Austria a început lucrările la gardul care ar urma să fie ridicat de-a lungul frontierei cu Ungaria, anunță marți Reuters, deocamdată pe o lungime de 1,8 km.
Pregătirile, care implică și ridicarea unor tuburi verticale în care vor fi inserați stâlpii gardului, au început luni, chiar dacă decizia oficială de a construi bariera încă nu s-a luat, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din landul Burgenland, frontalier cu Ungaria.
Gardul de lângă punctul de trecere a frontierei de la Nickelsdorf va fi ridicat dacă Austria decide să activeze un set de măsuri speciale care să-i permită să respingă majoritatea solicitanților de azil atunci când ajung la frontieră.
Afluxul de migranți s-a diminuat mult față de anul trecut, când sute de mii de persoane plecate din Orientul Mijlociu din cauza războiului și a sărăciei s-au îndreptat spre Germania tranzitând statele balcanice.
Ungaria a construit între timp un gard la granița cu Serbia și țările balcanice au introdus propriile restricții la frontiere, în coordonare cu Austria, ceea ce în mare parte a dus la închiderea rutei balcanice spre Vestul Europei.
După afluxul de anul trecut, când Austria a primit circa 90.000 de solicitanți de azil, peste 1% din populația sa, guvernul a anunțat că va permite doar unui număr de 37.500 de oameni să depună cereri de azil.
Numărul solicitanților de azil veniți în Austria a fost de 26.400 până luna trecută.
Austria susține că astfel de garduri sunt necesare pentru gestionarea mulțimilor.
Autoritățile de la Viena au construit o barieră de 4 km cu un punct de trecere la frontiera cu Slovenia când aceasta a devenit principala rută vizată de migranți și au anunțat că vor ridica una și în Pasul Brenner, la frontiera cu Italia, dacă va fi necesar.