duminică

7 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

21 octombrie, 2014

Jean-Claude Juncker este pe cale să îşi preia mandatul, după votul de joi din plenul Parlamentului European asupra echipei sale. Ultimii doi comisari europeni, slovena Violeta Bulc şi slovacul Maros Sefcovic au fost audiaţi luni în comisiile din PE, fără emoţii pentru preşedintele Juncker, deşi abia în cursul zilei de marţi comisiile vor prezenta şi rezultatul oficial al audierilor.

Violeta Bulc a înclouit-o pe Alenka Bratusek, respinsă de comisia din PE care a audiat-o, iar Jean-Claude Juncker a fost nevoit să rotească portofoliul şi să îi acorde un post de vicepreşedinte şi portofoliul uniunii energetice – iniţial alocat sloveniei – reprezentantului slovac, actual comisar european Maros Sefcovic.

Violeta Bulc a trecut examenul, mai puţin exigent, al eurodeputaţilor din comisia de transport, iar grupul PPE s-a pronunţat în favoarea acesteia, chiar dacă opinia este că mai are de învăţat despre portofoliul pe care îl va gestiona.


Pentru Maros Sefcovic audierea nu a fost o problemă, având în vedere experienţa sa de comisar european, dar şi faptul că a mai fost audiat o dată, în urmă cu două săptămâni, pentru portofoliul distribuit lui iniţial, transporturile.

Votul de joi asupra comisiei Juncker nu ar trebui să rezerve surprize, astfel că parcursul iniţial stabilit, calendarul, de preluare a mandatului la 1 noiembrie poate fi respectat.


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Multe din țările Uniunii Europene s-au angajat într-o goană nebună pentru achiziția de gaze naturale lichefiate (LNG), ca substitut al gazelor rusești, pregătindu-se pentru întreruperea livrărilor de către

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: