miercuri

17 iulie, 2024

ucraina

Update: Ministerul rus de Externe a anunţat că angajaţii ambasadei care au fost reţinuţi joi, sub suspiciunea că deţineau grenade, au fost eliberaţi în urma negocierilor cu autorităţile ucrainene. Rusia a calificat aceste acţiuni drept provocări. Update: „Rusia este...
30 august, 2014
Preşedintele Vladimir Putin a comparat încercările trupelor ucrainene de a recâştiga controlul asupra teritoriilor din est cu invazia nazistă a Uniunii Sovetice, din timpul celui de-al doilea război mondial. El a anunţat că rebelii au reuşit să oprească...
29 august, 2014
Reuniunea de urgenţă a ambasadorilor ţărilor NATO de vineri de la Bruxelles a avut ca rezultat condamnarea fermă a Rusiei pentru nerespectarea obligaţiilor sale internaţionale şi confirmarea implicării Moscovei în estul şi sud-estul Ucrainei . „Trupele ruse sunt...
29 august, 2014
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus vineri ambasadorilor României reuniţi la Bucureşti că poziţia pe care o va avea sâmbătă la Consiliului European va fi de a solicita UE să ajute la echiparea armatei ucrainene şi trecerea la un...
29 august, 2014
UPDATE 00.50 Vladimir Putin cere separatiştilor să lase un coridor de retragere a trupelor ucrainene Liderul de la Kremlin a cerut rebelilor să lase un coridor umanitar prin care trupele guvernamentale ucrainene încercuite să se poată retrage de...
29 august, 2014
Statele Unite vor trimite sute de militari şi tancuri în state central şi est-europene, în octombrie, pentru exerciţii militare care să ofere garanţii statelor membre NATO îngrijorate de activităţile ruse în Ucraina, a anunţat un purtător de cuvânt...
28 august, 2014
UPDATE 00.50 Vladimir Putin cere separatiştilor să lase un coridor de retragere a trupelor ucrainene Liderul de la Kremlin a cerut rebelilor să lase un coridor umanitar prin care trupele guvernamentale ucrainene încercuite să se poată retrage de...
28 august, 2014
Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a capturat luni, în estul Ucrainei, 10 paraşutişti militari ruşi, care erau înarmaţi, relata presa de la Kiev. Militarii, membri a Regimentului 331 din Divizia 98, situată în centrul Rusiei, au fost reţinuţi...
26 august, 2014
Vladimir Putin şi Petro Poroşenko se vor întâlni, pentru prima dată din luna iunie încoace, la summit-ul regional de la Minsk, în prezenţa mai multor comisari europeni şi a şefei diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Deocamdată nu a fost...
26 august, 2014
Moscova va trimite un al doilea convoi umanitar în Ucraina şi a anunţat deja autorităţile de la Kiev de intenţiile sale, a spus luni şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov (foto), citat de AFP. „Am trimis ieri (n.r. duminică)...
25 august, 2014
Cancelarul Angela Merkel făcut sâmbătă o vizită la Kiev, ca gest politic de susţinere a Ucrainei, şi pentru a pregăti întrevederea dintre Petro Poroşenko şi Vladimir Putin care ar urma să aibă loc marţi la Minsk. Într-un interviu...
25 august, 2014
Separatiştii pro-ruşi din estul ţării i-au scos să mărşăluiască, prin Doneţk pe soldaţii ucraineni căzuţi prizonieri. În paralel, la Kiev a avut loc o paradă militară de ziua independenţei Ucrainei, precedată de anunţul preşeidntelui Petro Poroşenko referitor la...
25 august, 2014
Ucraina va face toate eforturile pentru instaurarea păcii în regiunile rusofone din est, dar nu în detrimentul integrităţii teritoriale şi suveranităţii ţării, afirmă preşedintele Petro Poroşenko, după întrevederea pe care a avut-o sâmbătă, la Kiev, cu cancelarul Angela...
24 august, 2014
Ministerul rus de Externe a informat sâmbătă că ajutorul umanitar a fost descărcat la destinaţie, în sud-estul Ucrainei, informează Reuters. Moscova a anunţat intenţia sa de a continua colaborarea cu Crucea Roşie, în scopul altor acţiuni similare. Între...
23 august, 2014
UPDATE 22.30: Pe măsură ce convoiul înaintează în Ucraina, iar televiziunea rusă l-a arătat în apropiere de Lugansk, apar reacţiile internaţionale. SUA s-au declarat foarte îngrijorate de încălcarea teritoriului ucrainean de către convoiul rus şi cer Moscovei retragerea...
22 august, 2014
Convoiul umanitar rus se îndreaptă spre un punct de frontieră cu Ucraina. Camioanele au început trecut frontiera Rusiei, informează corespondentul agenţiei Reuters. Ele se află în zona neutră dintre frontiere, în no man’s land, după ce au fost...
21 august, 2014
Conflictul din Ucraina a făcut 34 de victime în ultimele 24 de ore, spun autorităţile regionale Ucrainene citate de Agerpres. Alţi 29 de oameni au fost răniţi. Paradoxul acestui conflict este că armele folosite de separatişti, livrate de...
20 august, 2014
Vladimir Putin şi Petro Poroşenko se întâlnesc în 26 august la Minsk, pentru prima dată în ultimele două luni. Întrevederea are loc în contextul reuniunii şefilor de stat ai ţărilor membrel ale Uniunii Vamale cu Rusia, Belarus şi...
20 august, 2014
Comandatul forţelor militare ale NATO din Europa, generalul american Philip Breedlove, a avertizat, într-o serie de apariţii în presa internaţională, Rusia asupra oricăror acţiuni similare celei din Crimeea. Dacă Rusia ar face oricărui stat al NATO ceea ce...
18 august, 2014
Armata ucraineană preia controlul parţial asupra oraşului Lugansk, pe fondul confruntărilor armate din estul ţării, care nu scad în intensitate. Un avion MiG 29 al forţelor armate ucrainene a fost doborât duminică de separatişti în est. Convoiul umanitar...
17 august, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: