rectificare bugetara

Ministerul Finanțelor Publice a publicat vineri proiectul de rectificare bugetară, modificările fiind necesare pentru menținerea deficitului bugetar pe anul 2016 sub pragul de 3%, mai exact 2,8% (cash) sau 2,95% (ESA). Trei sferturi din realocări se duc în...
29 iulie, 2016
Consorțiul Universitaria, format din cinci importante universități din România, a elaborat un set de 10 recomandări pentru rezolvarea problemelor pe care le au în acest moment instituțiile de învățământ superior, în primul rând mai multă autonomie. Grupul cere o...
11 iulie, 2016
Veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 2,6 miliarde de lei, astfel încât deficitul se menține la 13 miliarde de lei, respectiv 1,85% din PIB, reiese din proiectul rectificării bugetare. Documentul a fost publicat de Ministerul...
22 octombrie, 2015
Guvernul se va reuni în ședință pe 23 octombrie pentru a discuta rectificarea bugetară, a anunțat, luni, premierul Victor Ponta, care a precizat că se vor urmări, printre altele, finanțarea majorării salariale la medici și profesori, rezolvarea problemei...
19 octombrie, 2015
Guvernul va majora ţinta de deficit la rectificarea bugetară de la finele lunii octombrie, a declarat joi ministrul Finanţelor Pubice, Eugen Teodorovici, citat de agenția Agerpres. El a precizat că deşi bugetul este pe excedent (6,4 miliarde de lei,...
8 octombrie, 2015
Comparativ cu bugetul inițial aprobat, proiectul de rectificare menține soldul bugetar proiectat la nivelul nominal de 13 miliarde lei, înscriindu-se astfel în plafonul de deficit bugetar stabilit la începutul anului. Raportat la cele 700 miliarde lei previzionate ca...
29 iulie, 2015
Bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 4,2 miliarde lei la finele primului semestru al acestui an. Suma este echivalentă cu 0,6% din PIB prognozat și provine aproape exclusiv din excedentul bugetelor locale. Bugetul de stat se...
28 iulie, 2015
Şedinţă specială de guvern, marţi, în care se va aproba prima rectificare bugetară din acest an. Potrivit notei de fundamentare publicată de Ministerul Finanţelor, guvernul vizează relativa menținere a deficitului bugetului general consolidat, în sumă absolută la nivelul...
26 iulie, 2015
Guvernul se va reuni săptămâna viitoare, marţi, într-o şedinţă specială în care va aproba prima rectificare bugetară din acest an. Anunţul a fost făcut miercuri de către premierul Victor Ponta, care a anunţată că rectificarea este una pozitivă....
22 iulie, 2015
În aceeaşi zi în care guvernul avea pe agendă a treia rectificare bugetară, miercuri, Consiliul fiscal a publicat opinia sa legată de această rectificare, despre care afirmă că se face în baza unor argumente false, cu încălcarea mai...
3 decembrie, 2014
Faptele: în legea Bugetului de stat 2014, guvernul a alocat 5,5 miliarde de lei pentru proiectele de investiţii cu finanţare europeană. Dacă această cofinanțare ar fi fost cheltuită în proiecte, România ar fi primit alte 36 de miliarde...
2 octombrie, 2014
Rectificarea bugetară aprobată marţi de Guvern încheie practic şirul de acte normative cu un pronunțat caracter electoral, decise de cabinetul premierului care candidează la președinție. Cutuma: în prag de campanii electorale, toate guvernele post-decembriste au emis legi având...
2 octombrie, 2014
Guvernul a aprobat marți a doua rectificare de buget pe anul 2014. Caracteristica cea mai evidentă:  administrațiile locale primesc în plus peste 2 miliarde de lei, iar investițiile şi cofinanţarea proiectelor europene se diminuează. Un alt lucru neobișnuit:...
30 septembrie, 2014
Consiliul fiscal a transmis Guvernului opinia sa în legătură cu rectificarea bugetară adoptată marţi, opinie care reprezintă o adevărată listă de dubii în legătură cu estimările formulate oficial. De menţionat – Consiliului fiscal i s-a lăsat la dispoziţie...
30 septembrie, 2014
Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiectul celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2014 – primesc bani mai mulţi Ministerul Dezvoltării, Ministerul Muncii, cel al Internelor, al Apărării, Ministerul Justiţiei şi serviciile secrete; se taie...
27 septembrie, 2014
Consiliul fiscal a transmis joi Ministerului Finanţelor că revizuirile negative de estimări de venituri bugetare sunt de natură să creeze presiuni suplimentare la nivelul construcției bugetare din anii următori în vederea încadrării în țintele de deficit. Analizând execuția...
31 iulie, 2014
Premierul Victor Ponta a prezentat marți parametri primei rectificări bugetare, prin care se vor aloca mai multe fonduri Sănătăţii şi ministerelor Apărării, Economiei, Educaţiei, Transporturilor, Afacerilor Interne (pentru Autoritatea Electorală Permanentă), Culturii şi Muncii, iar tăieri vor fi...
29 iulie, 2014
Ministerele Muncii, Sănătății, Economiei și al Dezvoltării Regionale pierd bani potrivit rectificării bugetare, alături de bugetele Preşedinţiei, Curţii Constituţionale şi Agenţiei Naţionale de Integritate. Vor primi bani mai mulți Senatul, Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de...
28 octombrie, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat la finele săptămânii trecute că rectificarea bugetară va fi una negativă, pentru că sunt bani mai puţini decât s-a estimat iniţial. Primul minstru a indentificat drept sursă a problemelor impozitul pe profit, cu...
27 octombrie, 2013
Premierul Ponta s-a arătat îngrijorat de activitatea ANAF şi a cerut îmbunătăţirea performanţei instituţiei, astfel încât până la finalul anului să fie atins nivelul de colectare prevăzut la începutul anului, a declarat Mirel Palada, consilierul premierului. „Premierul, în...
25 octombrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: