Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 302 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale.
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a precizat, după vot, că ministerul caută soluţii şi pentru cei care au plătit deja aceste obligaţii.
Proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, în special în ceea ce privește reîncadrarea activităţii independente în activitate dependent.
Proiectul se referă şi la:
- anularea obligaţiilor fiscale a salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii
- persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.
- persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA
Camera Deputaţilor este for decizional, însă legea va deveni operațională după ce Finanțele vor elabora norme de aplicare a legii, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.