sâmbătă

18 mai, 2024

ungaria

Comisia Europeană a lansat miercuri, împotriva României și Ungariei, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind comerțul cu amănuntul de produse agricole și alimentare. Mai precis, este vorba despre încălcarea legislației europene prin adoptarea unor legi care obligă...
15 februarie, 2017
Ungaria va transmite UE propunerile sale privind protejarea granițelor europene de afluxul de migranți, printre inițiative numărându-se și procedura automată de reținere a solicitanților de azil pe perioada procesării cererii sale, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului,...
7 februarie, 2017
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen (foto) a declarat că Budapesta va lua „măsuri ferme” împotriva acuzațiilor de corupție aduse pe nedrept liderilor maghiari din România. Aceste acuzații ar fi încercări de intimidare și s-ar baza pe probe false, potrivit vicepremierului...
2 ianuarie, 2017
Premierul ungar Victor Orban anunță că relațiile diplomatice cu Statele Unite se vor îmbunătăți după ce președintele ales, Donald Trump, va prelua președinția SUA. Potrivit Reuters, Donald Trump i-a spus premierului Orban vineri, într-o convorbire telefonică, că ”stimează...
27 noiembrie, 2016
România ocupă locul 15 în rândul partenerilor comerciali ai zonei Euro, mult în spatele altor țări care au făcut parte din Blocul Estic, precum Polonia (locul 4), Cehia (locul 6) sau Ungaria (locul 10). Gradul de integrare cu...
24 noiembrie, 2016
În vreme ce oficiali CE încearcă să justifice decizia de a permite Ungariei să ignore legislația în materie de achiziții publice și să acorde direct unei companii controlate de guvernul rus un contract de miliarde de euro, o...
21 noiembrie, 2016
Moscova și Budapesta au semnat săptămâna aceasta un acord de cooperare  în domeniul managementului orașelor, cu valabilitate până în 2019. Acest document va permite cooperarea celor două administrații locale în mai multe domenii, precum arhitectura și dezvoltarea orașelor,...
11 noiembrie, 2016
Premierul italian Matteo Renzi a amenințat marți că se va folosi de veto pentru a bloca bugetul UE dacă statele membre din Europa Centrală vor refuza în continuare să-și arate solidaritatea prin preluarea refugiaților. “Dacă construiți ziduri împotriva...
26 octombrie, 2016
Aproximativ 2.000 de persoane au participat sâmbătă la un protest organizat în fața parlamentului de la Budapesta față de închiderea Nepszabadsag (Libertatea Poporului), cea mai mare importantă publicație de opoziție. Demonstrații consideră că suspendarea publicației este un nou atac...
9 octombrie, 2016
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a salutat duminică seara rezultatele ”remarcabile” ale referendumului privind cotele obligatorii de migranţi, după ce peste 98% dintre alegătorii prezenţi la urne au votat pentru respingerea cotelor impuse de Bruxelles. Autoritatea electorală maghiară a...
3 octombrie, 2016
Premierul ungar, Viktor Orban, a anunțat că nu contează dacă la referendumul aflat în desfășurare duminică pe tema cotelor obligatorii de refugiați prezența la urne nu va permite validarea scrutinului, importantă fiind opțiunea majoritară a celor care au...
2 octombrie, 2016
Atunci când vorbește de migrație, premierul ungar Viktor Orban se exprimă de regulă public în termeni foarte duri. Poziția oficială se schimbă, constată Politico, atunci când migranții vin și cu bani la ei. Viktor Orban s-a remarcat ca...
29 septembrie, 2016
Austria a început lucrările la gardul care ar urma să fie ridicat de-a lungul frontierei cu Ungaria, anunță marți Reuters, deocamdată pe o lungime de 1,8 km. Pregătirile, care implică și ridicarea unor tuburi verticale în care vor...
20 septembrie, 2016
Ungaria are nevoie urgentă de străini pentru a-și acoperi deficitul de forță de muncă și pentru nu a pierde investiții străine, dar dorește muncitori din ţări cu „tradiţii culturale asemănătoare”, scrie Le Figaro. „În sectoarele în care ne...
15 septembrie, 2016
Ungaria ar trebui exclusă din Uniunea Europeană din cauza politicilor sale privind refugiații, a declarat ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, într-un interviu apărut cu numai trei zile înainte de summitul informal de la Bratislava, la care...
13 septembrie, 2016
Un număr de 20 de imigranţi sirieni, iranieni şi irakieni, printre care şi 7 copii, au fost prinşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, încercând să treacă ilegal în Ungaria. Printre cei prinşi se află și refugiați care...
11 septembrie, 2016
Ministrul austriac de Interne Wolfgang Sobotka a declarat miercuri, într-un interviu acordat postului de radio ORF, că țara sa va da în judecată Ungaria, dacă aceasta va refuza să-i preia pe imigranții care au trecut ilegal granița în Austria....
7 septembrie, 2016
Președintele rus Vladimir Putin a avertiat într-un interviu acordat Bloomberg, că orice reconsiderare a graniţelor rezultate în urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial echivalează cu deschiderea cutiei Pandorei – pentru că ar trebui luate în discuție nu numai (exclava...
4 septembrie, 2016
Liderii Cehiei și ai Ungariei afirmă că este nevoie de ”o armată comună a Uniunii Europene” pentru a spori securitatea continentului. Potrivit BBC, pe fondul unei nemulțumiri comune față de atitudinea Germaniei, care sprijină primirea de migranți musulmani...
27 august, 2016
Deficitul extern din comerțul exterior al României s-a concentrat în relațiile comerciale cu șapte țări, care însumează 130% din acest deficit, potrivit datelor publicate de INS pentru anul 2015. China figurează pe primul loc, cu un sold negativ...
31 iulie, 2016

Migrație / Gaura ungară din gardul Schengen

Atunci când vorbește de migrație, premierul ungar Viktor Orban se exprimă de regulă public în termeni foarte duri. Poziția oficială se schimbă, constată Politico, atunci

Cine ne produce deficitul comercial

Deficitul extern din comerțul exterior al României s-a concentrat în relațiile comerciale cu șapte țări, care însumează 130% din acest deficit, potrivit datelor publicate de

Migrație / Gaura ungară din gardul Schengen

Atunci când vorbește de migrație, premierul ungar Viktor Orban se exprimă de regulă public în termeni foarte duri. Poziția oficială se schimbă, constată Politico, atunci

Cine ne produce deficitul comercial

Deficitul extern din comerțul exterior al României s-a concentrat în relațiile comerciale cu șapte țări, care însumează 130% din acest deficit, potrivit datelor publicate de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: