joi

19 mai, 2022

Petrom: Profit record de 1,091 miliarde de euro în 2013, deși vânzările au scăzut

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

19 februarie, 2014

Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 4,82 mld. lei (1,091 mld.euro), cu 22% peste cel din 2012, în condițiile în care vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 mld.lei (5,47 mld.euro), în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţitei şi produse petroliere, deşi vânzările de energie electrică au crescut, potrivit MEDIAFAX.

În anul 2012, grupul a consemnat vânzări record, de 26,258 miliarde lei şi un profit net de 3,946 miliarde lei.

Vânzările consolidate au scăzut cu 8% anul trecut comparativ cu 2012, la 24,185 miliarde lei, în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţiţei şi produse petroliere, care au contrabalansat vânzările crescute de energie electrică. Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing (R&M) au reprezentat 79% din totalul vânzărilor consolidate, cele din Gaze şi Energie (G&E) au reprezentat 16%, iar cele din Explorare şi Producţie (E&P) au fost aproximativ 5%, se arată în raportul financiar publicat miercuri de grupul Petrom.


„În 2013, România a înregistrat o creştere economică mai mare decât anticipat, însă consumul a rămas scăzut, iar povara fiscală a continuat să crească. În pofida cererii scăzute din sectorul de gaze şi electricitate, a contracţiei marjelor de rafinare şi preţurilor la electricitate, Petrom a înregistrat o performanţă financiară solidă, datorită iniţiativelor de excelenţă operaţională şi de control strict al costurilor, precum şi datorită mediului favorabil al preţului la ţiţei. În activitatea operatională, am crescut cu succes producţia de hidrocarburi din România, compensând declinul natural, şi ne-am angajat în parteneriate ce vizează deblocarea potenţialului onshore. În Marea Neagră, am continuat activităţile de explorare prin finalizarea achiziţiei de seismică 3D şi am făcut pregătirile pentru reluarea campaniei de explorare la jumătatea anului 2014”, a declarat, în raport, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Managerul a menţionat că din momentul privatizării, Petrom a asigurat dezvoltarea companiei şi viitorul producţiei de hidrocarburi, prin reinvestirea a aproximativ 85% din profiturile operaţionale, respectiv 10 miliarde euro cumulat.

„Continuarea acestei poveşti de succes necesită un cadru favorabil investiţiilor şi fundamente solide de piaţă, pentru deblocarea pe deplin a potenţialului nostru de creştere”, a mai spus şeful Petrom.


Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: