vize

Elveţia a decis vineri să suspende „integral” acordul privind relaxarea regimului vizelor pentru ruşi, aliniindu-se din nou la o măsură similară luată de Uniunea Europeană, relatează AFP, conform Agerpres. În cadrul şedinţei sale, Consiliul federal (guvernul) „a decis...
17 septembrie, 2022
Parlamentul European are miercuri pe ordinea de zi un proiect de rezoluție referitor la neîndeplinirea obligațiilor Comisiei Europene în materia reciprocității regimului de vize. Chestiunea reclamată: în continuare, cetățenii din patru state membre UE au nevoie de viză...
19 octombrie, 2020
Parlamentul European este din ce în ce mai îngrijorat că cetățenii a patru țări din UE au în continuare nevoie de viză pentru a călători în SUA, în timp ce toți cetățenii SUA pot intra în UE fără...
19 octombrie, 2020
Statele Unite au emis vineri noi reguli pentru acordarea de vize jurnaliştilor chinezi, astfel  că, începând de luni, aceştia nu vor mai primi vize decât pe 90 de zile, cu posibilitate de prelungire, în locul celor pe termen...
9 mai, 2020
Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au discutat luni seara, două ore, cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan- o întrevedere pe care liderii europeni au descris-o drept ”un pas crucial către...
10 martie, 2020
Rata de respingere a vizelor solicitate de români pentru Statele Unite este de 10%, însă reglementările americane prevăd intrarea unei țări în programul Visa Waiver când rata este sub 3%, a explict ambasadorul Adrian Zuckerman, într-un interviu acordat...
26 ianuarie, 2020
Premierul Boris Johnson pregătește măsuri de securizare a granițelor post-Brexit, măsuri care urmează să fie aplicate inclusiv cetățenilor UE care vor dori să viziteze Regatul, anunță Politico. În plină campanie electorală pentru alegerile generale din 12 decembrie, Partidul...
2 decembrie, 2019
Kosovo a îndeplinit și ultimele două cerințe pentru liberalizarea vizelor – ratificarea Acordului de delimitare a frontierei cu Muntenegru și obținerea unor rezultate consolidate în lupta împotriva criminalității și a corupției -, a anunțat joi Comisia Europeană. Executivul comunitar...
19 iulie, 2018
Un raport declasificat al serviciilor de informații din cadrul Agenției de Servicii Vamale din Canada (CBSA), arată că eliminarea „la 1 decembrie 2017, a obligativității vizelor pentru cetățenii români, a provocat o creștere semnificativă a activităților Grupurilor de...
14 iunie, 2018
Guvernul canadian a stabilit un plafon pentru imigranții proveniți din România – când acest număr va fi depășit, vor fi reintroduse vizele, care au fost eliminate la 1 decembrie 2017. Plafonul a fost discutat cu ambasadorul României la...
1 iunie, 2018
Aproape toți aplicanții pentru viza de intrare în SUA – adică aproximativ 14,7 milioane de persoane – ar putea fi obligați să-și declare numele de utilizator folosite în ultimii cinci ani pe rețelele sociale, scrie The New York...
31 martie, 2018
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, după întâlnirea cu ambasadorul american Hans Klemm, că a „pus şi problema ca România să devină producător de armament pentru întreaga zonă”. Potrivit comunicatului emis de Executivul român, prim-ministrul Viorica Dăncilă și-a exprimat...
12 februarie, 2018
Parlamentul European a aprobat miercuri un sistem electronic comun pentru verificări mai rapide la granițele externe ale zonei Schengen și pentru înregistrarea tuturor călătorilor din afara UE. Sistemul va întări verificările de securitate la granițele Europei prin: crearea...
25 octombrie, 2017
Turcia şi SUA şi-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor, ambasada Turciei la Washington anunţând că trebuie să reevalueze angajamentul Guvernului SUA în ceea ce priveşte siguranţa misiunii şi a personalului, la puţin timp după ce ambasada...
9 octombrie, 2017
Statele Unite au anunțat luni că își vor reduce semnificativ în Rusia serviciile de acordare a vizelor de călătorie. Deciza  vine ca reacție la somația pe care Moscova a formulat-o în data de 30 iunie, când a cerut...
21 august, 2017
Parlamentul a votat în martie o rezoluție prin care solicita Comisiei Europene suspendarea, în cel mult două luni, a regimului de liber acces al americanilor și canadienilor pe teritoriul UE. Decizia a fost luată ca reacție la nerespectarea...
3 mai, 2017
Cetățenii ucraineni vor putea călători pentru perioade scurte în UE fără vize, după ce Parlamentul a aprobat joi un acord informal cu Consiliul. Conform noii legislații, ucrainienii care au pașaport biometric vor putea să intre pe teritoriul UE...
6 aprilie, 2017
Parlamentul European a votat joi o rezoluție în care afirmă că cetățenii americani nu trebuie să mai beneficieze de regim liber de călătorie în UE. Decizia survine după ce Parlamentul a constatat că administrația americană a încălcat angajamentul...
6 aprilie, 2017
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție în care cere Comisiei Europene să ia măsuri de reintroducere în mod temporar a vizelor pentru cetăţenii americani care vin în UE întrucât Statele Unite nu au eliminat vizele în relaţia...
2 martie, 2017
În cadrul unei dezbateri organizate miercuri la Strasbourg, Parlamentul European urmează să condamne Comisia Europeană pentru că nu introduce sistemul de vize obligatoriu pentru cetățenii Statelor Unite. Comisia ar fi trebuit încă din aprilie 2016 să impună cetățenilor...
14 decembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: