marți

23 iulie, 2024

mobi

Judecătorul Cristi Danileţ a fost revocat neconstituţional din Consiliul Superior al Magistraturii, a decis joi Curtea Constituţională, care a constatat că două prevederi joi ale Legii CSM sunt neconstituționale. Potrivit Mediafax, judecătorii Curţii Constituţionale au analizat excepţia de...
4 aprilie, 2013
Ministerul Educației propune pentru anul școlar/universitar 2013/2014 alocarea a 3.000 de granturi de studiu la doctorat, în forma de învățământ cu frecvență, tot atâtea cât e sunt și în anul universitar în curs, conform unui proiect de hotărâre...
4 aprilie, 2013
Sectorul energiei din Bulgaria se confruntă cu o criză fără precedent, pentru că producţia de energie electrică depăşeşte cu mult consumul intern, iar exportul este redus, informează joi presa bulgară, citată de Agerpres. Ministrul interimar al economiei, energiei...
4 aprilie, 2013
PNL a renunțat la Ministerul Justiției, care îi revenea prin protocol, PSD urmând să desemneze titularul acestui portofoliu, au decis, miercuri, liderii Uniunii Social Liberale reuniți la Parlament. Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Justiția va rămâne...
3 aprilie, 2013
Guvernul vrea să obțină până la 91 de milioane de euro pe pachetul de acțiuni de 15% din Transgaz, conform anunțului privind oferta publică secundară depusă la Bursa de Valori București. Statul scoate la vânzare pe bursă 1.766.077...
3 aprilie, 2013
Estimată ca semnal la 0,2%, creșterea economică a României pe anul 2012 a urcat, potrivit ultimelor calcule efectuate și comunicate oficial de Institutul Național de Statistică, de la 0,3% în data de 6 martie la 0,7% potrivit comunicatului...
3 aprilie, 2013
Guvernul a decis, miercuri, să majoreze de la 120.000 de lei la 400.000 de lei plafonul până la care pot accesa credite IMM-urile în Programul Kogălniceanu, subvenționarea dobânzilor urmând să se facă în întregime, a declarat ministrul delegat...
3 aprilie, 2013
Guvernul a motivat, miercuri, decizia ministrului interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, de a face propunerile de șefi ai Parchetului prin faptul că detașarea lui Daniel Morar ca prim-adjunct al procurorului general a expirat, iar prelungirea acesteia a...
3 aprilie, 2013
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va da pe 3 iunie avizele consultative asupra celor cinci procurori propuși miercuri de ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, pentru funcțiile de conducere a Parchetului, conform calendarului aprobat miercuri de CSM....
3 aprilie, 2013
Șomajul a atins cota alarmantă de 12% la nivelul Zonei Euro. În rândul tinerilor sub 25 de ani, situația este de aproape două ori mai gravă, ponderea celor în căutare de lucru fiind de 23,9%. România se află...
3 aprilie, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la sediul USL, că liberalii nu susțin și nu sunt parte a deciziei premierului Victor Ponta de a o nominaliza pe Laura Kovesi în funcția de procuror-șef al DNA, însă a...
3 aprilie, 2013
Papa Francisc vrea ca Biserica Catolică să fie un model de austeritate şi onestitate şi ar putea restructura sau chiar închide Banca Vaticanului, potrivit unor surse de la Vatican, decizia survenind scandalurilor în care a fost implicată banca...
3 aprilie, 2013
După ce în cursul zilei de marți, 2 aprilie, declarase, după întâlnirea de la CSM, că va lăsa nominalizarea șefilor de Parchete în sarcina viitorului ministru al Justiției, premierul Victor Ponta a revenit încă o dată asupra deciziilor...
3 aprilie, 2013
Președintele Traian Băsescu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri, unul dintre punctele în diuscuție fiind demersurile politico-diplomatice pentru aderarea României la spațiul Schengen. Anterior, președintele Băsescu a propus premierului Victor...
2 aprilie, 2013
Uniunea Europeană a înregistrat în februarie o rată-record a șomajului, de 10,9%, România, cu 6,7%, aflându-se pe locul șase între statele membre cu cel mai redus șomaj, potrivit datelor publicate marți de Eurostat. În UE 27, rata șomajului...
2 aprilie, 2013
Guvernul va diminua sprijinul acordat producătorilor de energie din surse regenerabile, prin certificatele verzi, a declarat, marți, ministrul deșlegat pentru Energie, Constantin Niță. El a susținut că prin modificarea Legii 220/2008, privind energia din surse regenerabile, facturile la...
2 aprilie, 2013
La doar două ore după ce declarase că o va propune ca șefă a DNA pe Laura Codruța Kovesi, premierul Victor Ponta, care este și ministru interimar al Justiției, s-a răzgândit. El a anunțat marți, la ședința CSM,...
2 aprilie, 2013
Poziționarea Ciprului drept paradis fiscal era cunoscută la permiterea accesului său în zona euro, eveniment petrecut în 2004. Cu 126 miliarde euro active bancare la 18 miliarde euro PIB și o bună parte din acești bani investiți în...
2 aprilie, 2013
Procesul de numire a șefilor Parchetului a creat disensiuni în USL, liberalul Crin Antonescu cerându-i social-democratului Victor Ponta să înceteze în a-i mai face președintelui Traian Băsescu concesii. Compromisurile premierului cu președintele și disensiunile din USL nu mai...
1 aprilie, 2013
Ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB a scăzut de la 9,3% în anul 2010 la 8,7% anul trecut, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Asta deși valoarea nominală a sumelor alocate a crescut ușor, de la...
1 aprilie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: