4 iunie, 2019

Economiile Zonei Euro dau semne aparent contradictorii, mai pregnante fiind cele de oboseală date de rata inflației, care a coborât până la 1,2% în mai, și mai mult sub ținta Băncii Centrale Europene (BCE), de 2%.

Pe de altă parte, rata şomajului a scăzut până la 7,6% în aprilie, cel mai redus nivel din august 2008 încoace, ceea ce ar trebui să însemne o vitalitate a economiei care, însă, scapă statisticii: PIB-ul Zonei Euro a crescut cu doar 1,2% (+0,4% în serie ajustată) în primul trimestru, potrivit datelor Eurostat.

Pe de altă parte, piața petrolului pune evoluțiile din Zona Euro în perspectiva mai îngrijorătoare a intrării ciclului economic global pe panta decelerării.


Prețurile petrolului au scăzut, marți, ca urmare a cererii reduse de energie, până la cel mai scăzut nivel din ianuarie încoace (60,74 USD/baril Brent și 52,9 USD/bbl WTI).

La scăderea cotaţiilor petrolului a contribuit și refuzul Rusiei de a tăia producția, odată cu OPEC, mai înainte de decembrie, potrivit Reuters.

Problemele României

Evoluțiile Zonei Euro sunt esențiale pentru economia României, ale cărei exporturi se concentrează în proporție majoritară în această direcție.

Scăderea cererii de produse și servicii românești dinspre Zona Euro ar agrava și mai mult fragilitatea creșterii economice românești.


România are alt tip de probleme cu inflația, care a înregistrat un nou puseu febril în aprilie (4,11%), sub impulsul stimulării guvernamentale a consumului, respectiv a importurilor chemate să acopere plusul de cerere pe care producția internă nu îl acoperă.

 

Șomajul din România este la cote minime (4%, serie ajustată sezonier), ca urmare a tensiunilor date de migrația forței de muncă, mai degrabă decât a epuizării potențialului de creștere economică.

Problemele BCE

Banca Centrală Europeană (BCE) vrea, ca orice bancă centrală, să păstreze inflația la niveluri reduse, dar cât mai apropiate de nivelul 2% pe termen mediu. Această ţintă ar fi nivelul la care inflația ar exprima o funcționare normală a economiei Zonei Euro și o creștere sănătoasă.

BCE ar fi îndreptățită să revină cu nivelul dobânzilor sale de referință peste zero, care este rata de refinanțare acum, în timp ce rata la depozitele atrase de la bănci este negativă (-0,4%).

Astfel că BCE consideră inflația „inconfortabil de mică”, mai ales că ar trebui să stimuleze economia cu un arsenal mai sărac, după ce a încetat să mai cumpere obligaţiuni în euro de pe piaţă.

„În ciuda cererii interne decente, se pare că firmelor încă le este dificil să transfere costurile în creştere cu forţa de muncă către consumatori. BCE începe să aibă îndoilei că creşterile mai mari de salarii vor creşte inflaţia în mod sustenabil”, spune o notă a Commerzbank, citată de Reuters.

Strategii politicii monetare a BCE se întâlnesc joi, pentru a lua deciziile prin care ar putea stimula în plus economia Zonei Euro.

Statisticile în detaliu

  • Scăderea ratei anuale a inflaţiei în Zona Euro (la 1,2% în mai, de la 1,7% în aprilie) este rezultatul mai ales avansului mai redus al preţurilor la energie (doar 3,8%, după + 5,3% în aprilie), combinat cu creşterea preţurilor la alimente, băuturi şi ţigări (1,6%, faţă de + 1,5% în aprilie), potrivit estimării preliminare a Eurostat.
  • Inflaţia de bază (după scoaterea preţurilor la bunuri volatile, precum energia şi alimentele) a scăzut la 0,8% în mai, de la 1,3% luna precedentă.
  • Rata şomajului în Uniunea Europeană (UE28) a fost de 6,4% în aprilie, stabilă comparativ cu luna precedentă şi cea mai redusă din anul ianuarie 2000 încoace, de când Eurostat publică statisticile lunare. Rata șomajului a scăzut de la 7% în aprilie 2018.
  • În Zona Euro, rata şomajului a ajuns în aprilie la cel mai redus nivel înregistrat în zona euro din august 2008 (7,6% faţă de 7,7% în martie 2019 şi faţă de 8,4% în aprilie 2018.
  • Aproximativ 12,529 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii aprilie, cu 1,394 milioane mai puţine decât în perioada similară din 2018.
  • Cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în Grecia (18,5% în februarie), Spania (13,8%) şi Italia (10,2%).
  • La polul opus, se situează Cehia (2,1%), Germania (3,2%) şi Olanda (3,3%).
  • România este sub media din UE, cu o rată a şomajului de 4 % în aprilie, în uşoară creştere faţă de 3,9% în martie 2019, dar încă în scădere de la 4,4% în aprilie 2018.
  • În aprilie, 3,213 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,308 milioane erau în zona euro.
  • Ţările cu cea mai scăzută rată a şomajului în rândul tinerilor au fost Germania (5,3%) şi Olanda (6,2%).
  • Statele cu cel mai ridicat nivel al şomajului au fost Grecia (38,8% în februarie), Spania (32,7%) şi Italia (31,4%).
  • Comparativ cu aprilie 2018, rata şomajului a scăzut în majoritatea statelor membre ale UE, a rămas stabilă în Luxemburg şi Polonia şi a crescut în Danemarca (de la 5,2% la 5,3%).
  • Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Grecia (de la 20,6% la 18,5% în perioada în februarie 2018 – februarie 2019) şi Estonia (de la 6% la 4,1% în perioada în martie 2018 – martie 2019).

Eurostat va emite o estimare revizuită în data de 18 iunie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: