ne gândim ce putem face cu acești bani, avem răspunsul cu privire la importanța măsurilor de combatere a evaziunii fiscale și, în particular, a fraudei de TVA. De ce nu se face însă mai nimic? Evident, pentru că nu exista voință politică. De ce oare însă nu există voință politică ? Asta este o întrebare la care vreau și eu să aflu răspunsul.
***
Gabriel Biriș este avocat specializat în probleme de fiscalitate
Urmărește-ne pe Google News
8 răspunsuri
Daca Ionescu schimba 4 cauciucuri la masina personala , nu ar fi mai simplu sa poata deduce din declaratia anuala de venit , macar 50 % (fara TVA ) din suma cheltuita cu schimbarea cauciurilor ? Ar fi cea mai simpla si eficace metoda de reducere a evaziunii fiscale. Deducerea (in parte) a anumitor cheltuieli inevitabile . Clientul ar avea nevoie pentru deduceri de factura aferenta schimbarii cauciucurilor si vinzatorul ar fi obligat sa factureze . Simplu si eficient . Conflict de interese dar in sensul bun . La fel valabil pentru dentist ,medic , zugrav , instalator , tinichigiu , electician ,avocat, contabil privat ,s.a.m.d.
Problema e ca statul nu are interes in astfel de masuri .
1- Deoarece zice ca ar pierde din incasarile fiscale .
2- O masa de bugetari ar ramine fara obiectul muncii . Controlul „cu dedicatie si spaga adiacenta ceruta” . 🙂
Stefan A, este si asta o solutie:-) In ceea ce priveste masa de bugetari, nu vor ramane fara obiectul muncii. Vor face activitati utile, precum controale care chiar sa duca la scaderea evaziunii.
Perfect adevarat d-le Biris!
Dar ca sa se intample asta trebuie vointa politica pe de o parte si competenta la nivel inalt pe de alta parte.
Atata vreme cat parte din TVA-ul evazionat (46% din total) se duce in sponsorizarea campaniilor electorale, cine are interes sa face ce propuneti dvs?
Si, atata vreme cat functionarii cu rang inalt din MF au fost si sunt (cu foarte putine exceptii) niste politruci traseisti si oportunisti, cine sa inteleaga ce propuneti dvs si sa puna asta in lege?
Ce solutii avem aici?
Mai exista un tip de frauda foarte practicata, mascarea unei tranzactii B2B sub una de B2C.
Deseori pot fi observate la cozile magazinelor de engross, gen Metro sau Sellgross, dar si in marile magazine de retail, persoane care au in carutul acela zeci de pachete de carne, zeci de sticle de ulei sau/si zeci de kg de zahar si care atunci cand sunt intrebate “pe firma sau pe persoana fizica” raspund ca doresc ca tranzactia sa fie inregistrata “pe persoana fizica”.
Alegand aceasta optiune cumparatorul evita ca tranzactia sa fie inregistrata “pe firma”, evitand astfel si inregistrarea acesteia in declaratia 394 a vanzatorului.
Toate aceste marfuri vor fi vandute fara a fi inregistrate pe casa de marcat si in consecinta nici nu vor fi impozitate. Chiar daca comerciantul respectiv va pierde TVA-ul care nu mai poate fi dedus ramane totusi cu impozitul pe profit si cu impozitul pe dividende.
Partial, problema ar putea fi rezolvata foarte usor prin introducerea unei reglementari care sa impiedice magazinele en gross sa vanda persoanelor fizice.
Pentru ca acesti mici comercianti introduc de obicei date “din burta” in casa de marcat, “ca sa fie”, acestia pot fi depistati relativ usor.
Personal, la un moment dat am centralizat cateva sute de bonuri emise de casele de marcat ale mai multor firme dupa care am comparat datele cu distributia Benford (http://en.wikipedia.org/wiki/Benford's_law ).
Rezultatele au fost surprinzatoare iar cei care au fraudat ieseau in evidenta fara nici o urma de indoiala. Rezultatele s-au mentinut si atunci cand am verificat numai rapoartele zilnice ale caselor de marcat. Chiar daca un astfel de test nu poate fi un motiv pentru pedepsirea celor suspecti ar putea fi totusi o modalitate de a-i depista pe cei care trebui supravegheati mai atent.
Chiar daca nu are legatura cu TVA-ul, in privinta dividendelor ridicate in avans, daca tot ati pomenit de ele, personal cred ca ar trebui cumva legalizata aceasta practica, cel putin pentru intreprinderile cu risc mic in aceasta privinta (de exemplu, cei care au o cifra de afaceri sub 100000 euro/an, numar mic de asociati), chiar daca pentru prudenta s-ar introduce niste limitari , ceva de genul daca pana in 30 martie profitul dupa impozitare este de x lei sa se poata ridica avans la dividende o suma de maxim x/2 lei si bineinteles sa se plateasca impozitul pe dividende aferent sumei ridicate. Luna urmatoare totul se recalculeaza si tot asa pana la sfarsitul anului.
Nu de alta dar majoritatea proprietarilor de mici firme traiesc din banii luati sub forma unui avans la dividende, chiar daca in contabilitate suma ridicata este inregistrata ca avans spre decontare sau este plimbata prin alte conturi. Asa ca, daca nimeni nu este prejudiciat, de ce sa nu o legalizam eliminand astfel o reglementare inutila, mai ales ca incasarile la buget ar deveni “mai fluide”.
Pomeneati despre informatizarea ANAF si totodata de legarea caselor de marcat la sistemul informatic al fiscului.
Cred ca legatul asta al caselor este ceva destul de complicat si costisitor, mai se intampla sa nu fie curent, se mai incurca hartia aceea in casa de marcat, nici cei care bat pe casa de marcat nu sunt toti copii lui Einstein, mai se blocheaza serverul de la finante, mai vine femeia de serviciu si rupe cablul cu mopul…
Dar, pentru eficientizare si pentru ca tot tindem spre perfectiune, de ce sa nu pornim de la un nivel superior:
De exemplu, fiecare firma sa transmita lunar catre ANAF (deci nu unii trimestrial altii lunar altii de loc), bineinteles electronic, un “Registru Jurnal”. Data documentului, numarul acestuia, cont debitor-sintetic, cont creditor-sintetic (analiticele nu intereseaza ANAF-ul ci raman la nivelul firmei), CIF-ul partenerului (unde este cazul), CNP-ul angajatului (unde este cazul), suma si cif-ul firmei care trimite raportul. Mai mult nu este nevoie.
Astfel s-ar transmite catre ANAF o data pe luna (nu in timp real ca la casele de marcat legate la ANAF) toate documentele contabile ale firmei, “bob cu bob”, iar serverul respectiv ar putea face toate calculele necesare, verificari incrucisate si tot ce mai este nevoie. Datele ar fi trecute deja prin filtrul unui contabil, eliminandu-se o parte din erorile de operare. Totodata ar exista si o verificare a contabilitatii firmei (probabil stiti despre acei contabili care tin singuri contabilitatea a 130 de firme pe coltul mesei din bucatarie).
Volumul de date nu ar fi foarte mare, practic, pentru o firma medie un astfel de registru jurnal in format electronic are dimensiunea de 10M/an, dar acest volum poate fi mult redus.
Practic in acest mod s-ar elimina orice alta declaratie, balante, jurnale de cumparari/vanzari, inclusiv bilantul, neconcordante dintre diferitele raportari, reducandu-se munca celor de la ANAF care trebuie sa compare intr-un fel oarecare (probabil isi fac xcel-uri, daca le fac) balanta cu bilantul cu milioanele de declaratii, vanzarile unuia cu cumparaturile celuilalt etc. Datele ar putea fi furnizate si celorlalte institutii interesate (casa de pensii, sanatate etc). S-ar putea ajunge pana la emiterea automata de decizii de impunere pentru taxele si impozitele datorate.
In cazul erorilor serverul ar putea trimite un feedback contribuabilului in care sa-i semnaleze eroarea aparuta (de exemplu “CIF incorect” sau “soldul contului 121 cu corespunde cu creditul clasei 7 – debitul clasei 6”) si sa ceara retrimiterea datelor corectate.
Iar cei insarcinati cu controlul nu ar trebui decat sa urmareasca firmele marcate cu culoare rosie pentru a vedea unde ceva nu este in regula si trebuie intervenit.
Implementarea acestei sugestii ar fi relativ simpla dar efectele ar fi spectaculoase, semnaturi electronice exista deja, programele informatice ar putea fi rescrise pentru ca fisierele generate sa respecte structura de mai sus iar crearea unor softuri care sa ruleze la ANAF pentru prelucrarea acestor date cred ca ar fi mult mai ieftina decat crearea si intretinerea zecilor/sutelor de aplicatii independente.
Si bineinteles ANAF-ul ar trebui sa-si puna pe site-ul sau niste scripturi care pot fi preluate automat in alte programe informatice (BNR-ul a facut-o deja pentru cursul valutar) pentru verificarea CIF-ului sau a datelor unui client/furnizor oarecare pentru a se putea elimina orice eroare in aceasta privinta.
Asa ar putea avea si bancherii acces la datele reale ale celor care solicita imprumuturi, dar s-ar putea face si statistici si multe alte lucruri, de fapt ar exista informatii despre tot ce se intampla in tara asta la o zi dupa transmiterea acestor declaratii.
Reducerea cash-ului in operatiile comerciale conduce la diminuarea evaziunii. Toate platile ar trebui sa fie incurajate a se face cu cardul prin reducerea TVA.
Dle Mitika, aveti dreptate, pentru asta este nevoie de vointa politica. Acesta este motivul pentru care am decis sa intru in politica si voi candida in decembrie pentru un loc de deputat, Camera fiind decizionala in materie fiscala. Sper ca din interior sa pot convinge atat cu privire la aceasta solutie, cat si la altele, solutii care sa faca fiscalitatea noastra mult mai competitiva. Am scris o carte, „Despre fiscalitate si competitivitate” despre probbleme si solutii. O varianta simplificata puteti descarca de pe site-ul http://www.biris.ro.
Dle Kovacs,
Va multumesc pentru mesaj. Va raspund mai jos, punctual:
1. B2C – Problema nu este cu cei care cumpara de la cash&carry si declara ca o fac pe persoana, o mai fac si eu, dar asta nu inseamna ca imi introduc factura in contabilitate. Cei care o fac trebuie sa stie ca, pe langa faptul ca nu este deductibil TVA, nu este deductibila nici la impozitul pe profit, iar daca se uita cu atentie la definitia dividendului o sa vada ca este s divident. Rscul este foarte mare, inspectorii pot calcula dobanzi si penalitati. Problema se poate rezolva prin putina educatie. Nu magazinele cash&carry sunt principala probleme, ci cele de tip complexul Europa…
2. Solutia functioneaza excelent in Bulgaria. Credeti ca acolo e plin de Einsteini? 🙂 Solutia gandita de dvs este si ea parte din solutie, la nivel superior, adica la nivelul facturilor fiscale. Am pomenit-o si euu in cateva articole sau luari de cuvant in public si este una ce tine de normalitate. In fond, odata cu codul de TVA, contribuabilul primeste o licenta sa colecteze impozite, deci este logic sa poata fi urmarita plata impozitelor colectate. Excelenta solutia descrisa de dvs., din cate am inteles dintr-o discutie cu seful fiscului bulgaresc, la ei chiar asa functioneaza.
3. In ceea ce priveste plata dividendelor, eu sincer va spun ca nu am inteles niciodata de ce este permisa plata lor trimestriala sau, incasarea unor avansuri. Este o interdictie inutila care nu face decat sa incurce. Eu personal cred ca orice interdictie ar trebuie sa aiba un scop clar, sa previna sau sa apere de fapte, acte, comportamente care dauneaza. In SUA de exemplu, firmele listate dau dividende trimestrial.
Sper sa putem trece si la fapte, sa iesim din sfera discutiilor intre profesionisti.
Numai bine!
Pai ce vrea statul daca chiar el nu plateste fcturile catre firmele care au lucrari efectuate cu propriul material, ecemplul lucrarilor contractate cu CNADNR firme care au zeci sau sute de angajati si subanterprenori, daca nu-si primesc banii din ce sa plateasca TVA ul mult ravnit?? ajung sa faca tot felul de manevre ca sa nu-si vanda casele pentru a avea din ce sa plateasca impozitele, ai facturat platesti! se schimba partidul sau guvernarea se lasa lucrarea neterminata, furnizorii neplatiti, oameni si familii distruse, totul din cauza statului, de aici ar trebuii inceput, aratat un exemplu bun si formati oamenii, abea dupa astea poti avea pretentii de la firme sa fie onesti… AM UITAT CA TRAIM SUB PAMANT SI VORBIM DESPRE RACHETE !!!!