9 august, 2017

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a analizat marţi, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL), posibilităţile de participare a operatorilor economici afiliaţi organizaţiei la programele majore de înzestrare ale Armatei Române, potrivit unui comunicat al MApN emis miercuri.

„A fost subliniat interesul MApN în creşterea contribuţiei industriei naţionale de apărare la înzestrarea armatei şi la asigurarea, pe plan local, a mentenanţei pe durata de serviciu a sistemelor de armamente şi echipamente”, spune comunicatul MApN.

În Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în şedinţa sa din 1 august, sunt incluse opt programe care depășesc 100 de milioane de euro fiecare.


Realizarea programelor de înzestrare presuopune o finanțare cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro și are în vedere implicarea industriei naționale de apărare, care trebuie să își modernizeze și să își dezvolte capacități militare de producție adecvate.

În mai, Parlamentul României adoptase o „aprobare prealabilă” pentru demararea celor opt programe esențiale de înzestrare:

  • Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML);
  • Modernizare MLI-84M;
  • Transportor blindat pentru trupe 8×8 si 4×4;
  • Sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR; Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM);
  • Sistem integrat de arme SHORAD-VSHORAD (Etapa I: componenta SHORAD);
  • Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare”, a prezentat ministrul Gabriel Leș lista programelor de achiziții.

Marți, delegaţia Consiliului Director al PATROMIL, condusă de general (ret.) Ion Magdalena, a avut loc marţi. La întâlnire au participat secretarul de stat pentru armamente, Florin Lazăr Vladică, şi locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tone.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: