1. Istoria și contextul : Un nou new deal sau un nou NEP ?
În jurul anilor ’20-30 ai secolul trecut la antipozii sistemelor economice au apărut seturi de politici menite să rezolve problemele de criză. În Statele Unite ale Americii președintele F.D.Roosevelt lansa așa numitul new deal iar în Uniunea Sovietică V.I.Lenin introducea principiile Noii Politici Economice (NEP).
Ambele, deși total diferite ideologic și aplicate în realități incomparabile din punctul de vedere al managementului economic, aveau însă ca obiectiv principal același deziderat al industrializării. Roosevelt o numea ” legea pentru refacerea industriei naționale” iar Lenin ” industrializarea socialistă prin dezvoltarea industriei grele cu pivotul ei principal industria construcției de mașini” dar ambele porneau de la necesitatea utilizării calităților privilegiate de ” motor al dezvoltării” pe care industria le are indiferent de culoarea politică a mediului economic în care activează.
Criza actuală a determinat mediul economic occidental, fie el decident, de analiză sau întreprinzător, să-și amintească de calitățile anticriză ale industriei după ce în ultimii treizeci-patruzeci de ani considera sectorul terțiar ca fiind simbolul dezvoltării și garanția creșterii economice.
Dezindustrializarea din anii 1970-2000 poate fi explicată nu numai de dezvoltarea serviciilor, ci și de un alt fenomen obiectiv petrecut în economiile occidentale, acela al dinamicii nemaiîntâlnite a progresului tehnic în acea perioiadă. Acest lucru a dus în mod inevitabil la creșterea productivității care, la rândul său, la reducerea conținutului de muncă pe unitate de produs, permițând obținerea aceluiași volum de producție cu o cantitate mai mică de muncă socialmente necesară, tradus în micșorarea numărului de locuri de muncă. Urmarea a fost dispariția locurilor de muncă din producția materială în favoarea locurilor de muncă de management – de la proiectare până la distribuție.
O altă explicație a dezindustrializării economiilor dezvoltate o constituie delocalizarea ca un efect al globalizării. Trebuie subliniat faptul că procesul de dezindustrializarea (ca urmare a interacțiunii acestor trei cause: terțiarizare-productivitate-globalizare) a determinate în economiile dezvoltate un trend pozitiv al creșterii economice ca și o constantă creștere a standardului și condițiilor de viață ale populației.
Nu este deci de mirare că până la izbuncnirea crizei, dezindustrializarea a fost concepută la nivelul țărilor dezvoltate ca un ”factor de creștere economică și de progres”, fiind prezentată că un element de schimbare a modelului economic occidental.
Mai trebuie subliniat și faptul că prin conceptul economic de ” dezindustrializare a economiilor occidentale dezvoltate” nu trebuie înțeles în mod global dispariția activităților industriale sau micșorarea importantă a ponderii lor în PIB ci o schimbare a structurii activităților industrial prin creșterea ponderii așa numitelor ” industrii de servicii” și micșorarea ponderii ramurilor industriei grele.
Cum trebuie interpretată în aceste condiții noua tendință a politicii economice din țările dezvoltate de a promova reindustrializarea ?
Se include în acest proces și revenirea la structura în care industria grea avea un rol și o pondere mai importantă ?
Studiul pe care îl întreprind de mai mulți ani asupra politicilor industriale europene și nord americane m-a condus la următoarele concluzii :
- ·În majoritatea cazurilor prin reindustrializare se înțelege procesul de relocalizare, adică readucerea pe teritoriul național a unor ramuri și activități industriale delocalizate anterior;
- ·Industria grea este percepută prioritar prin ramurile purtătoare de progres tehnic și capacitate competitivă pe piața internațională
- ·Ideia de obținere a ” independenței sau siguranței de aprovizionare” cu materii prime de bază ( oțel și laminate de oțel, materie lemnoasă, produse chimice de bază, aluminiu,ciment, fier beton, etc) este slab reprezentată la nivelul politicilor de reindustrializare. Nu se prefigurează reîntoarcerea la epoca ” furnalului și vagonetului” cum s-a exprimat primul ministru britanic David Cameron.
- ·Energetica este singura ramură a industriei grele de tip clasic prezentată ca o prioritate, existând orientări evidente în toate țările dezvoltate pentru extinderea și diversificarea formelor de producere și de aprovizionare
- ·Reindustrializarea este privită, fără excepție, ca un proces posibil de realizat doar prin sistemul global al economiei mondiale și doar prin relații intercomunitare în cazul Europei. Nu exsită nici un accent autarhic ci doar o slabă tendință protecționistă ( mai frecvent cu accente populiste în perioade electorale).
Părerea mea este că trebuie să interpretăm orientarea politicilor economice din țările dezvoltate spre așa numitul proces de reindustrializare mai mult ca pe un efort de ridicare a performanțelor tehnice și competitive ale ramurilor industriei grele deja existente în structura industrială actuală ( cele purtătoare de progres tehnic și calificare superioară) decât ca pe un efort de reconstrucție a unor ramuri clasice ale industriei grele, prelucrătoare de resurse minerale sau producătoare de materii prime de bază.
În ceea ce privește reindustrializarea occidentală, scopul este aspectul intensiv nu cantitativ al procesului de producere a valorii adăugate. În concepția lor, progresul tehnic și competitivitatea sunt elementele de reînviere a activității industriale, fără să facă nici un compromis cu protejarea mediului și energointensitatea tehnologiilor.
2. Reindustrializarea cu sau fără industrie grea în stil românesc
Ultimile luni au marcat o revigorare a discursului guvernamental privind reindustrializarea, mai ales după apariția unui document al ministerului economiei privind concepția acestuia cu privire la acest proces. Nu comentez calitatea acestui document eseistic dar nu pot să nu mă mir de faptul că este total înafara curentului european.
Dacă în toate țările europene, abordarea are la bază ( declarat sau sugerat) reevaluarea teoriei avantajului comparativ în condițiile crizei, eseul ministerial are o abordare administrativo- instituțională vorbind despre privatizări, înființarea de parcuri industriale și high tech.
Reevaluarea teoriei avantajului comparativ are în vedere avantajul structural, de care mă așteptam să se facă vorbire în documentul respectiv. Esențial pentru România în acest moment este tocmai prefigurarea structurii industriale în perspectiva reindustrializării.
Reindustrializarea. Despre ce este vorba? Tocmai despre industria grea . De ce? Din următoarele motive:
- · România a fost ( alături de Polonia) țara socialistă europeană cu cea mai dezvoltată și diversificată industrie grea. Spre deosebire însă de Polonia, România nu a știut să-și valorifice acel potențial după 1990. Reindustrializarea ar trebui să clarifice în ce măsură mai putem recupera în condiții de modernizare și competitivitate ceea ce am pierdut prin salvarea unor capacități încă existente ( metalurgie, chimie, lemn, material de construcție, minerit , armament, etc)
- ·România este a patra țară europeană ( inclusiv Rusia) din punctul de vedere al potențialului de resurse minerale și energetice. Cum se prefigurează structura industrială din punctul de vedere al nevoii financiare de exploatare a acestor resurse în condițiile restricțiilor de mediu ?
- ·În orice metodă de analiză, cel mai important avantaj comparativ al României va fi același : potențialul agricol. Ce tip de corelație fiscală, ecologică și infrastructurală trebuie stabilită între agricultură și industriile conexe pe de o parte, și industriile grele chimice și de utilaje agricole, pe de altă parte ?
- ·Ce avantaj sau ce pierderer va avea România dacă va deveni unul dintre principalele puncte ale Uniunii Europene de localizare a industriei grele prelucrătoare de resurse minerale și energetice.Va crește și mai mult dependența de vestul european ? Va putea dezvolta România ramuri ale industriei grele care să conceapă și să producă în țară utilajele necesare exploatării resurselor ei naturale ?
- ·În condițiile în care România nu are capacitate financiarî și nu va fi capabilă pe termen lung să facă investiții proprii în reindustrializare , având în prezent o industrie grea de tip manufacturiero-asamblatoare fără potențial propriu de cercetare dezvoltare, care este prioritatea viitorilor ani : punerea rapidă în exploatare a unor resurse naturale cu avantaj de redevență sau ridicarea nivelului tehnic și de competitivitate a unor ramuri industriale cu actuală vocație de export ( auto și piese auto) ?
Am putea spune că dintr-o citire mai atentă a teoriei occidentale în ceea ce privește reindustrializarea nu am greși dacă am spune că aceasta împarte de fapt industria grea în ” bună ” și ” rea ”.
Cea rea este legată de prelucrarea materiilor prime și producerea prin poluare și energointensivitate a materiilor prime de bază.
Cea bună este cea care promovează progresul tehnic și o calificare superioară.
Așa după cum apar lucrurile la nivelul Uniunii Europene și al unor politici economice ale unor state membre, ne putem aștepta în viitorii ani la o redistribuire geografică a industriei grele între cei 27.
Conform criteriilor de ”distribuire geografică” a industriei europene, România ar cam fi destinată industriei grele ”rele”. (vezi : Grasland C. & G. & G. van Hamme (2010), ”La relocalisation des activités industrielles : une approche centre / périphérie des dynamiques mondiale et européenne, projet EuroBroadMap 2009 – 2011 de la DG Regio et DG Recherche” , Van Hamme (2010),” Relocarea activităților industriale: o abordare centru / periferie,2009, EuroBroadMap – 2011 DG Regio și DG Cercetare )
Este greu de spus de pe acum care vor fi efectele și cât de bine sau rău va fi căci, în condițiile actuale, României i-ar fi mai bine chiar și cu o direcționare spre industria grea de prelucrare primară. În loc de nimic, orice contează dacă se crează locuri de muncă.
Reindustrializarea. Problema este însă alta: care vor fi consecințele pe termen lung și ce tip de industrie va caracteriza economia României în viitor?
Sunt probleme pe care le poate clarifica numai o analiză profundă, cu studii de caz și de impact realizate cu specialiști adevărați și ulterior prezentate și negociate la Uniunea Europeană.
***
Mircea Coșea este economist, profesor de Macroeconomie și Economia intergării Europene, fost vicepremier și președinte al Consiliului pentru Strategie și Reformă
Urmărește-ne pe Google News
4 răspunsuri
Cateva nelamuriri cu care am ramas in urma lecturii acestui articol:
A) „Dezindustrializarea din anii 1970-2000 poate fi explicată (…) de un alt fenomen obiectiv petrecut în economiile occidentale, acela al dinamicii nemaiîntâlnite a progresului tehnic în acea perioiadă.”
B) „Scopul reindustrializării occidentale este aspectul intensiv nu cantitativ al procesului de producere a valorii adăugate.”
Daca am inteles bine, argumentele A si B pot fi formulate astfel: A) Dezindustrializarea a avut drept cauza cresterea productivitatii. B) Scopul reindustrializarii este cresterea productivitatii.
Rezulta, din A) si B), ca reindustrializarea are ca efect dezindustrializarea?
O alta cheie de a citi acest articol este:
F.D.Roosevelt si Lenin au avut in comun un lucru: ambii au avut pretentia ca statul (condus de ei – ce coincidenta convenabila!) stie cel mai bine cum sa cheltuie banii din buzunarul tau, cetateanule american / sovietic!
Politicienii europenii au descoperit si ei „calitățile anticriza” de a cheltui ei insisi banii din buzunarul cetatenilor europeni.
Intr-adevar, politicienii contemporani se dovedesc foarte abili in a cheltui banii altora. Doar nu credeati ca domnul Cosea, intelegand oportunitatea reindustrializarii, si-a investit banii proprii in industrie, fie ea buna sau rea?
Nu. Pentru ca acest ritual al chemarii ploii-„dezvolare economica” sa functioneze, trebuie ca banii investiti sa fie cei din buzunarul tau, cetateanule!
Tu ai fi vrut sa-ti cumperi o casa, sa-ti trimiti copiii la o scoala mai buna, sa iti permiti o vacanta dupa ce muncesti 10-12 ore pe zi? Gresit!
Politicienii rusi, americani si europeni – ne arata articolul – au ajuns la concluzia ca banii tai trebuie sa fie utilizati de statul condus de ei (ce convenabil!) pentru „reindustrializarea ce are ca efect dezindustrializarea” (vezi comentariul anterior).
„Sunt probleme pe care le poate clarifica numai o analiză profundă, cu studii de caz și de impact realizate cu specialiști adevărați și ulterior prezentate și negociate la Uniunea Europeană.”, ni se spune in finalul articolului. Intr-adevar, e nevoie de o armata de functionari (platiti din banii tai de cetatean european, ha!) pentru ca politicienii sa decida cum sa cheltuie banii… tot ai tai.
Simpatic e ca majoritatea romanilor ii va da dreptate domnului Cosea, ca e nevoie de „reindustrializare” si ca e nevoie sa se faca din banii tai, cetatean roman. Ce usor e sa iei decizii pe banii munciti de altcineva!
1.Putem stabili nevoile reindustrializarii, pornind de la realitati si axiomele economice.Nu putem aborda problematica si analiza tipului de reindustrializare, pina cind tara este dezindustrialzata si trebuie sa pornim (aproape) de la zero.
Trebuie sa realizam imediat,orice model de reindustrializare, pentru a crea locuri de munca.Din pacate,practica ne arata, ca in tarile unde indicele de competitivitate economica nationala se afla sub 35-36, dupa 2009 n-au mai pus de loc piciorul, investitorii straini.
Prima concluzie, este nevoia unui „program national” de aducere a competitivitatii economice catre nivelul celei din tarile dezvoltate, respectiv inspre 1-10, de la actuala cifra negativa, 74.
2.Lipseste un program national de reindustrializare(sau de crestere economica de 4-5 la suta pe an) care sa asigure ajungerea din urma a fostelor tari comuniste, in 8-10 ani(Polonia, Cehia).Acesta va trebui sa aiba ca „parte”, programul referitor la imbunatatirea competitivitatii economica nationale.
Ceeace a anuntat ministrul Dezvoltarii, este o imitatie a comisiei „CONACO”,a fostului guvern Boc, o comisie, care desi utila, nu poate tine locul unui program de reindustrializare, cu componentele aferente.Comisiile promit solutii, dar in fond sint „tehnici” postcomuniste (preluate de la vechiul regim) de a amina si apoi „ingropa” solutionarea reindustrializarii.
Concluzia 2, este ca renuntarea guvernului Ponta,la cresterea de 3-4 la suta pe an(in programul de guvernare), care sa puna la munca si responsabiltati directe si concrete,pentru dezvoltare, clasa politica si administrativa,de la toate nivelele, ingroapa „reindustrializarea” si dezvoltarea agricola, pentru perioada 2013-2016.
3.Dupa imbunatatirea semnificativa, in urma programului aratat, competitivitatea economica ridicata a tarii, va asigura un flux masiv de investitori, care vor trebui acceptati, fara sa putem face in prima faza – alegeri – selectii, daca reprezinta „industrie buna” sau „rea”.
Nu vom putea nici sa alegem sau restrictiona locarea in Romania a unor industrii, pe criterii de nivel tehnologic si „valoare adaugata” mica sau mare a produselor industriale.
Industrializarea se derulaeaza de la „simplu la complex”, incepind cu productia de piese si componente, evoluind pe masura ce se formeaza nucleul national tehnologic si stiintific, catre productia de agregate si componente mari/complexe ale unor masini, utilaje sau instalatii, apoi catre productia si montajul integral.
Abia dupa ce reindustrializarea trece de acel minim (nivel) de dezvoltare, de la care intreprinderile mari se articuleaza cu cele mijlocii si mici – aparind serviciile industriale, iar sustinerea tehnico-stiintifica, tehnologica si inovativa este preluata de institutiile stiintifice romanesti – dezvoltarea economica devine autosustinuta, organica.
Cind „autodezvoltarea” economica si industriala devine o caracteristica generala,stabila a tarii, putm vorbi si de optiuni selective, pentru investitori strategici, pentru industriile cu grad inalt de tehnicitate, ori de cele cu valoare adaugata mare.
Abia dupa aceea putem vorbi si de clustere, parcuri industriale, tehnologce sau stiintifice ca modalitati generalizate de accelerare a dezvoltarii industriale si tehnologice.
Fara programul de reindustrialzare, fara pasii (treptati) spre reconstructie industriala, a vorbi de comisii sau de parcuri industriale in toate zonale tarii sau de clustere, ca tehnici de reindustrializare, seamana cu anticipatiile stiintifice, de tip SF.
4.A construi si propune un „program (sau strategii) de dezvoltare a agriculturii”, cita vreme nu exista „programul de reconstructie economica si industriala”, mi se pare o „anticipatie” nesustenabila.
Fara reconstructia economica si industriala, asigurind crearea a milioane de noi locuri de munca, care sa sustina prin cererea „majorata” de produse agricole, un decolaj puternic al agriculturii, dezvoltara ei este nesustenabila financiar.
Fara reconstructia economica si industriala, resursele si logistica (de proces) a dezvoltarii este inexistenta, ele fiind comune atit penru dezvoltarea industriala, cit si pentru cea agricola. Fara ele,programul agricol devine la fel de teoretic, ca si „programul de reforma” al fostului guven PNL, pentru perioada 2007-2013,respectiv „povestiri economice”, despre ceeace trebuie si ceeace vom face, in agricultura, in viitorii 15-20 de ani.Agricultura este pretutindeni domeniu subventionat economic, iar fara un (anterior)trend ascendent al dezvoltarii industriale, nu are cine sa asigure resursele de susutinere ale dezvoltarii agricole.Iar de la o strategie a dezvoltarii agricole, este un drum prea indepartat pina la un „program concret si fezabil” de dezvoltae agricola, la fel ca si cel de la „CONACO”-ul min. Economiei, la un „program national de reconstructie economica si industriala”.
Este vorba de o mare distanta intre „a vrea” , pina la „a sti” si „a putea” sa construiesti proiecte/programe concrete si fezabile de reconstructie economica, industriala si agricola nationala, in loc de „comisii sau strategii” pentru economie.Concluzia de „incheiere”, ar fi ca, fara programe concrete, cu indici fizici „procentuali” de crestere economica,stabiliti prin programul de guvernare, care sa oblige clasa politica, administrativa, institutiile si popuatia tarii la un efort mare si conjugat (si masurabil) pentru un decolaj economic insemnat – reindustrializarea si agricultura ramin in aceeasi paragina economica.
Cateva observatii se impun la articolul Domnului Cosea:
1. De ce reindustrializare? Pentru ca Romania nu mai are o industrie cu care sa-si asigure utilajele si instalatile de care au nevoie celelalte ramuri economice, inclusiv serviciile, cu impact negativ si asupra comertului exterior. Au fost eliminate din proprietatea noastra mii de intreprinderi industriale,fie prin demolare pur si simplu (vezi Uzina de Motoare Electrice Bucuresti, Electrotehnica, Tractorul Brasov, Autocamioane Brasov,Tricodava etc), fie prin desfiintare-reprofilare-dezmembrare (cum au fost.I.M.U.A.B., Apaca, Vulcan,Uzina de Masini Grele, Faur etc). Au fost desfiintate subramuri ale Industriei usoare, ale chimiei, ale I.C.M. (productia de utilaj petrolier si miner, de utilaje agricole,ale Industriei alimentara, ale Industriei Textile etc), subramuri care aveau cel putin un avantaj comparativ.
De aici milioane de locuri de munca pierdute. De aici bugete deficitare, Balanta de plati deficitara, de aici nivelul de trai pe ultimul loc in UE.
2. Reindustrializarea este corecta si absolut necesara, pentru un salt semnificativ al calitatii vietii. ,,O tara care nu are industrie, nu are viitor” (cred ca acceptati ca este o axioma, de aceea nu mai dau explicatii).
3. Pentru ca industria asigura un nivel inalt al indicatorilor de care depinde competitivitatea unei tari si chiar atragerea atragerea investitorilor straini (productivitate a muncii,valoarea adaugata, o valorificare superioara a resurselor umane, materiale si financiare).
Evident, despre justificarea demararii procesului de reindustrializare se pot aduce multe argumente.
Desi prin aceste observatii nu am adus ceva nou, ar trebui sa fie cunoscute de toti cei interesati in domeniu, constat ca sunt destui care fie ca nu le cunosc, fie ca nu le inteleg (M.M.).
Problemele pe care le ridica procesul analizat de dl. Cosea, sunt in legatura cu modalitatile de realizare eficienta si eficace a reindustrializarii.Din acest punct de vedere este intr-adevar nevoie de o buna pregatire, de un program national(asa cum sustine si dl.C.E.). Cine poate sa-l elaboreze? Dupa parerea mea sunt suficienti specialisti in tara noastra. Trebuie insa sa fie intelegere politica si sprijin total din partea guvernului.
Exprim, in final, convingerea mea ca reindustrializarea Romaniei trebuie sa devina prioritara in preocuparile generatiei actuale.