Înainte de-a scrie despre această nouă aventură a proiectului Roșia Montană, și de-a atrage atenția asupra unor chestiuni către susținătorii afacerii, e important să spun câteva vorbe către cele cel puțin 4 tipuri de contestatari ai ei.
- Către unele (cele mai vocale) ONG-uri : din ceața deasă a anilor 90 și până la ”transparența” de acum, proiectul scoaterii aurului de la Roșia Montană nu a adus profit decât organizațiilor non-profit și presei (dar numai în cazul publicațiilor care au ieșit în anii ăștia pe profit).
- Către contestatarii neînregimentați, care protestează din considerente ecologiste : Într-o țară în votantul majoritar își aruncă gunoaiele pe geam, în care aluneci în flegmele de pe stradă și în care numărul de mașini cu cilindree mare pe cap de șofer depășește media din eurozonă, ecologismul nu are masă critică. Așa numita ”voce a străzii” nu e reprezentativă, oricât de lucidă ar putea părea – mai ales atunci când decide asupra unui interes local.
De altfel guvernul nu de protestele ecologiste se teme, ci de faptul că protestul contra minciunii cu Roșia Montană va aduna și protestatarii contra celorlalte minciuni. - Către cei care se îngrijesc de patrimoniul cultural periclitat de viitoarea exploatare cu cianuri : Patrimoniul cultural și istoric al României se prăbușește, de la Nistru pân la Tisa, la propriu, sub briza dulce a primăverilor și sub sfintele ploi de vară, din tot felul de lipsuri: lipsa banilor, lipsa grijii, lipsa funciară a respectului efectiv pentru trecut și lipsa de viziune și profesionalism din Ministerul Culturii. Într-o țară în care primarul Capitalei (capitală europeană) demolează cu de la sine putere clădiri istorice și nu este arestat, ba chiar își înviorează viitorul politic, grija pentru patrimoniul cultural e afacerea unor idealiști care s-au plimbat prea mult prin lumea civilizată și se uită prea mult la televizor la Culture.
- Pentru cei care protestează împotriva Roșiei Montane, deși nu știu cum stă treaba cu Roșia Montană, așa cum în iarna lui 2012 nu știau cine e Raed Arafat : Da, aveți dreptate, guvernul calcă în picioare mizele prin care a capitalizat politic ani în șir pentru alegerile de anul trecut. Da, nu doar că minte, ci are și aerul că avem obligația cetățenească să îl credem.
Și, da, așa o să facă până la sfârșit – pentru că până acum nu a dat nicio probă de seriozitate.
Și acum, despre afacerea Roșia Montană :
Înainte de-a vorbi despre fezabilitatea acestui proiect, despre cum ar fi putut el să se nască și despre malformațiile sale genetice care-l trimit în Parlament la chiuretaj, să facem o observație: Afacerea Roșia Montană : Într-un stat de drept, ca România – adică cu o economie capitalistă și cu interese publice aflate deasupra oricărui dubiu atunci când acționar este statul – ”afacere” (ca business) înseamnă:
*,Reguli valabile pentru toți partenerii statului, atunci când statul incapabil hotărăște să facă o asociere pe resursele strategice, mai ales atunci când nu are de-a face cu un investitor strategic
*, Transparență a contractelor de orice fel
*, garanția respectării legilor fără ”negocieri” și tot felul de ”adiționale” la contract pe parcursul derulării acestuia
*, profit neîndoielnic și avantaj reciproc stat-privat + miză financiară suficient de determinantă pentru ”deranjul” produs
*, Locuri de muncă necesare să revigoreze un perimetru geografic și să rezolve și dimensiunea socială a zonei – cu tot ce presupune asta: contribuții la bugete, consum, eradicarea sărăciei etc.
Prin prisma celor de mai sus, România are nevoie de proiectul Roșia Montană în aceeași măsură în care avea nevoie de autostrăzile făcute de Bechtel. Dar, ca și înțelegerea cu Bechtel, această afacere, Nu e făcută pentru o țară ca România.
De ce? Din cauza malformațior genetice care au marcat (prea)îndelunga sa gestație:
1. Este, a fost de la bun început și va fi un proiect cu puternică componentă politică – cu tot ce presupune aceasta, ca în cazul Bechtel.
Toate guvernele din 1992 încoace au pus câte o cărămidă la proiectul Roșia Montană, și toate, după ce partidele care-l sprijineau au trecut în opoziție, l-au blamat și l-au contestat.
Faptul că din anul 2000 Gabriel Resources (acționarul principal de la Roșia Montană Gold Corporation – RMGC) a fost listat la Bursa din Toronto pe baza garanțiilor politice că afacerea va ieși nu a făcut altceva decât să treacă ”dosarul politic” al Roșiei Montane la un alt nivel de ”capitalism politic”.
Traian Băsescu l-a ”citit” mai bine decât Adrian Năstase (nu că Adrian Năstase nu l-ar fi citit, dar negocierile, îndeosebi cele ”interne” au fost mai anevoioase decât s-a crezut), Emil Boc a făcut o Ordonanță (ignorată de toată lumea, dar de care cursdeguvernare.ro a scris AICI) dar apoi a blocat-o în drumul spre Monitorul Oficial, și până și UDMR a încercat să stoarcă ceva din povestea asta, refuzând, prin ministrul său, avizul de Mediu.
Prin pași mari și nepotriviți Roșia Montană a nimerit, la această oră, între două vagoane : afacerea în sine cu tot ce presupune ea și prezidențialele de anul viitor.
Cifrele invocate pro sau contra Roșia Montană (profit, locuri de muncă, dezvoltare regională etc) nu au, de fapt, nicio relevanță pentru cei care le invocă : relevanță are doar capitalul politic care se câștigă (în cazul ultimelor poziții ale lui Crin Antonescu) sau nu trebuie să se piardă (în cazul lui Victor Ponta).
Acesta este tabloul general, dar amănuntele merită a fi consemnate, pentru a vedea cât mult pot coborî niște oameni atunci când interesele politice îi dezumanizează:
*, Cum să ceri, ca prim-ministru, de la aliatul tău sprijin pentru Roșia Montană, după ce chiar tu, după ce ai semnat proiectul și l-ai trimis în Parlament, ai ieșit la numai 20 de minute ca să declari că nu-l vei vota ca deputat?
*, Cum să ieși tu, ca premier- adică apărător al intereselor statului și susținător al punctului tău de vedere ca decident, și să lași de înțeles că ”partea cealaltă” are șanse să obțină despăgubiri?
*, Despre poziția Dlui. Crin Antonescu – duplicitară, mai întâi, apoi presantă față de aliatul PSD alternând cu atacurile la Sorin Oprescu, doar atât : președintele Senatului/copreședintele coaliției de guvernare are o atât de nerușinat de mare dorință de-a ajunge președintele țării, încât toate acțiunile lui sunt subordonate interesului propriu chiar și atunci când sunt împotriva interesului public.
Componenta politică este exacerbată și de interesle subsidiare – nevăzute public, dar care se simt în fundal: interese de afaceri din Germania, Austria, Ungaria, SUA etc susțin sau fac tot posibilul să submineze, pe considerente care nu au legătură cu (in)eficiența locală, acest proiect. Desigur, ca argumente sunt invocate principii, ca în cazul unor începători zăbăuci și timorați.
Așa că, Proiectul Roșia Montană are o componentă politică prea mare pentru a fi o Afacere (ca business).
2. Afacerea Roșia Montană are în ea prea mult ”stat” :
Nu mă refer la procentele statului (dă, Doamne să fie cât mai multe), ci la maniera de gestiune a părților statului, potrivit reacțiilor de până acum ale decidenților. Căci experiența ultimilor 23 de ani ne arată că va fi o afacere din care statul va consimți să piardă în interesul sprijinitorilor și partenerilor săi. Ca în afacerea Bechtel, sau ca în cazul retehnologizării Porților de Fier, din care s-au născut băieții deștepti de la Hidroelectrica.
Cât i-a ieșit, până acum, ”presei” de aici? Câteva milioane (la rate card). Dar decidenților?
La presă se poate număra. Dar la decident de ce nu?
La decident nu se poate număra nimic pentru că acest soi de asociere dintre stat și privat presupune trecerea la secret a unor prevederi care se referă la interesul public.
Așa a fost la contractul cu Bechtel, așa a fost la contractul de retehnologizare (800 de milioane de dolari) de la Porțile de Fier, care a născut contractele cu statul (la fel de secrete) ale băieților deștepți din energie.
Or, acolo unde e secret, e și buluceală mare de decidenți și interese.
În plus, și secretele astea sunt de două feluri :
Mai întâi, sunt secretele care apar deja în acorduri, înțelegeri, asociere și licențe. Pe astea se poate să le aflăm zilele acestea.
E greu să aflăm, însă, celălalt tip de secrete: planurile reale pentru Roșia Montană pe viitor, pentru care actualele acorduri și înțelegeri lasă încă de pe acum portițe de ieșire și, mai ales, loc de negociere cu viitoarele guverne. Cei care socotesc că e prea multă paranoia în această afirmație ar trebui să se uite la cazul Bechtel și la retehnologizarea (800 de milioane de dolari la valoarea de la începutul anilor 2000) Porților de Fier: eu, unul, nu văd vreo evoluție a guvernantului român de la cele două contracte încoace.
Două observații, încă, de făcut aici:
Vorbim de o afacere de 5 miliarde de euro întinsă pe toată perioada exploatării, pe care politicienii români o rostogolesc de fix 20 de ani și pe care au folosit-o în toate felurile posibile. Să încercăm să ne închipuim că aceeași energie politică ar fi fost folosită pentru absorbția, în întregime, a fondurilor europene, unde la această oră figurăm că am ratat cam 15 miliarde de euro în 7 ani: cu care s-ar fi putut face, ca și la Roșia Montană: coeziune regională, locuri de muncă, profit și taxe pentru stat etc.
Ei, dar cu banii europeni nu te poți juca precum o poți face cu o afacere ca Roșia Montană.
A doua observație: Afacerea Roșia Montană n-a putut ieși pentru că într-o țară ca România reprezentanții statului nu sunt în stare să apere interesele statului în relația cu partenerii privați. Analiștii financiari și marile case de avocatură au numit asta ”lipsă de expertiză în a gestiona parteneriatul public-privat” (de aia și merge greu să avem o lege fezabilă pe parteneriatul public-privat). Așa spun analiștii. Tradus pe românește și direct, problema sună cam așa: riscul ca reprezentantul statului să câștige mai mult decât statul din parteneriat cu privatul e atât de mare, încât mai așteptăm o generație până să ne apucăm de așa ceva.
3. Afacerea Roșia Montană e un proiect sensibil, în care autoritățile centrale și locale vor avea mereu de negociat ceva în gestiunea de-a lungul unor ani atât de mulți.
Doar un exemplu: Problemele (MARI) de mediu – în condițiile în care se lucrează cu cianuri.
Odată pornită exploatarea, tentația investitorului de-a-și diminua costurile de mediu și a a nu-i păsa ce lasă în urmă e atât de mare, încât el devine dependent în scăderea acestor costuri de îngăduința administrației.
Asta presupune un stat, o administrație și niște autorități locale ”setate” pe interesul public – adică exact invers de cum sunt alese și puse în dregătorii autoritățile române de orice fel.
Două cazuri:
În timpul guvernării Năstase, când la Porțile de Fier au cedat niște lagăre de atâta retehnologizare (800 de milioane de dolari la valoarea de atunci), într-o noapte s-au vărsat în Dunăre 3 tone de ulei. ”Mediul” a intervenit, iar ”investitorul” ar fi trebuit să plătească. Însă deranjul a durat doar câteva zile : o lună mai târziu dispăruseră nu doar procesele verbale, ci și, de la Biblioteca locală, arhiva ziarului local care scrisese despre incident.
Încerc să-mi închipui ce tare va fi Garda de Mediu din Alba după începerea exploatării de la Roșia Montană. Și cât de ”răi” ar putea fi slujbașii de acolo cu rigoarea administrării unei chestiuni atât de sensibile cum e un iaz de decantare cu cianuri..
Al doilea: Nimeni nu a socotit pierderile care au decurs din conservarea defectuoasă a șantierelor austrăzii făcute de Bechtel, cât timp lucrările au stagnat. Niște autorități atente cu gestiunea lucrării ar fi avut o socoteală foarte precisă a acestor pierderi și le-ar fi revendicat.
***
Proiectul Roșia Montană ar merita să iasă, cu 2 condiții : Să devină Afacerea (ca business) Roșia Montană, din care statul să nu piardă (acum sau pe parcurs) nimic din ce s-a negociat. Și: gestiunea problemelor de mediu să poată fi garantată de administrație (adică tot de stat) la reglajul cel mai fin.
Dar e un proiect mult prea sensibil pentru o țară ca România.
Totul de la un capăt la altul al proiectului pute (și nu a cianură), lipsa bunei credințe și a transparenței îi pune pe gânduri chiar și pe unii susținători, și în timp ce în România se aruncă argumente de-a parte și de alta a baricadei, ”afacerea” totusi funcționează, dar în alt sens :
la Bursa din Toronto valoarea acțiunilor Gabriel Resources scade – niște tipi își mușcă mâinile, iar alții (tare aș vrea să văd o listă de nume, chiar dacă nu mi-ar spune nimic) probabil că jubilează.
Da, mai e până la Afacere. Aia transparentă, făcută numai de dragul profitului și al locurilor de muncă, și supravegheată și gestionată de un stat responsabil cu respectarea oricărei legislații – de la legile și normele de Mediu până la hotărârile Consiliului comunal de la Roșia Montană.
O astfel de afacere ca Afacere s-ar fi pus la cale foarte simplu, și cu acoperire legală și autoritate guvernamentală simplă și, mai ales firească : premierul și miniștrii Economiei, Finanțelor și Mediului de-o parte a mesei, și reprezentanții Gabriel Resources de cealaltă parte : un contract comercial – prin care proiectul Roșia Montană (al lor) să devină Afacerea Roșia Montană (a României).
Ei, de ce n-ați făcut-o?
PS : Printre glumițe politice și fandări stilistice, președintele Traian Băsescu – un mai vechi (ba chiar foarte vechi) susținător al proiectului Roșia Montană, i-a reproșat premierului Ponta că nu a avut curajul să-și asume răspunderea și să aprobe exploatarea, și l-a aruncat în Parlament : practic, mai e nevoie doar de avizul de la Mediu, al Dnei. Rovana Plumb.
De fapt, bătrânul (ochi de sticlă, cârlig la mâna dreaptă și piciorul stâng de lemn) marinar știa bine că primul ministru a scăpat Roșia Montană – faza de anul acesta – în prezidențialele de anul viitor.
***
Cristian Grosu este redactor-șef al cursdeguvernare.ro
16 răspunsuri
Domnilor de la „Curs de guvernare”, m-ati dezamagit profund prin publicarea acestui articol. Imi dovediti ca si dvs. va inregimentati cu banditii acestei tari. Rusine sa va fie!
@ Ioana Haitchi,
eu de mult timp il banuiesc pe dl Grosu (si Curs de Guvernare) ca fiind vinduti capitalistilor straini 😛
Iar tu cred ca te incadrezi perfect „Într-o țară în care votantul majoritar își aruncă gunoaiele pe geam, în care aluneci în flegmele de pe stradă” si in ultimul timp si cele de pe net.
Ce nu e in regula in ce a scris autorul?
Ce te-a deranjat?
– „presedintele Senatului/copreședintele coaliției de guvernare are o atât de nerușinat de mare dorință de-a ajunge președintele țării”
sau
– „De fapt, bătrânul (ochi de sticlă, cârlig la mâna dreaptă și piciorul stâng de lemn) marinar știa bine că primul ministru a scăpat Roșia Montană în prezidențialele de anul viitor.”
Ioana (…),
ref la articol cred ca ar merita completat cu o analiza in ceea ce priveste reducerea riscului ecologic si al celui financiar aferent pentru stat (un fel de instrument de asigurare) pentru cazul in care s-ar produce urmari ecologice mult timp dupa ce compania miniera, oricare ar fi aceea, va fi incheiat proiectul; ex: cont sau depozit de aur escrow
(Comentariu moderat de redactie)
Un mic comentariu: nu ma asteptam de la Dl. Grosu sa continue sa foloseasca „statul” in loc de „guvernul”. In fond, cel care administreaza afacerea nu e statul ci guvernul. Statul ie totzi, guvernul ie numa citiva. Zicind statul stergi de fapt orice responsabilitate. Ma uimeste ca trucul eftin al lui Tcheashka inca mai merge. Atunci da, guvernul era statul si era noi toti care il urmam pe ilustru conducatore.
In Gabriel resources compensated officers e si un domn Dragos Tanase care are Total Annual Compensation: C$287.4K
o suma frumusica pt o companie care tomnai a perdut un milion jumate de dolari.
In loc sa ma „analizati” pe mine, voi expertii, mai bine v-ati duce la Rosia Montana sa vedeti ce bataie de joc face Gold Corporation cu oamenii aceia, ce „investitii” minunate.
Mai mult, zona a fost ocupata de securisti.In centrul localitatii e un turn de control. Nu intra si nu iese nimeni fara sa se stie. Acesta-i motivul pentru care oamenii „protesteaza pentru proiect”. Din Bucuresti e mai greu de vazut, dar cine a scris articolul, stiu ca stie cum stau lucrurile.
Si inca ceva: aurul acela e in primul rand al motilor, apoi al ardelenilor si abia apoi al tarii. Nu trebuie sa fii expert ca sa intelegi ca o redeventza de toata rusinea, aduce pierderi imense. De fluctuatiile aurului pe piatza internationala nu mai vorbim. Apoi vin si motivele ecologice. Cum s-ar spune, nici un avantaj. Mai mult, in pierdere totala.
Ma tot intreb, de ce-ar fi Bucurestiul pro,daca nu pentru un comision gras de cateva miliarde?
Eu am explicat, altii au dat cu flegme. Tipic sudist. Nici n-am pretentzii la altceva din partea voastra.
Din start porniti de la premise total gresite:
1. in afacerea asta s-au ”investit” pana acum peste 400 de milioane de dolari (declaratiile companiei) ; unde sunt banii astia? ca doar nu in cele cateva case renovate (si alte 150 demolate), in terenul sintetic din Rosia Montana si in namolul scos din niste galerii romane… nu, au facut multi altii profit
2. e o tampenie totala sa le reprosezi celor care chiar lupta sa mai schimbe ceva in comportamentul civic, in protectia mediului si patrimoniului ca sunt distrugeri de mediu, de patrimoniu sau comportamentul deplorabil al altora
3. intamplarea face ca cei care sunt in aceste zile in strada sa fie printre cele mai informate (si educate) persoane din Romania, atat la modul general, cat si in mod specific, pe cazul Rosia Montana (iar daca ati face o verificare pe internet ati avea o surpriza legata de impactul articolelor despre cazul RM (si nu a celor publicitare) – consultati vreun prieten IT-ist si o sa aflati cate milioane de accesari au, cumulat, aceste articole
4. nu mai continui, pt. ca din ce scrieti, rezulta ca aveti informatii despre cazul RM dor tangential (spre deosebire de cei care se afla in strada) ; n-ar avea sens…
1. mă refer în special la profitul pe care îl câștigă statul, românia, acționarii proiectului etc. problema mea e cu ce se alege statul în baza deciziei reprezentanților statului în această chestiune.
2. nu reproșez nimănui nimic în ce priveste civismul (dimpotrivă, cred că la noi mișcăruile civice de orice fel sunt mult sub angajamentul specific țărilor europene – dar asta e un subiect separat).
problema pe care o ridic e alta: de la nord la sud și de la est la vest situația patrimoniului (la cultură) și cea a problemelor de mediu este ca la roșia montană. și (cu puține excepții – v. cazul piata matache), uite că nu zice nimeni nimic.
eu am făcut o constatare, nimic mai mult, în privința ”masei critice” cu care ecologismul ar putea pune o presiune reală pe guvern. (presiunea există, dar ea vine din altă parte – nu are legătură cu civismul sau ecologismul, ci cu socotelile politice ale actualilor decidenți)
3. n-am niciun dubiu referitor la activismul (pozitiv și sănător) în ce priveste proteste impotriva proiectului rosia montană.
dar aș vrea să-l văd la fel de vivace și pe alte proiecte – ba chiar pe situația generală: o listă cu , să zicem, 50 de probleme de acest gen, dosare punctuale, și protestele aferente. (am bănuiala că nu o să văd așa ceva).
4. textul vorbește despre cu totul altceva – nu e o vivisecție în proiectul rosia montană – ci o biată analiză de urină, dar care spune ce trebuie despre problema genetică a proiectului.
vă mulțumesc pentru comentariu.
Stimati specialisti si cititori interesati,
Pentru orice proiect de investitii se elaboreaza o documentatie tehnico-economica in care studiul de mediu este esential.
Toate aprecierile asupra acestui proiect ar trebui sa fie fundamentate pe prevederile din aceasta documentatie. Puneti-o la dispozitia celor interesati (inserata pe un site al ME eventual) si atunci nu ne mai putem contrazice in argumentatie.
In cazul proiectului de fata, in documentatie trebuie detaliat studiul de mediu, problema fiind specifica proiectului în condițiile în care se lucrează cu cianuri. In legislatia europeana, cat si in cea romaneasca, cu privire la acceptarea proiectelor de investitii problematica mediului este o restrictive care hotaraste acceptarea acestuia sau nu. Abia dupa indeplinirea acestei restrictii se trece la analiza tehnica si economico-financiara a obiectivului de investitii. Nu vreau sa intru in detalii de specialitate, dar amintesc ca aceasta analiza se face corespunzator cerintelor metodei ,,cost – beneficiu”, consacrata pe plan European. In urma acestei analize trebuie sa se demonstreze ca Proiectul Roșia Montană este cu adrevarat o,, afacerea (ca business)”, din care statul va avea de castigat, ca proiectul va atinge o rata de rentabilitate care il face efectiv profitabil.
Din pacate discutiile purtate pana acum sunt in afara acestei faze, si deci inutile. Decizia de acceptare sau nu trebuie luata dupa rezolvarea problemei de mediu. Or, dupa cum se stie, in Europa tehnica de exploatare a aurului pe baza de ceanuri, nu este agreata. Ca urmare, in decizia de respingere a proiectului, Parlamentul a respectat legislatia europeana in domeniu. De aceea nu inteleg pe ce baza legala compania canadiana ar putea cere despagubiri din partea Romaniei?!. Cum ar putea sa accepte guvernul nostru o asemenea rezolutie si ce forum international ar putea sa o dea?! De ce am crede ca decizia noastra de respingere a proiectului in cauza ar putea sa influenteze negative investitorii straini?
Cred ca, dimpotriva, aceasta decizie ar fi un semnal pentru orice investitor ca in Romania se respecta legislatia
Barrick Gold, cel mai mare producator de aur la nivel mondial, are costuri de productie de 1270 $/uncie si acum pretul aurului este de 1340 $/uncie. Cine poate sa creada ca RMGC o sa gaseasca banii 1,4 mld dolari ca sa porneasca exploatare pentru o marja de profit de 6%? Daca mai scade pretul catre 1000 $/uncie banii de investitie sunt pierduti. Ceea ce cred eu este ca ei incearca sa ia banii de despagubiri de la statul roman cu sprijinul lui Ponta. Detaliile planului au fost probabil discutate in concediul de la Miami al lui Victoras.
Excelenta observatie. Da, despre asta-i vorba.
Dle Cristian, din păcate sunt șubrede unele din observațiile dvs. Da, patrimoniul cultural e vraiște în toată țara. Da, poluarea și defrișarea e la ea acasă în multe alte zone. Da, multă lume nu are grijă de curățenia din spațiu public (și nici chiar din cel privat).
Bun, și atunci ce să facem? Să nu mai atacăm problemele acestea, în contextul RM, doar pentru că mai există multe alte cazuri, unele poate mai grave?
Nu cumva ar trebui luat taurul de coarne, nu ar trebui să existe un moment zero (care ar fi aceste proteste)? Sincer, din ce expuneți aici, nu diferă cu nimic atitudinea dvs cu ce a ghiolbanilor care aruncă resturile pe jos, pe motiv că „oricum e mizerie, și alții au aruncat înainte”.
Am si eu o nedumerire : cum de Gabriel Resources a obtinut autorizatia de mediu, avizul european de mediu, iar mai apoi licenta de exploatare, intr-o tara ca Finlanda ?
e simplu. se numeste politica dublelor standarde. acceeasi companie poate aplica standarde inalte in tarile civilizatie, unde autoritatile si publicul supravegheaza indeaproape proiectele si apara intersele de mediu, si in schimb sa faca un dezastru in tarile corupte, renuntzand la orice masuri de prevedre. vezi foarte clar politica Shell in Nigeria vs. exploatarile din marea nordului, s-a scris imens pe tema asta. ei bine, cu un stat atat de slab si cu autoritati atat de usor coruptibile, noi ne apropiem mai mult de nigeria decat de finlanda si ne putem astepta la o exploatare pe masura. de aceea, e bine sa exploatam aurul si alte resurse strategice abia dupa ce ne vom fi intarit institutiile.
Da, foarte tare!
AUtorul articolului a uitat motivul cel mai important al protestelor: de ce să ne fure aurul nişte împuţiţi de capitalişti străini? Resuresele sunt ale ţării, deci singurul care ar avea dreptul să le scoată ar fi statul român. Nu poate acum? Aşa cum a stat aurul ăla milioane de ani, mai poate sta cîţiva acolo.