miercuri

14 august, 2024

newsmain

Masterplanul Investițiilor în Turism, aprobat vineri de Cabinetul Mihai Tudose, conține 29 de proiecte de importanță locală și trei de interes național, toate urmând să fie realizate cu bani de la bugetul central și de la administrațiile locale,...
9 august, 2017
Cele câteva sute de materiale auxiliare folosite în învățământul preuniversitar nu mai sunt valabile începând de miercuri, potrivit unui ordin al ministrului Educației, Liviu Pop. „Începând de astăzi, auxiliarele nu mai sunt valabile. Niciun material auxiliar nu este...
9 august, 2017
Contrar celor susţinute în Nota de fundamentare, implementarea unui nou sistem de plată defalcată a TVA încalcă prevederile comunitare, în primul rând prin neobținerea unei autorizări specifice de la Consiliul European pentru o derogare de la Directiva de...
9 august, 2017
Investitorii străini și-au îmbunătățit percepția asupra pieței de capital din România, sunt mai numeroși și tranzacționează mai mult, atrași de noile listări și de performanețele pieței, potrivit oficialilor băncilor de investiţii, citați de un comunicat al Bursei de...
9 august, 2017
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a analizat marţi, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL), posibilităţile de participare a operatorilor economici afiliaţi organizaţiei la programele majore de înzestrare ale Armatei Române, potrivit unui comunicat al...
9 august, 2017
Exporturile de mărfuri româneşti au avansat în iunie cu doar 2,5%, până la 5,07 miliarde euro, arată datele preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Ritmul de creştere este mult încetinit faţă de cel înregistrat în luna...
9 august, 2017
Ministrul Justiţiei va coordona personal sistemul penitenciar, a anunțat Tudorel Toader, la finalul negocierilor cu angajații din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). El a prezentat, de asemenea, măsurile ce vor fi luate pentru îmbunătățirea sistemului. mandate limitate la...
8 august, 2017
SIVECO România este partener în proiectul de cercetare MASIM – „Sistem aerian multi agent cu staţie de sol portabilă pentru managementul informaţiilor”, coordonat de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov. MASIM oferă o soluție de suport decizional şi coordonare multi-agent în...
8 august, 2017
Plata defalcată a TVA creează o presiune „aproape ucigătoare” asupra mediului de afaceri deja încorsetat de alte obligații declarative/procedurale complexe, în același context al combaterii evaziunii fiscale în materie de TVA”, avertizează Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM). Prezentăm mai jos...
8 august, 2017
Sesiunea extraordinară pentru votarea ordonanțelor de urgență adoptate în ședința de vineri a Guvernului s-a dovedit un fiasco, din cauza numărului mare de absenți. La Senat, ședința plenului a fost suspendată la 10 minute de la deschidere, când...
8 august, 2017
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 1,6% la 1,9%, prognoza privind inflaţia pentru 2017, și de la 3,1% la 3,2% pentru 2018, iar estimarea pentru iunie 2019 urcă la un nivel de 3,5%,...
8 august, 2017
Majoritatea statelor europene au transferat o parte semnificativă a procedurilor administrativ-fiscale în mediul online, realizând controalele fiscale electronic (E-audit) si extrăgând valoare adaugată din datele furnizate de contribuabili – potrivit unui studiu al Deloitte Romania. Excepție fac România,...
8 august, 2017
Premierul Mihai Tudose şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, s-au întîlnit, marți, la un „dejun de lucru” şi au abordat mai multe subiecte, printre care angajamentul privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, rolul României în...
8 august, 2017
923 din copiii europeni aduși pe lume în 2015 au fost născuți de mame cu vârste între 10 și 14 ani, iar unul din trei, adică 351, erau români. Facem precizarea că datele se referă la primii născuți,...
8 august, 2017
Guvernul a inițiat în această săptămână legislația necesară modificării fiscalității, în fața problemelor cu deficitul bugetar și cu plata angajamentelor politice – surprinzând, astfel, mediul de afaceri prin fiscalitatea reactivă și haotică generată de lipsa de perspectivă. Unele...
8 august, 2017
Guvernul spaniol va pune presiune pe Franța, Germania și Italia pentru a se avansa în aprofundarea uniunii economice și monetare. Astfel, la summitul de pe 28 august, premierul Mariano Rajoy (foto) va cere Italiei, Franței și Germaniei buget...
8 august, 2017
România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene ce aplică cu caracter obligatoriu şi general sistemul privind plata defalcată a TVA, dacă va fi aplicată măsura anunţată de Ministerul Finanţelor, consideră specialiştii în domeniul fiscalităţii din cadrul...
8 august, 2017
Germania a anunțat că va începe curând retrimiterea înapoi în Grecia a refugiaților, punând astfel capăt celor cinci ani de suspendare a Regulamentului Dublin. Potrivit Regulamentului de la Dublin (ce reglementează soluționarea cererilor de azil în Uniunea Europeană),...
8 august, 2017
Transgaz (TGN) a format un consorțiu cu GRTgaz (Franţa), care a depus o scrisoare de intenție pentru achiziţia pachetului de 66% din acţiunile operatorului reţelei elene de gaze naturale DESFA, potrivit unui comunicat al Fondului Elen de Dezvoltare...
8 august, 2017
Învăţământul românesc este de nota 6 sau 7, în primul rând pentru că are foarte multe cadre didactice necalificate, a declarat luni ministrul Educației, Liviu Pop, la o întâlnire de lucru cu inspectorul general al ISJ Vrancea. ”Avem...
7 august, 2017

EY: Split TVA încalcă prevederile comunitare

Contrar celor susţinute în Nota de fundamentare, implementarea unui nou sistem de plată defalcată a TVA încalcă prevederile comunitare, în primul rând prin neobținerea unei

EY: Split TVA încalcă prevederile comunitare

Contrar celor susţinute în Nota de fundamentare, implementarea unui nou sistem de plată defalcată a TVA încalcă prevederile comunitare, în primul rând prin neobținerea unei

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: