sâmbătă

20 iulie, 2024

newsmain

Premierul Victor Ponta a trimis miercuri Corpul de Control al Guvernului să verifice la Ministerul Finanțelor și la Secretariatul General al Guvernului dacă a fost modificată eronat ordonanța de urgență priuvind impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii acordate...
12 iunie, 2013
Populația care a ajuns în situații disperate solicită credite, în această perioadă, motiv pentru care creditarea persoanelor fizice prezintă riscuri înalte, a declarat, miercuri, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea. ”În acest moment creditarea persoanelor...
12 iunie, 2013
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că șeful statului, Traian Băsescu, și-a păstrat importante pârghii ale puterii, în timp ce în cadrul USL au existat divergențe. ”Este evident că Traian Băsescu, prin diferite mijloace şi împrejurări, a...
11 iunie, 2013
Președintele Traian Băsescu a acuzat marți că USL ”defrișează” atribuțiile prezidențiale, în opinia sa, într-o înțelegere murdară în cadrul Uniunii, prin care Crin Antonescu să fie susținut de PSD pentru funcția de șef al statului, însă puterea să...
11 iunie, 2013
Guvernul a încercat să amâne cu şase luni calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualelor termene de renunțare la prețurile reglementate, a informat, marți, Departamentul pentru Energie...
11 iunie, 2013
Traian Băsescu a ieșit public luni seară și a anunțat că a declanșat, marți după-amiază procedura de organizare a unui referedum, pe chestiunea revizuirii Constituției. ”USL are o atitudine care nu e compatibilă cu statul de drept si...
11 iunie, 2013
Ministerul Fondurilor Europene discută de câteva zile cu Comisia Europeană posibilitatea ca în România să se elimine procedura de achiziție pentru beneficiarii privați, în proiectele pe fonduri europene în care fondurile publice nu depășesc 50% din finanțare. ”Discuțiile...
11 iunie, 2013
România are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimează Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), într-un studiu. Potrivit Mediafax, rezervele dovedite de gaze se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar...
11 iunie, 2013
Dezvăluirile despre programele secrete americane de supraveghere au provocat un scandal imens pe scena politică de la Washington, iar, sub criticile presei și ale organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului, șeful serviciilor secrete din SUA și Casa Albă au...
11 iunie, 2013
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, că în perioada următoare relaţiile dintre Rusia şi România vor fi dinamizate. „Poate pentru mulţi pare neuzual numele expoziţiei, ‘Cu Rusia în suflet’, dar trebuie să vă spun că generaţii...
11 iunie, 2013
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat, marți, că populația maghiară, majoritară în județele Harghita și Cpovasna, va protesta în stradă, dacă prin procesul de regionalizare va fi asimilată cu alte județe, majoritar românești. Într-un interviu la RFI România,...
11 iunie, 2013
Curtea Constituțională din Germania examinează marți și miercuri mecanismul de salvare pentru zona euro, dar și planul anticriză al Băncii Central Europene, pe fondul acuzațiilor că programul de achiziții de obligațiuni al BCE este o schemă ilegală pentru...
11 iunie, 2013
Germania doreşte să fie un partener al României, inclusiv în domeniul economic, pentru economia germană fiind însă foarte important să fie respectate standardele statului de drept şi să fie combătută corupţia, a declarat cancelarul german Angela Merkel, într-o...
10 iunie, 2013
Președintele va fi obligat să nominalizeze pentru funcția de prim-ministru o persoană de la partidul sau alianța electorală care a obținut cele mai multe voturi, iar Guvernul își va putea angaja răspunderea pentru legi doar o singură dată...
10 iunie, 2013
Germania este cel mai supravegheat stat din Europa prin programul american de interceptare a comunicațiilor dezvoltat de Agenția Națională de Securitate din SUA (NSA), arată documentele date publicității de fostul angajat al agenției, Edward Snowden, care s-a refugiat...
10 iunie, 2013
Președintele Traian Băsescu și-a expus luni părerea despre cum decurg cele două mari proiecte în care sunt angrenate în acest an autoritățile guvernamentale: revizuirea Constituției și regionalizarea. Șeful statului a declarat la ceremonia de depunere a jurământyului de...
10 iunie, 2013
Augustin Zegrean a fost reales, luni, în funcția de preşedinte al Curţii Constituţionale a României pentru încă un mandat de trei ani. Zegrean este membru al Curții Constituționale la propunerea președintelui Traian Băsescu. Pentru funcția de preşedinte al...
10 iunie, 2013
Guvernul va elimina subvențiile pentru curentul electric produs de panourile fotovoltaice situate pe terenuri agricole, potrivit unei ordonanțe de urgență publicate vineri în Monitorul Oficial. OUG 335/2013 precizează că energie produsă în centrale fotovoltaice situate, la momentul intrării...
10 iunie, 2013
Parlamentarii care vor migra de la partidele din partea cărora au fost aleși la alt formațiuni politice își vor pierde mandatele, potrivit unor prevederi agreate luni de Uniunea Social Liberală la proiectul de revizuire a Constituției și adoptat...
10 iunie, 2013
Directorul Orange, Stephane Richard (foto), a fost arestat preventiv luni dimineață în cadrul anchetei privind diferendul dintre o bancă publică franceză și omul de afaceri Bernard Tapie, care a primit de la statul francez peste 400 de milioane...
10 iunie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: