Vladimir Putin s-a întâlnit marţi cu omologul său sirian, Bashar al-Assad, în prima vizită pe care președintele rus o face la Damasc după izbucnirea războiului civil, în 2011.
Intervenția militară a Rusiei în sprijinul Damascului a reprezentat un moment de cotitură în favoarea regimului lui Assad, ajutând forțele guvernamentale să preia cotrolul asupra majorității zonelor din Siria cucerite anterior de rebeli sau de Stat Islamic.
„Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit la Damasc pentru o vizită în cursul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Assad” într-un centru de comandă al forţelor ruse din Damasc, a anunţat un comunicat al preşedinţiei siriene.
Celor doi șefi de stat le-au fost prezentate rapoarte despre situația din diferite zone din Siria, scrie France 24.
Vladimir Putin a remarcat progresele „imense” realizate de Siria, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de presa internațională.
„În cursul convorbirii sale cu Assad, Putin a semnalat că în prezent se poate constata cu certitudine că o cale imensă a fost parcursă spre restaurarea statului sirian şi a integrităţii sale teritoriale”, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.
„Vladimir Putin a subliniat de asemenea că se vede cu ochiul liber că viaţa paşnică revine pe străzile Damascului”, a continuat Peskov.
Liderul de la Kremlin a mai vizitat Siria, în 2017, dar atunci a fost în baza militară rusă Hmeimim, din Latakia.
Vizita, în contextul uciderii de către americani a generalului Soleiman, care a jucat un rol important inclusiv în Siria
Vizita are loc în contextul deteriorării dramatice a relațiilor dintre SUA și Iran, după uciderea la ordinului lui Donald Trump a generalului iranian Qassem Soleiman.
În calitate de șef al forței de elită Quds, un amestec între CIA și forțele speciale, generalul Soleimani a fost arhitectul strategiei Teheranului în Orientul Mijlociu și al operațiunilor clandestine derulate de Iran în străinătate, precum și una dintre figurile cheie ale războiului civil din Siria.
Rusia și Iranul sunt cele două mari state care au susținut politic și militar regimul lui Bashar al-Assad.
Moscova şi-a lansat primele atacuri aeriene în Siria în septembrie 2015, în cea mai mare intervenţie militară a sa din Orientul Mijlociu din ultimele decenii, ajutându-l pe președintele Assad să-i înfrângă pe rebelii care contestă regimul de la Damasc.
Iranul este, împreună cu Turcia (care sprijină rebelii) şi Moscova (un alt aliat al regimului de la Damasc), stat – garant în procesul de negocieri privind Siria lansat în 2017, la Astana.