vineri

26 aprilie, 2024

putin

Președintele rus Vladimir Putin a transmis Dumei draftul cu amendamentele propuse la Constituție, amendamente printre care se numără și limitarea mandatelor prezidențiale la două, față de două consecutive, cum este acum. Grupul de lucru al președintelui, compus din...
20 ianuarie, 2020
Preşedintele Vladimir Putin l-a desemnat, miercuri, pentru poziția de premier, pe Mihail Mişustin, actualul director al Serviciului Fiscal Federal, post ocupat încă din 2010. Nominalizarea a fost trimisă deja spre aprobare legislativului, la scurt timp după anunţul-surpriză privind...
15 ianuarie, 2020
Guvernul Federației Ruse, condus de Dmitri Medvedev, a demisionat în bloc, miercuri, după un discurs al președintelui Vladimir Putin în fața Parlamentului, scrie de The Guardian. Informația a venit ca o surpriză, imediat după discursul despre starea națiunii,...
15 ianuarie, 2020
Gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat până la sfârşitul acestui an sau în primul trimestru din 2021, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în conferința susținută la Moscova alături de cancelarul german, Angela Merkel. Termenul iniţial de...
12 ianuarie, 2020
Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit, sâmbătă, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta situația tensionată din Orientul Mijlociu. Schimbarea situației din Orientul Mijlociu și teama că Libanul va deveni o a doua Sirie, ar...
12 ianuarie, 2020
Vladimir Putin s-a întâlnit marţi cu omologul său sirian, Bashar al-Assad, în prima vizită pe care președintele rus o face la Damasc după izbucnirea războiului civil, în 2011. Intervenția militară a Rusiei în sprijinul Damascului a reprezentat un...
7 ianuarie, 2020
Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut joi după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei împotriva corupţiei condusă de acesta, informează AFP şi Reuters. „Aleksei a fost reţinut prin forţă şi dus de...
26 decembrie, 2019
Preşedintele american Donald Trump este considerat mai periculos pentru pace decât preşedintele rus Vladimir Putin, dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei şi decât preşedintele chinez Xi Jinping, potrivit unui sondaj comandat de agenția...
26 decembrie, 2019
Preşedintele rus Vladimir Putin a demis luni 11 generali: unul de la Comitetul de anchetă, şase din Ministerul pentru Situaţiile de Urgenţă şi patru din Ministerul de Interne, conform documentului publicat pe portalul oficial pentru informaţii juridice. Din...
6 noiembrie, 2019
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a criticat vineri afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a susţinut că ideile progresiste promovate de democraţiile occidentale sunt „învechite”. „Oricine afirmă că democraţia progresistă este depăşită susţine prin aceasta că libertăţile sunt...
28 iunie, 2019
Donald Trump a discutat prin telefon, vineri, cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre posibilitatea unui nou acord nuclear, despre denuclearizarea Coreei de Nord şi despre situaţia politică din Venezuela, anunţă Casa Albă. Cei doil lideri abordat posibilitatea...
4 mai, 2019
Rusia ar urma să se pregătească pentru posibilele încercări ale Occidentului de a-i bloca accesului la reţeaua globală de internet, potrivit declaraţiilor preşedintelui Vladimir Putin. „Cred că (ţările străine) se vor gândi bine înainte de a o face,...
21 februarie, 2019
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunțat marţi că firma rusă pentru energie nucleară, Rosatom, va începe în curând construcţia a două reactoare la centrala nucleară Paks din Ungaria. „Rosatom va începe, în viitorul apropiat, lucrările de construcţie a două...
19 septembrie, 2018
Aleksei Navalnîi, principalul opozant rus faţă de regimul lui Vladimir Putin, a fost arestat din motive necunoscute sâmbătă, în faţa locuinţei sale din Moscova, a anunţat pe Twitter purtătoarea lui de cuvânt, Kira Yarmysh, citată de Reuters. „Navalnîi a...
25 august, 2018
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a cerut consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, să îl invite la Washington pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders. Invitația a...
20 iulie, 2018
Puncte cheie: Cu alte cuvinte, întrebarea din titlu ar putea suna așa: care este perspectiva externă de care ne temem cel mai mult – România, fără garanții reale de securitate sau România, de facto în afara Uniunii Europene?...
19 iulie, 2018
Aproape două treimi dintre germani consideră că preşedintele american Donald Trump reprezintă o ameninţare mai mare la adresa păcii mondiale decât  Vladimir Putin, potrivit unui sondaj realizat de YouGov. Majoritatea celor 2.052 de participanţi la sondajul realizat pentru dpa cred...
15 iulie, 2018
Ministrul german de Externe, Heiko Maas, îl avertizează pe Donald Trump, înaintea întâlnirii pe care acesta o va avea luni cu Vladimir Putin, să nu negocieze în mod unilateral cu Rusia, întrucât riscă pierderea aliaţilor din Europa. „Dialogul...
15 iulie, 2018
Petro Poroşenko i-a cerut joi lui Vladimir Putin eliberarea deţinuţilor politici ucrainieni aflați în închisorile ruseşti şi în teritoriile ocupate. Solicitarea a fost făcută în timpul unei discuții telefonice purtate de cei doi șefi de stat pe marginea implementării...
21 iunie, 2018
Cancelarul Sebastian Kurz i-a promis președintelui Vladimir Putin că Austria va face eforturi pentru a îmbunătăți relația Rusiei cu UE. Declarația a fost făcută marți, în cadrul primei vizite efectuate de președintele rus în Occident, în ultimul an...
6 iunie, 2018

Vladimir Putin, vizită-surpriză la Damasc

Vladimir Putin s-a întâlnit marţi cu omologul său sirian, Bashar al-Assad, în prima vizită pe care președintele rus o face la Damasc după izbucnirea războiului

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost reţinut

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut joi după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei împotriva corupţiei condusă de acesta,

Vladimir Putin, vizită-surpriză la Damasc

Vladimir Putin s-a întâlnit marţi cu omologul său sirian, Bashar al-Assad, în prima vizită pe care președintele rus o face la Damasc după izbucnirea războiului

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost reţinut

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut joi după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei împotriva corupţiei condusă de acesta,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: