vineri

19 aprilie, 2024

3 aprilie, 2013

Estimată ca semnal la 0,2%, creșterea economică a României pe anul 2012 a urcat, potrivit ultimelor calcule efectuate și comunicate oficial de Institutul Național de Statistică, de la 0,3% în data de 6 martie la 0,7% potrivit comunicatului din 3 aprilie anul curent. Fapt remarcabil, valoarea Produsului Intern Brut în prețuri curente a rămas aproape neschimbată, de la 587.466,2 milioane lei la 587.499,4 milioane lei.

Pentru a descifra misterul, vă prezentăm succesiv cele două variante de calcul, provizorie 1 ( din 6 martie 2013) și provizorie 2 ( din 3 aprilie 2013), în formă brută și raportat la aceeași perioadă a anului anterior, pentru a evita ajustările sezoniere și efectele generate de legarea în lanț a indicatorilor față de trimestrul anterior.

Ceea ce sare imediat în ochi este că modificările de valori absolute în lei curenți sunt firești și minore. În schimb, diferențele de creștere economică în termeni reali sunt destul de consistente, cu o diferență maximă de 0,8% pe trimestrul patru, cel mai important ca pondere în PIB. Menționăm că acest ultim sfert al anului este cel mai consistent și contribuie tradițional cu peste 30% la rezultatul anual al PIB.

Paradoxal, acolo unde avem cea mai importantă ajustare în plus regăsim și singura modificare în minus a rezultatelor economice consemnate de INS. Ceea ce nu poate însemna decât un singur lucru: majorarea creșterii în expresie reală s-a făcut nu prin recalcularea în sus a rezultatelor nominale ci prin diminuarea deflatorilor utilizați pentru a face trecerea în prețurile perioadei de bază.


Conform celor mai recente date prezentate de INS, unde am calculat valorile nominale din 2011 și am consemnat separat creșterile pe baza volumului de activitate și cele date de majorarea prețurilor ( datele PIB trimestrial din buletinul statistic nr.12/2012 nu pot fi luate în seamă pentru că diferă considerabil față de cele actuale) rezultă că evoluția PIB în 2012 a fost următoarea :

(Click pe imagine pentru mărire)

Modificarea cea mai importantă în perechile de valori creșteri de preț pe total economie (deflator) – indicele prețurilor de consum ( IPC) este inversarea cu totul excepțională a relației în ultimul trimestru al anului, în care IPC s-ar fi situat mult și brusc peste deflator, după trei trimestre în care lucrurile au stat, dacă se poate spune așa, din ce în ce mai invers ( ecartul nu doar că a fost invers, dar s-a și majorat de la 1,4% la 3,4%).

De aceea, ar fi necesară o explicație în privința acestei inversiuni bruște care a amplificat puternic rezultatul economic din trimestrul patru 2012 și, implicit, a dus la mai mult decât dublarea ( provizorie) a creșterii economice pe 2012. Mai ales că reducerea de la 2,5% la 2,2% a creșterii din 2011, aduce destul destul de mult cu majorarea de la 0,3% la 0,7% pentru 2012, ceea ce sugerează o posibilă redistribuire a rezultatelor între cei doi ani.

Cert este că, una peste alta, pe calea, reevaluării bazei de calcul și a deflatorilor, efectul negativ al industriei asupra creșterii PIB s-a înjumătățit între cele două variante provizorii ale de la -0,6% la -0,3% iar comerțul cu ridicata, transporturile și turismul au trecut de la un efect neutru în teritoriul pozitiv, cu 0,2%.

De unde și valoarea adăugată brută și-a schimbat contribuția de la -0,2% în varianta provizorie 1 la +0,4% în varianta provizorie 2. Altminteri, tot sporul de PIB de anul trecut ar fi fost obținut prin creșterea taxării, ceea ce era cu totul altceva. Rămâne să vedem ce nouăți vor mai apare în varianta semidefinitivă, care se dă publicității după un an și în cea definitivă, care va fixa pentru istorie creșterea economică după doi ani de calcule.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: