UniCredit Ţiriac Bank, profit net de 72,1 milioane lei în primul trimestru
Profitul net consolidat după interesul minoritar al UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 18% în primul trimestru din 2014 comparativ cu

Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 4,82 mld. lei (1,091 mld.euro), cu 22% peste cel din 2012, în condițiile în care vânzările
CEC Bank a încheiat anul trecut cu un profit brut de circa 65 de milioane lei, aproape dublu faţă de rezultatul din 2012, au declarat
La sfârşitul anului trecut, în industrie existau aproape 51.000 de societăţi active, cu un număr mediu de 27 de salariaţi şi o pondere de 36,3%
Cifra de afaceri pe nouă luni a Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat o creștere de 19%față de aceeași perioadă a anului trecut ajungând la 1,425 miliarde
Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Dan Șova, a avertizat, joi, că statul român se va afla într-o poziție foarte dificilă, dacă
Înainte de-a scrie despre această nouă aventură a proiectului Roșia Montană, și de-a atrage atenția asupra unor chestiuni către susținătorii afacerii, e important să spun
Banca Comercială Română, principala bancă comercială de pe piața românească, a trecut la un profit net de 556,7 milioane de lei (126,8 milioane euro), în
Impozitul pe profit colectat de fisc în luna mai a acestui an a scăzut cu 26,2% (indice nominal) față de aceeași lună a anului 2012,
CEC Bank şi-a majorat capitalul social cu 32,5 milioane lei, la 1,124 miliarde lei, prin capitalizarea profitului obţinut anul trecut, a anunţat banca. „Majorarea capitalului
CEC Bank și-a majorat capitalul social cu 32,5 milioane de lei, la 1,124 miliarde, anunță banca într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, majorarea vine din
Consiliul Investitorilor Străini face un nou set de recomandări Guvernului pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, printre care revenirea TVA de la 24% la 19%, scăderea
PNL se opune categoric intenției premierului social-democrat Victor Ponta de a introduce o taxă de solidaritate de 10% asupra salariilor bugetarilor de peste 1.000 de
Acţiunilor riscante ale administratorului judiciar li se adaugă noi încercări anti-reformiste din afara companiei, contrare intereselor consumatorului şi angajamentelor ţării.
CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu pierderi de 211 milioane lei, de 2,2 ori mai mari faţă de rezultatul negativ bugetat pentru
Petrom a avut anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%,
Măsura Guvernului de a introduce obligativitatea microîntreprinderilor de a plăti impozitul de 3% indiferent dacă sunt pe profit sau în pierdere va obliga până la
Gigantul GDF Suez face importuri de gaze în România din Ungaria prin subsidiarele sale din aceste ţări, la preţuri mai mari chiar și decât cele
România se situează pe locul 16 din 26 de economii de pe continentul european la nivelul fiscalității, cu un indice relativ de 119,5%, potrivit unui
Contribuţia Petrom la profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) al OMV a crescut cu 7% în prima jumătate a anului, la 616 milioane euro,