joi

28 martie, 2024

newsmain

SUA amenință Uniunea Europeană cu noi tarife vamale, de circa 4 miliarde de dolari pe exporturile europene, la numai trei zile după ce a convenit cu China reluarea negocierilor privind războiul comercial. Astfel, Casa Albă a sporit luni...
2 iulie, 2019
Summit-ul șefilor celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii (G20) s-a încheiat, duminică, la Osaka, cu un armistițiu fragil, care promite dar nu rezolvă. Reuniunea a lăsat speranța că noi negocieri vor aduce progresul major nerealizat acum,...
29 iunie, 2019
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas neschimbată, la 1,2%, în iunie 2019, stabilă față de cea din luna precedentă, potrivit estimării semnal publicate, vineri, de Eurostat Inflația este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale...
29 iunie, 2019
Marea Britanie este foarte îngrijorată de posibilitatea izbucnirii unui conflict accidental între Ian şi SUA, chiar dacă guvernul britanic nu crede că aceste două ţări nu-şi doresc un război, a avertizat luni ministrul de externe britanic Jeremy Hunt....
24 iunie, 2019
Banca centrală a SUA, Federal Reserve (FED), a lăsat dobânzile de referință nemodificate, de teama perspectivei decelerării economiei. Totodată, Banca Centrală Europeană (BCE) a semnalat, prin președintele Mario Draghi, că ar putea apela la noi stimuli pentru economia...
20 iunie, 2019
Durata medie de plată a facturilor între companii a crescut în România cu 17% până la 41 de zile (de la 35 ) în 2018. Media europeană este de 40 de zile potrivit raportului privind comportamentul de plată...
13 iunie, 2019
România se numără printre cele șapte noi state ai căror operatori de piaţă şi sistem vor intra în rețeaua celei mai mari platforme de tranzacţii intrazilnice de electricitate din Europa  – XBID, până la finele acestui an, potrivit...
13 iunie, 2019
Compania rusă de transport feroviar RZD a comandat de la Siemens and Ural Locomotives alte 13 trenuri de mare viteză Velaro printr-un contract de 1,1 miliarde de euro, care include şi mentenanţa pe 30 de ani. Siemens and...
10 iunie, 2019
Grupul de miniştri de finanţe din G20 a convenit duminică asupra unui set de reguli comune pentru a elimina lacunele folosite de gigantii tehnologici globali cum ar fi Facebook pentru reducerea taxele plătite, spune versiunea finală a comunicatului...
9 iunie, 2019
Renault cumpără încă un pachet de acţiuni ale Avtovaz în valoare de peste zece miliarde de ruble (154,2 mil. dolari) de la Rostec, partenerul companiei francize în holdingul care este proprietarul producătorului auto rus. Compania de stat rusă...
9 iunie, 2019
SUA au avertizat Turcia că îi va expulza pe piloții turci care se antrenează pe teritoriul american dacă nu renunță până la sfârşitul lui iulie la achiziţia sistemelor ruseşti de apărare antiaeriană S-400. SUA consideră incompatibile sistemele rusești...
9 iunie, 2019
România a pierdut în fața Estoniei la votul final pentru ocuparea poziției de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, în perioada 2020-2021. Estonia a câştigat, vineri, runda decisivă din Adunarea Generală a ONU cu 132 de...
8 iunie, 2019
Numărul proiectelor de investiţii străine directe (ISD) în România a scăzut de peste 3 ori mai mult decât cele în Europa (13% faţă 4%), în 2018 faţă de anul anterior. Doar puţin peste 1,7%, sau 109 din totalul...
5 iunie, 2019
Economiile Zonei Euro dau semne aparent contradictorii, mai pregnante fiind cele de oboseală date de rata inflației, care a coborât până la 1,2% în mai, și mai mult sub ținta Băncii Centrale Europene (BCE), de 2%. Pe de...
4 iunie, 2019
Peste 200 dintre cele mai mari companii ale lumii au identificat costuri impuse de schimbările climatice de 970 de miliarde de dolari, din materializarea unor riscuri de pagube și costruri de tranziție. Au fost identificate însă și potențiale...
4 iunie, 2019
Premierul Viorica Dăncilă va avea marți, la Bruxelles, o întâlnire cu revedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Ulterior, va avea o întrevedere cu Serghei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni. Programul...
3 iunie, 2019
Senatorii au respins luni cererea DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, la șapte luni de la solicitarea trimisă de procurorii anticorupție, care vor să-l ancheteze pe președintele camerei superioare a Parlamentului pentru o presupusă mită...
3 iunie, 2019
UPDATE: Șeful Poliției Române, Ioan Buda, susține că acțiunea în urma căreia un polițist de 43 de ani din Timiș a fost ucis de către un bărbat urmărit internațional pentru tâlhărie a fost organizată defectuos de către Inspectoratul...
3 iunie, 2019
Pentru obținerea unui grad înalt de convergență cu Zona Euro este nevoie și de convergența instituțională, iar independența băncii centrale are o importanță specială, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), într-un discurs ținut la AmCham CEO...
3 iunie, 2019
Rata de angajare a persoanelor născute în afara Uniunii Europene a fost de 78% în România, anul trecut, a patra cea mai mare din UE, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. Cele mai ridicate rată de angajare din...
29 mai, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: