miercuri

24 iulie, 2024

mobi

Preşedintele bolivian Evo Morales , plecat de la Moscova pentru a se întoarce acasă, a fost nevoit să aterizeze la Viena, după ce Franţa, Portugalia şi Italia au refuzat să autorizeze survolul spaţiului lor aerian, de teamă că...
3 iulie, 2013
Președintele Traian Băsescu a denunțat, miercuri, o presupusă tendință pentru desființarea școlilor profesionale, în condițiile în care ”universitari parlamentari” ar avea astfel interes să alimenteze cu ”materie primă plătitoare” ”universități inventate” în toată țara. „Sper ca şi părinţii...
3 iulie, 2013
În lipsa personalului calificat, Germania lansează un program de ajutor financiar pentru a atrage tineri europeni, absolvenţi sau persoane interesate de modelul său de pregătire, în contextul şomajului ridicat din ţările vecine. Programul, denumit MobiPro-UE, însă promovat sub...
3 iulie, 2013
Fostul prim-ministru al României Radu Vasile a murit miercuri dimineața, a confirmat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, pentru cursdeguvernare.ro. Radu Vasile avea 70 de ani și suferea de cancer. Potrivit lui Pavelescu, fostul premier a murit la locuința sa,...
3 iulie, 2013
O nouă controversă privind sistemul de achiziții publice din România: Deși inițial Guvernul a introdus obligativitatea licitațiilor publice și pentru achizițiile făcute de regiile autome și companiile de stat cu scop comercial, la numai  jumătate de an Parlamentul...
2 iulie, 2013
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, face o vizită oficială în România, în 15-16 iulie, a informat, marți Fondul Monetar Internațional. Lagarde va avea întrevederi cu autoritățile, decidenții, precum și cu reprezentanții sectorului privat, societății civile și ai...
2 iulie, 2013
Salariile medicilor rezidenți ar putea să fie dublate la rectificarea bugetară, care urmează să fie decisă în august de Guvern, potrivit unor discuții de principiu avute marți de Ministerul Sănătății cu reprezentanții asociațiilor profesionale și sindicatele din sistemul...
2 iulie, 2013
Parlamentul European i-a ridicat marţi imunitatea eurodeputatei franceze Marine Le Pen (foto), dând astfel unei cereri depuse de Parchetul din Lyon, care ar putea decide inculparea liderei Frontului Național pentru incitare la ură rasială. Aleasă în 2004 în...
2 iulie, 2013
În 2013, mediul de afaceri din România s-a înrăutățit sau a stagnat sub toate aspectele, cu excepția celei refereritor la plata taxelor. Este concluzia la care a ajuns International Finance Corporation (IFC), instituție privată parte a grupului Băncii...
2 iulie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu solicită reexaminarea legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie, în sensul respingerii acestei legi. Preşedintele a retrimis spre reexaminare în Parlament Legea de aprobare...
2 iulie, 2013
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat un program de 150 milioane euro pentru susţinerea emisiunilor de obligaţiuni pe termen mediu şi lung ale instituţiilor financiare din România. Prima investiţie din acest program a vizat subscrierea...
2 iulie, 2013
Directorul şi directorul adjunct al Băncii Vaticanului au demisionat din funcţie, după arestarea unui cleric italian, pe baza unor acuzaţii de corupţie şi fraudă, relatează BBC. Paolo Cipriani (foto) şi Massimo Tulli şi-au dat demisia, luni, “în interesul...
2 iulie, 2013
Toate instituțiile publice pot să angajeze câte o persoană la fiecare post vacantat, potrivit unei ordonanțe de urgență publicate sâmbăta trecută în Monitorul Oficial. Actul normativ adoptat de Guvern miercurea trecută relaxează astfel restricțiile de angajare în sectorul...
2 iulie, 2013
La 10 ani de la demararea proiectului, Autostrada Transilvania nu reușește să-și găsească fondurile pentru lucrărirle de construcție, deși, de 6 ani și jumătate România este membră a Uniunii Europene și are la dispoziție 4,5 miliarde de euro...
1 iulie, 2013
Președintele Traian Băsescu a lansat, luni, Raportul Comisiei prezidențiale privind strategia de dezvoltare a agriculturii românești până în anul 2030. Asemeni Raportului – devenit Pactul pentru Educație, strategia pentru agricultură vizează starea actuală a domeniului, problemele și tendințele,...
1 iulie, 2013
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni, a fost la finele lunii mai 2013 de 4,7%, calculată pe baza clasificării naționale a mărfurilor și serviciilor (așa-numitul indice IPC), dar de...
1 iulie, 2013
Banca Națională a României a decis, luni, scăderea dobânzii de politică monetară de la 5,25 la sută pe an la 5,00 la sută pe an, începând cu data de 2 iulie 2013. Potrivit BNR, începând tot de marți...
1 iulie, 2013
Fiscul va aplica de la 1 iulie un nou sistem de penalităţi de întârziere, care vor fi calculate procentual pentru fiecare zi de întârziere, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin OUG 50/2013 citat de AGERPRES. Potrivit...
30 iunie, 2013
Modificarea pe 2013 a modului de calcul al indicelui prețurilor de livrare din industrie (IPPI) dezvăluie modificările care s-au produs în perioada de criză la nivelul activității din acest sector de bază al economiei naționale. Respectiv ce ramuri...
30 iunie, 2013

A murit fostul prim-ministru Radu Vasile

Fostul prim-ministru al României Radu Vasile a murit miercuri dimineața, a confirmat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, pentru cursdeguvernare.ro. Radu Vasile avea 70 de ani și

Angajări ”1 la 1” în sectorul public

Toate instituțiile publice pot să angajeze câte o persoană la fiecare post vacantat, potrivit unei ordonanțe de urgență publicate sâmbăta trecută în Monitorul Oficial. Actul

A murit fostul prim-ministru Radu Vasile

Fostul prim-ministru al României Radu Vasile a murit miercuri dimineața, a confirmat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, pentru cursdeguvernare.ro. Radu Vasile avea 70 de ani și

Angajări ”1 la 1” în sectorul public

Toate instituțiile publice pot să angajeze câte o persoană la fiecare post vacantat, potrivit unei ordonanțe de urgență publicate sâmbăta trecută în Monitorul Oficial. Actul

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: