marți

13 august, 2024

newsmain

Școlile doctorale își mențin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019. Măsura a fost adoptată în ședința de Guvern de vineri, printr-o Ordonanță de Urgență.. Potrivit Guvernului, extinderea temporară...
4 august, 2017
Premierul Mihai Tudose a anunțat, vineri, în deschiderea ședinței de Guvern, dezbaterea în primă lectură a proiectului de lege privind Parteneriatul Public – Privat. ”O veste foarte bună pentru investiții: în primă lectură, legea Parteneriatului Public – Privat,...
4 august, 2017
Guvernul a modificat vineri ordonanța privind indemnizația pentru creșterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior...
4 august, 2017
Guvernul a adoptat vineri un program multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism. Potrivit unui comunicat al guvernului, programul multianual, denumit Master-Planul investițiilor în turism, are ca...
4 august, 2017
Guvernul a aprobat vineri un proiect de ordonanță care modifică Codul Muncii, eliminând posibilitatea ”negocierii” cuantumului amenzii amenzile pe care inspectorii ITM le pot aplica pentru muncă ”la negru”. Amenda ”standard” care urmează să fie aplicată angajatorului este...
4 august, 2017
Banca Comercială Română (BCR, cea mai mare bancă din România, filială a Erste Group) a încheiat primul semestru cu un profit net de 305 milioane lei (67,4 mil. euro), cu peste 52% mai mic decât în perioada similară...
4 august, 2017
Guvernul va decide în septembrie o rectificare bugetară, iar ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, și-a exprimat speranța „că va fi o rectificare pozitivă”,  joi seara, într-o emisiune la Digi24 TV. Ministrul Finanțelor a mai spus că introducerea contului defalcat de TVA...
4 august, 2017
Sistemul organizațional militar nu va fi afectat de ieșiri la pensie provocate de schimbarea legislației, Statul Major General fiind pregătit să facă imediat numirile în funcțile de conducere vacantate, a declarat vineri ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu. Declarația a...
4 august, 2017
Polonia deschide un nou front în conflictul său cu UE și se pregătește să solicite Germaniei despăgubiri pentru cel de-al doilea Război Mondial, scrie EuObserver. Arkadiusz Mularczyk, parlamentar al partidului de guvernământ (formațiunea conservatoare PiS), a anunțat în...
4 august, 2017
Marian Corcodel (foto), şeful bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a fost reţinut de procurorii DIICOT sub acuzaţia de cămătărie şi şantaj, el urmând să fie prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel...
4 august, 2017
Deficitul fondului de pensii ar fi de 17,2 miliarde lei în 2018, cu 22% mai mare faţă de cel de 14,1 miliarde lei din acest an, din cauza majorărilor salariale care determinau automat şi o creştere a pensiei,...
4 august, 2017
Fostul premier Dacian Cioloș îi reamintește lui Liviu Dragnea, într-un mesaj pe Facebook, criticile dure formulate de liderul PSD anul trecut, când Guvernul tehnocrat a încercat să stopeze măsurile pe care social – democrații le-au introdus prin Parlament....
3 august, 2017
Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a semnat miercuri o scrisoare de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac produse de compania Bell Helicopters, documentul urmând să fie adresat guvernului SUA. Potrivit unui comunicat al...
3 august, 2017
Valoarea tranzacţiilor derulate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a crescut în iulie cu 186% faţă de iulie 2016, până la  1,3 miliarde lei (280 milioane euro), mai ales pe seama emisiunii de obligaţiuni ale Unicredit Bank, în...
3 august, 2017
Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua o vizită în România pe 24 august, au confirmat pentru Agerpres surse diplomatice franceze. Este prima vizită a președintelui Macron în România, dar președintele Klaus Iohannis a avut deja o întâlnire cu...
3 august, 2017
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în primul semestru din 2017 cu 7,8% ca serie brută, și cu 7,3% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare, potrivit datelor Institutului Național de...
3 august, 2017
Indicele Dow Jones (DJIA) al New York Stock Excahnge a trecut joi şi de pragul psihologic de 22.000 de puncte, dar analiştii interpretează mai degrabă ca pe un semn rău noul maxim istoric, care vine la nici cinci...
3 august, 2017
UPDATE 17.50: Perchezițiile DIICOT au avut loc la 12 adrese, din care 7 locații ale unei unități a Jandarmeriei. Sunt acuzați de camătărie mai mulți angajați ai Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, potrivit unui comunicat...
3 august, 2017
ANAF a lansat joi în dezbatere publică o procedură de stabilire a impozitelor și taxelor datorate în România de cãtre membrii Comandamentelor Forțelor Aliate pentru articolele care urmeazã sã fie înstrăinate și pentru care la achiziție au beneficiat...
3 august, 2017
Şedinţa de Guvern de joi, în care ar fi trebuit să fie discutată, printre altele, şi Ordonanţa de Urgenţă prin care să se modifice modul de calcul al pensiilor militare, a fost amânată, potrivit unor surse oficiale citate...
3 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: