marți

7 mai, 2024

vot

Mihai Răzvan Ungureanu – fostul director al SIE și fost premier după ce a demisionat din fruntea Serviciului, a obținut, marți seara, voturile necesare să valideze propunerea pe care a făcut-o președintele Klaus Iohannis. Aritmetica seacă – 278...
30 iunie, 2015
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 302 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale. Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a precizat, după vot,...
24 iunie, 2015
Strategia Naţională de Apărare pentru perioada 2015 – 2019 a fost votată, marți, de Parlament, cu 282 de voturi ”pentru”, 1 vot ”împotrivă” și o abținere. A fost un vot la limită: pentru ca strategia să fie adoptată...
23 iunie, 2015
Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi „pentru”, 124 voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Concret, potrivit proiectului votat: un parlamentar cu un mandat ar urma să primească la pensie o indemnizaţie de...
16 iunie, 2015
Supusă la vot pentru a doua oară în urma intervenției Curții Constituționale, solicitarea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova a fost respinsă marți cu votul majorității senatorilor prezenți. Rezultatul oficial al votului...
2 iunie, 2015
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, înaintea şedinţei Birourilor Permanente ale celor două Camere, că va propune, în numele coaliţiei de guvernare, ca plenul reunit pentru votarea lui Eduard Hellvig (foto) la şefia SRI să fie...
25 februarie, 2015
Senatul a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate, potrivit unor surse parlamentare, 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate – informează agenția...
12 februarie, 2015
Parlamentul a aprobat miercuri propunerea de buget UE pentru 2015 și amendamentele la bugetul 2014. Bugetul prevede 145,32 miliarde în angajamente și 141,21 miliarde în plăți pentru 2015, precum și extra 4,25 miliarde pentru a plăti facturile restante...
17 decembrie, 2014
Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seară, votul de încredere al Parlamentului. Rezultatul oficial al votului (secret, cu bile) pentru noul Guvern: 377 voturi “pentru”, 134 “împotrivă”, 12 voturi fiind anulate. Guvernul Ponta 4 are...
16 decembrie, 2014
BEC a publicat joi rezultatele finale ale votului pentru alegerea preşedintelui României: candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 54,43% (6.288.769 voturi), iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi). Potrivit procesului verbal – care urmează să fie...
20 noiembrie, 2014
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu (foto), a anunţat, joi, că s-a început urmărirea penală in rem, faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, în urmaprimului tur de scrutin. La rândul său, preşedintele instanţei supreme, Livia...
20 noiembrie, 2014
Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul legii amnistiei şi graţierii, fiind înregistrate 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot “împotrivă” şi o abţinere. Comisiile juridice de la Senat şi Cameră au rezolvat şi restanţa avizelor cerute...
18 noiembrie, 2014
Rezultatele referendumului pentru independenţa Cataloniei – care a avut loc duminică – arată că peste 80% dintre catalani îşi doresc independenţa. Consultarea populară nu are valoare juridică, dar ea a avut loc în ciuda opoziţiei Curţii Constituţionale spaniole,...
10 noiembrie, 2014
Premierul Victor Ponta a spus luni, în urma unei discuţii la Ministerul Afacerilor Externe, că ambasadorii din ţările în care românii au avut dificultăţi să voteze şi nu au mai ajuns să îşi exprime opţiunea electorală sunt chemaţi...
3 noiembrie, 2014
  Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris şi cel al Institutului Cultural Român se aflau câteva sute de persoane care au stat...
3 noiembrie, 2014
Echipa de 28 de comisari propusă de Jean-Claude Juncker a primit miercuri votul plenuliui Parlamentului European. 423 de eurodeputaţi au votat în favoare, 209 au fost împotrivă şi 67 s-au abţinut. Numărul necesar de voturi pentru ca noua...
22 octombrie, 2014
Jean-Claude Juncker este pe cale să îşi preia mandatul, după votul de joi din plenul Parlamentului European asupra echipei sale. Ultimii doi comisari europeni, slovena Violeta Bulc şi slovacul Maros Sefcovic au fost audiaţi luni în comisiile din...
21 octombrie, 2014
Scoţia va rămâne parte a Regatului Unit al Marii Britanii, după ce locuitorii ei au votat joi împotriva independenţei, arată rezultatele parţiale ale referendumului. Potrivit BBC, după numărarea voturilor din 31 din cele 32 de circumscripţii, rezultatul ste...
19 septembrie, 2014
Jean-Claude Juncker a obţinut votul Parlamentului European, devenind astfel noul preşedinte al Comisiei. Din 729 de voturi exprimate, 422 europarlamentari au votat pentru confirmarea acestuia, 250 au fost împotrivă, iar 47 s-au abţinut. 10 voturi au fost invaidate....
15 iulie, 2014
Jean -Claude Juncker, candidatul PPE pentru şefia Comisiei Europene , a fost nominalizat de Consiliul European, în urma unui vot al liderilor statelor UE. „S-a luat o decizie. Consiliul European îl propune pe Jean-Claude Juncker ca urmptorul preşedinte...
27 iunie, 2014

Amnistia fiscală a trecut votul Parlamentului

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 302 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale care au fost

Parlamentarii şi-au votat pensii speciale

Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi „pentru”, 124 voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Concret, potrivit proiectului votat: un

Guvernul Ponta 4 a fost votat de Parlament

Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seară, votul de încredere al Parlamentului. Rezultatul oficial al votului (secret, cu bile) pentru noul Guvern:

Amnistia fiscală a trecut votul Parlamentului

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 302 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale care au fost

Parlamentarii şi-au votat pensii speciale

Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi „pentru”, 124 voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Concret, potrivit proiectului votat: un

Guvernul Ponta 4 a fost votat de Parlament

Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seară, votul de încredere al Parlamentului. Rezultatul oficial al votului (secret, cu bile) pentru noul Guvern:

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: