3 octombrie, 2016

viktor_orbanPremierul Ungariei, Viktor Orban, a salutat duminică seara rezultatele ”remarcabile” ale referendumului privind cotele obligatorii de migranţi, după ce peste 98% dintre alegătorii prezenţi la urne au votat pentru respingerea cotelor impuse de Bruxelles.

Autoritatea electorală maghiară a atras atenţia duminică seara că referendumul nu a depăşit pragul electoral necesar de 50% plus un vot pentru a fi validat, informează Reuters.

”La 13 ani după ce majoritatea alegătorilor maghiari a votat într-un referendum pentru aderarea la UE, acum cetăţenii unguri au votat vehement pentru respingerea cotelor obligatorii impuse de blocul comunitar şi au spus că acest vot trebuie să fie luat în considerare de factorii de decizie europeni”, a declarat liderul maghiar după publicarea primelor rezultate.


Biroul Naţional Electoral a anunţat că 98,2% dintre alegătorii maghiari prezenţia la urne au votat pentru respingerea cotelor de migranţi, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a până la 94,8% din voturile valide exprimate.

Însă, prezenţa la vot nu a reuşit să depăşească pragul electoral necesar de 50% plus un vot, având în vedere că 8,27 milioane de cetăţeni maghiari au fost chemaţi la urne în acest referendum controversat.

”Am obţinut rezultate remarcabile, care au depăşit chiar numerele înregistrate în referendumul privind aderarea la UE”, a susţinut premierul.

Viktor Orban a precizat că va depune un amendament la constituţia maghiară pentru a transforma rezultatele referendumului în lege, deşi plebicistul este invalid din cauza prezenţei reduse la vot.


Între timp, parlamentarul Fidesz Gergely Gulyas a declarat că până la 45% dintre cetăţenii maghiari cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne potrivit exit-poll-urilor.

Cu o zi înaintea referendumului, premierul maghiar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor la urne pentru a respinge cotele de migranţi stabilite de Uniunea Europeană, el susţinând că cetăţenii au datoria de a ajuta executivul să lupte cu metodele liberale eşuate ale elitei de la Bruxelles.

Întrebarea la care cetăţenii din Ungaria au fost chemaţi să răspundă la urne este: „Vreţi ca Uniunea Europeană să poată să impună aşezarea obligatorie a unor cetăţeni care nu sunt ungari în Ungaria, fără aprobarea Parlamentului?”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: