31 martie, 2018

Aproape toți aplicanții pentru viza de intrare în SUA – adică aproximativ 14,7 milioane de persoane – ar putea fi obligați să-și declare numele de utilizator folosite în ultimii cinci ani pe rețelele sociale, scrie The New York Times.

Măsuta face parte din setul de noi reguli pe care Departamentul de Stat american le-a prezentat vineri. Ele vor fi în dezbatere publică timp de 60 de zile și au declanșat deja critici dure, fiind considerate de mulți o intruziune nejustificată în viața privată a aplicanților pentru vize SUA.

În propunerea prezentată în septembrie 2017, administrația Donald Trump propunea măsura verificării activității online doar pentru cei care doreau o viză de imigrare, adică aproximativ 710.000 aplicanți anual.


În varianta pusă acum în dezbatere, măsura ar urma să afecteze aproape toți aplicanții de vize, inclusiv pe turiștii și oamenii de afaceri, adică puțin sub 15 milioane de persoane.

Printre rețelele sociale vizate se numără: Facebook, Flickr, Google+, Instagram, LinkedIn, Myspace, Pinterest, Reddit, Tumblr, Twitter, Vine și YouTube.

În formularul electronic, pentru completarea căruia sunt necesare acum aproximativ 90 de minute, conform datelor oficiale, vor mai trebui declarate:

  • datele pașapoartelor deținute anterior
  • numerele de telefon și adresele de email folosite anterior
  • unde au călătorit în ultimii cinci ani
  • dacă au fost expulzaţi din vreo ţară
  • dacă membri ai familiei lor au fost implicaţi în activităţi teroriste.

Românii încă au nevoie de viză pentru a călători în SUA, iar Comisia Europeană ar fi trebuit încă din aprilie 2016 să impună cetățenilor americani un regim de vize din cauza păstrării restricțiilor de călătorie pentru cetățenii din cinci state europene- Polonia, România, Bulgaria, Croația și Cipru.


În baza unei legi din 2013, Executivul european este obligat să blocheze sistemul de călătorie liberă pentru cetățenii oricărui alt stat care nu renunță la vize pentru toți cetățenii membri ai UE.

În pofida acestei reglementări, Comisia nu a luat atitudine, de teamă că va provoca un ”impact semnificativ” asupra relațiilor UE-SUA, administrația de la Washington avertizând că va riposta în situația în care regimul vizelor obligatorii va fi impus americanilor.

În luna iunie 2016, Comitetul pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne al Parlamentului European a avut o reacție agresivă la adresa Comisiei Europene, avertizând că va acționa executivul în instanță pentru neîndeplinirea sarcinilor legale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: