Moscova și Budapesta au semnat săptămâna aceasta un acord de cooperare în domeniul managementului orașelor, cu valabilitate până în 2019.
Acest document va permite cooperarea celor două administrații locale în mai multe domenii, precum arhitectura și dezvoltarea orașelor, transport, managementul apelor și a reziduurilor, canalizare, pe subiecte sociale, cooperarea între IMM-urile din cele două capitale, și pe proiecte culturale și din turism.
Acordul a fost semnat în cadrul vizitei la Moscova a primarului Budapestei – István Tarlós.
“Relațiile dintre Moscova și Budapesta și St Petersburg sunt pozitive de mai mulți ani. Echipele noastre au lucrat mai multe luni pentru a pregăti actuala cooperare cu Moscova,” a declarat Tarlós, citat de politics.hu
El a explicat că înțelegerea este valabiă până în 2019, deoarece atunci se încheie ciclurile administrației locale din ambele capitale.
Oficialul maghiar s-a întâlnit anul trecut și cu guvernatorul St Petersburgului, Georgy Poltavchenko, și au discutat despre un plan similar de colabrare, dar unul concentrat pe aspecte culturale.